Mulţumesc pentru că sunt sănătos!

De multe ori trecem prin viaţă fără să acordăm prea multă importanţă lucrurilor cu care ne întâlnim zilnic. Să fii sănătos, să ai ce mânca, ce bea, cu ce te îmbrăca ni se pare un lucru normal de care nu putem duce lipsă, şi ne înşelăm.

Sunt atâţia oameni care îşi petrec majoritatea zilelor prin spitale, oameni care nu se pot ridica din pat, oameni cu handicap care nu pot auzi, vedea,vorbi, umbla, sau nu au mâini...

Sunt mulţi care mor de foame, care încă se luptă cu faptul că nu au unde sta, sunt atâţia copii care nu ştiu ce înseamnă o mamă, un tată...

Şi totuşi, de câte ori ne-am oprit să spunem un simplu:

 "Doamne, îţi mulţumesc pentru că sunt sănătos, pentru că am de mâncare, pentru că am cu ce să mă îmbrac, şi un loc în care să dorm!"?

Ne-am obişnuit să trăim confortabil şi chiar să râdem de cei necăjiţi, de cei care nu sunt la fel de inteligenţi sau de bogaţi, de cei care au un handicap sau pur şi simplu nu sunt ca noi. 

Şi de ce?

Puteam să fiu eu , puteai să fii tu în locul lor. Puteam să fim noi cei care nu nu au puterea de a se ridica din pat dimineaţa, te-ai gândit la asta? 

Ar fi schimbat acest fapt ceva? 

Sigur, ar fi schimbat multe, pentru că atunci ne-am da seama cât de mult valorează toate acestea şi cât de mult luptă unii oameni pentru aceste lucruri şi nu le au!

Nu, a fi sănătos şi a avea tot ce îţi trebuie nu e ceva normal, e un efort pe care Dumnezeu îl face pentru tine, mulţumeşte-i!

Cei cu inima rănită...

Psalmul 147:3 "tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile"

Oamenii cu inima rănită sunt mulţi,îi văd pe stradă sub chipuri străine şi reci, îi văd prin jurul meu prin chipuri cunoscute şi calde, îi văd mereu şi câteodată stau chiar lângă mine, aşteaptă să le spun ceva, şi eu chiar mi-aş dori să o pot face dar  cuvintele nu vor să iasă, sau poate nici măcar ele nu ştiu ce să spună. 

Când întâlnesc durerea altora mă apucă tăcerea, câteodată nu e de ajuns să fii acolo şi să spui "va fi bine", ci e nevoie de mai mult. 

Dar, am totuşi o veste bună, am întâlnit într-o zi pe Cineva, care mi-a spus că poate lega rănile, că poate şterge lacrimile şi că atunci când oamenii suferă El este lângă ei.

L-am întâlnit şi nu l-am crezut, dar apoi, a venit rândul meu să fiu rănită şi să am nevoie de un prieten, oamenii nu au fost acolo, dar El da. 

Deci, cei cu inima rănită trebuie să alerge la El, la Dumnezeu, care e acolo pentru ei mereu şi aşteaptă să le lege rănile.

Abandonare.

O cunosc, e o persoană luptătoare care nu se lasă bătută niciodată dar acum, pare mai tristă ca oricând, are sufletul rece şi bătut de vânt. Se simte ca o frunză vestejită ce moare în fiecare toamnă şi reînvie în fiecare primăvară, dar anul acestea e sleită de puteri, nu mai are gânduri pozitive şi nici aripi să zboare, cineva i le-a tăiat însă ea nu şi-a dat seama în ce moment s-a întâmplat acest lucru. 

O cunosc, dar chiar şi mie mi-e destul de greu să o recunosc după ceea ce este acum, se întreabă şi ea de multe ori când s-a schimbat atât de mult, când şi de ce, dar nu are răspuns, nu ştiu dacă va avea sau nu.
Parcă începe să se stingă, azi a mai pierdut încă o boabă de speranţă şi e hotărtâtă să abandoneze totul, parcă îmi devine străină, parcă se răceşte, o simt, eu sunt aici dar nu-i pot veni în ajutor, pentru că şi eu mă schimb odată cu ea, ea mă determină să devin inuman.

Cine , ea? Nu, nu o cunosc, poate am cunoscut-o cândva, ceea ce totuşi e ciudat pentru că persoanele de care ştiu eu sunt cele care mă ţin lângă ele şi îmi oferă căldură, dar ea, e goală, nu mai are nimic pe dinăuntru, deci, nu, nu o cunosc, e o străină pentru mine.

 Semnat Sufletul.

3 ani...

Nu-mi vine să cred că au trecut trei ani de când am început să scriu pe acest blog, îmi amintesc şi acum primele zile în care nu ştiam să umblu pe el şi mă enervam foarte tare, îmi amintesc ce impresionată am fost atunci când am văzut pentru prima oară un blog şi cât mi-am dorit să am unul. Aveam aşa multe de spus şi îmi petreceam tot timpul în colţul ăsta uitat de lume. Ţin minte bucuria cu care am primit prima vizită şi primul comentariu, şi cum încet am descoperit o lume virtuală cu bune şi cu rele...Ţin minte şi momentele în care am vrut să abandonez totul dar nu am putut. Au fost zile în care nu-mi venea să cred că am atât de mulţi cititori, zile în care luptam pentru trafic sau pentru altele. Astăzi, am senzaţia că blogul meu este un colţ abandonat peste care s-a aşternut praful, un loc care altă dată era plin de oameni iar acum e gol şi fără bucurie, fără inspiraţie...Să mă întreb ce s-a întâmplat cu mine? Mă schimb, şi pe măsură ce trece timpul parcă am tot mai puţine de spus...

Am ajuns înapoi de unde am plecat, dar nu mai vreau să ajung unde eram înainte...Nu vreau să mă mai chinui lăsând comentarii în fiecare zi şi petrecându-mi timpul aici mereu, vreau doar să scriu atunci când simt că am ceva de spus, şi să las comentarii doar dacă am neapărat ceva de menţionat...

N-am să uit niciodată câteva persoane minunate pe care le-am întâlnit aici...n-am să uit de mine, cea care cândva şi-a aşternut gândurile în această căsuţă virtuală.La mulţi ani blogului meu! :)) :D

La, la, la, beautiful life!

Cumva, am scăpat de grija zilei de mâine. Nu ştiu cum am reuşit, dar mă simt altfel, parcă mi s-a luat o povară de pe inimă.Problema în sine nu este rezolvată, însă i-am dat drumul după mult timp în care am cărat-o în spate ca pe o povară, iar acum mă simt liberă. Dar, nu i-am dat drumul oriunde, ci am lăsat-o în braţele lui Dumnezeu şi mi-am pus în ordine sentimentele. Acum ştiu ce trebuie să fac, să aştept, toate lucrurile vor veni la timpul lor, şi sunt sigură că atunci când aceste clipe vor rămânea doar o amintire îmi voi da seama că erau atât de simple! De fapt, asta facem noi oamenii uneori, luam un lucru simplu şi îl desfacem în mii de bucăţele încercând să îl rezolvăm, însă nu reuşim decât să îi creştem gradul de dificultate.
Aşa că vă dau un sfat, viaţa este frumoasă, merită trăită (şi când spun merită trăită nu mă refer prin baruri sau discoteci, ci prin ochii inimii.)! Toate trec, iar grijile de azi, şi plăcerile se duc , ceea ce rămâne însă este rezultatul muncii tale.Lasă grijile, aruncă-le cât de departe poţi şi încrede-te din toată inima ta în Dumnezeu, nu vei regreta!
Viaţa este frumoasă nu lăsa grijile să te acapareze şi să vezi doar partea urâtă a ei.

Ai valoare în ochii lui Dumnezeu!

 " Ai valoare-n ochii lui Dumnezeu, pentru tine a murit Fiul Său, pe o cruce ca să fii mântuit, oricine ai fi de Dumnezeu eşti iubit!"

Am auzit de multe ori cuvintele :"viaţa nu este dreaptă" şi într-o zi mi-am pus întrebarea: "dar cine a zis că viaţa trebuie să fie dreaptă?" . 

Dacă viaţa ar fi dreaptă multe lucruri s-ar schimba şi nu cred că în bine.Oamenii îşi doresc ca totul să fie bine, acasă, la servici, la şcoală sau oriunde s-ar afla. Oricine îşi doreşte ca să aibă bani, să aibă prieteni buni, să aiba numai reuşite în viaţă, dar, dacă totul ar merge bine şi ar fi frumos, ar mai fi bucuria apreciată? 

Dacă să fii fericit ar fi ceva normal, ar mai exista iubirea, cea care implică sacrificiu şi suferinţă? Dacă nu ar fi lacrimi şi durere, de unde am şti ce înseamnă să simţi, să ajuţi, să ai milă?

Şi mai mult decât toate acestea, dacă oamenii ar avea parte doar de lucruri bune ce nevoie ar mai avea de Dumnezeu?

Am observat oamenii bogaţi, şi nu zic că toţi dar majoritatea dintre ei sunt egoişti şi dornici să strângă mai multă avere, sunt cu un aer din ăla de spui că eşti un nimic în ochii lor, şi de multe ori îi exclud pe alţii doar pentru că nu au un statut mai înalt.

Am mai observat şi faptul că aceşti oameni au de toate, tot ce le pofteşte inima, fericirea maximă, însă au sufletul gol şi de multe ori au inima frântă...

Vedeţi, viaţa este nedreaptă dar datorită acestui lucru suntem ceea ce suntem, datorită acestui fapt suntem puternici, ştim să ajutăm, să fim oameni, ştim cât valorează un zâmbet, ştim ce poate însemna o strângere de mână sau un cuvânt cald, ştim să iubim...

Nu fi trist, dacă nu eşti fericit aici, dacă ai necazuri, pentru că cel mai important lucru este faptul că oricine ai fi, ai valoare în ochii lui Dumnezeu, ai inima caldă şi chiar dacă sufletul îţi este rupt în bucăţi de lacrimi şi răni, el este totuşi perfect pentru Dumnezeu, care te iubeşte!

P.S. Şi cei bogaţi au valoare în ochii lui Dumnezeu!

Deci, luptă ! :)

"Dacă vrei cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale, dacă nu, vei găsi o scuză" Frank Banks

Am dat întâmplător peste acest citat şi mi-a plăcut deoarece exprimă un mare adevăr.

De câte ori nu ne găsim scuze doar pentru a amâna un lucru sau pentru a scăpa de el?

Această amânare poate să pară bună pentru moment dar de fapt este chiar negativă pentru că ceea ce lăsăm pe mâine s-ar putea să nu se mai întoarcă şi să pierzi uşile ce erau deschise special pentru tine.

Dacă vrei cu adevărat să faci ceva îţi dai silinţa şi te ocupi, îţi faci timp chiar dacă de multe ori nu ai, faci sacrificii şi continui să lupţi.

Nu trebuie să renunţi, pentru că majoritatea oamenilor care au renunţat nu şi-au dat seama niciodată cât de aproape au fost de împlinirea visului lor. Deci, luptă! :)

Eu nu sunt, ei ar vrea să fiu...

De prea multe ori regret ceea ce am făcut şi mă gândesc cum să îndrept acel ceva, dar poate că a venit timpul să accept că sunt om şi greşesc, că nu voi fi niciodată perfectă şi că întotdeauna va exista ceva pentru care să îmi pară rău.Pentru că oricât de mult aş încerca să mă controlez va exista ceva ce îmi va scăpa...

Şi nu îmi doresc să fiu perfectă, însă unii oameni îmi cer prea mult şi văd în mine ceea ce poate eu nu sunt dar ei ar vrea să fiu.

Poate nu sunt nici măcar cum mă credeţi voi cei care mă citiţi dar nu-mi ascund adevărata identitate şi nici nu mint atunci când scriu, ci doar scriu ce cred, ce simt, ce îmi dictează inima sau raţiunea...

Sunt ce sunt...

Dacă ar fi să o iau după fiecare om fiecare m-ar vrea într-un mod diferit, dar eu nu pot să fiu decât aşa cum îmi doresc să fiu, tocmai de aceea lucrez la unele lucruri.

Să leg o rană

"De multe ori în urma mea, prin gestul meu necugetat,
Rănit-am oameni,
Dar nu prin arme sau cuțit, ci prin ceea ce-am vorbit,
Am dărâmat templul care trebuia zidit."

În sens opus

Ştii cum e atunci când lupţi împotriva valurilor şi nu reuşeşti să învingi? De fapt secretul reuşitei constă în a merge în aceeaşi direcţie cu valurile şi nu în sens invers. 

Tot aşa fac oamenii cu Dumnezeu, se plâng că El nu îi ascultă sau că nu este acolo prezent la necazul lor pe când ei merg împotriva Lui şi nu în acelaşi sens cu El.

Cum poţi fi trist sau dezamăgit de faptul că Dumnezeu nu este prezent în viaţa ta din moment ce tu ai ales să îl laşi deoparte şi să te lupţi cu El?