Desenezi în praf, păsări.

Sursă imagine: deviantart.ro

Câteodată nu poți auzi nimic din cauza zgomotului care te înconjoară și ți-ai dori un moment cu adevărat liniștit, dar, când liniștea îți dă târcoale totul pare mult prea lipsit de viață.

Valurile încetează să se mai izbească de stânci, norii amenințători de pe cer dispar, stropii de ploaie se opresc iar păsările zboară din nou și tot ce poți să  îți spui e că de fapt tu nu vrei liniște, de fapt drumul tău e pustiu și nu ai nici un semn cu înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta, după care să te iei.

Oamenii te grăbesc. Ei nu înțeleg staționarea ta. Ei nu înțeleg lacrimile ce îți spală în fiecare zi obrazul, buzele ce au învățat să rostească șoptit tăcerea, sufletul înțepat de mizeriile lumii. Ei nu înțeleg, degeaba îi cauți, degeaba le explici.

Te uiți în zare, e liniște, vântul s-a oprit iar acum îți poți auzi bătăile inimii. Arunci o privire, două...dar, nu știi ce cauți.
Te ridici, faci câțiva pași apoi te așezi din nou pe jos. Adulmeci praful. Privești la drumul din fața ta. Te sperie gândul că e atât de gol și plin de praf.

Observi acum ceva ce nu ai observat înainte. Înțelegi ce nu ai înțeles. Te înțeapă ochii și înghiți cu greu. O știi, o știi atât de bine dar nu vrei să o recunoști.

Într-un final vocea din capul tău devine tot mai mare. Iar ea pronunță clar, tare și răspicat cuvintele. ”Ești singură. Mereu ai fost.”

Desenezi în praf, păsări. Te gândești că ele zboară, te gândești că ele văd orizontul și lumea de sus. Te gândești că ele sunt libere iar apoi îți amintești că și pe tine te-a eliberat Cineva. Auzi o altă voce, vine de undeva de pe lângă tine.

”Știi, ca să îți iei zborul trebuie să îți iei avânt mai întâi. Nu se va întâmpla nimic dacă doar stai.”

Când ne vom trezi?

Sursă imagine: www.picturequotes.com

Observ cu tristețe că în ziua de astăzi lucrurile sunt făcute tot pe dos.
Religia are un loc mai presus decât Dumnezeu, sărbătorile înseamnă mai mult decât sărbătoriții, funcțiile și cariera sunt mai importante decât oamenii, decât dragostea și alte lucruri.

Am dat aseară despre un articol în care erau cuprinse părerile câtorva oameni din afara țării noastre dar care locuiesc aici, despre ce îi șochează pe ei la români. Spunea cineva în acel articol că nu înțelege de ce românii sunt atât de stresați, că parcă noi avem în cap numai bani, bani, bani. Și primul meu gând a fost unul de tipul unei scuze, da, dar, noi...și apoi m-am oprit.
Oricât de tristă mi s-ar fi părut acea părere, trebuia să îi dau dreptate persoanei respective.

Observ cu tristețe că noi am răsturnat lucrurile. În loc să lăudăm Creatorul noi lăudăm creația, în loc să ne preocupăm de Dumnezeu ne preocupăm de religie. În loc să ne preocupăm de sărbătorit alegem sărbătoarea.

Când ne vom trezi?
Oare chiar nu ne dăm seama că viața asta se duce?
Trupul nu ne este veșnic. Ne-am născut muritori, aici, în acest trup suntem muritori. Poate uneori avem impresia că suntem tineri și tot timpul din lume ne stă la dispoziție dar ne înșelăm. Moartea nu iartă pe nimeni, viața e prea scurtă pentru ca să o irosim.

De ce?
De ce petrecem atât de mult timp în certuri, în strigăte, în fuga după bani și în proclamarea atâtor lucruri care de fapt nu au valoare?

Dragii mei, biserica ar trebui să reprezinte casa lui Dumnezeu, locul în care ne adunăm pentru ca să avem părtășie unii cu alții, locul în care ne sprijinim și ne rugăm unii pentru alții, locul în care stăm de vorbă cu Domnul.
Religii sunt multe, oameni sunt mulți, păreri sunt multe, Dumnezeu e unul. Ne este chiar atât de greu să ne deschidem sufletul în fața Lui și să lăsăm restul deoparte?

Ne este chiar atât de greu în ciuda a toate să ne luăm de mână, să ne privim în ochi și să ne iubim pentru că pur și simplu Tatăl nostru e același?

Nu mai ridicați religia în slăvi, religia nu vă mântuiește, religia nu stă de vobă cu voi, Dumnezeu o face!

Banii nu vă aduc fericirea, banii nu vă iubesc, banii nu sunt alături de voi.

Petreceți o zi meditând și întrebați-vă ce este cu adevărat important în viața asta, amintiți-vă că viața trece. În lumea aceasta totul este trecător, doar Dumnezeu rămâne.

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El

Sursă imagine: deviantart.com

Ne place să fim independenți, ne place să avem libertate, ne place să facem noi totul și din când în când să ne mai gândim și la Dumnezeu. 

Mulți dintre noi credem deja în Dumnezeu. Da, credem că El există; da, credem că El poate totul, credem că e cu noi dar...aici ne oprim. Credem și atât. 

Noi, avem o viață. Noi, ne trezim în fiecare zi cu posibilitatea de a lua decizii. Noi, suntem ocupați. Avem atâtea lucruri după care vrem și trebuie să alergăm. Avem stres și avem necazuri, și ne mai trebuie timp și pentru distracții. Noi, vrem să fim pe cont propriu. Da, știm că Dumnezeu există dar noi, ne descurcăm de unii singuri și dacă chiar nu ne descurăm ne putem ruga, așa câteodată...

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El. Cândva credeam și eu în Dumnezeu, dar nu mergeam pe același drum cu El. 

A merge cu Dumnezeu e una, a crede în El, e alta. 

Poți să crezi în Dumnezeu, poți să știi că El există, că El poate totul, dar vine o zi în care te întâlnești cu El pe drum. Vine o zi în care lucrurile se pot schimba, vine o zi în care trebuie să faci o alegere, o zi în care Dumnezeu te întreabă: ”Vrei tu să mergi cu Mine?”

Cred că cu toții am auzit măcar de o persoană cunoscută din această lume, poate un actor, cântăreț, pictor etc. Și toți credeți că acea persoană există. Știți că există, ați văzut acea persoană la televizor, sau poate ați auzit-o la radio, dar sunteți prieten cu acea persoană, o cunoașteți cu adevărat?

La fel este și cu Dumnezeu. Poate crezi în El, dar L-ai întâlnit?

Vine o zi în care poți avea o întâlnire personală cu Dumnezeu, vine o zi în care ai ocazia să treci la nivelul următor, vine o zi în care îi poți spune”Doamne, am auzit de Tine, am crezut în Tine dar de azi înainte vreau să merg cu Tine”

A merge cu Dumnezeu înseamnă a-ți preda viața în mâinile Lui! 

Ne alungăm iar apoi ne căutăm

Sursă imagine: www.pinterest.com

Am luat în palmă un trandafir, era un boboc firav, avea niște petale roșii, plăcute la atingere ce parcă simțeau nevoia de a fi alintate. Mi s-a părut a fi o floare atât de delicată, iar apoi m-am înțepat...

Am privit oamenii din două unghiuri până acum. Mai întâi i-am văzut buni și frumoși și am trăit cu gândul că există ceva bun în fiecare, că toți avem dorința de iubire în noi, că în adâncul nostru în ciuda a toate noi chiar suntem oameni. 

Apoi, circumstanțele, viața, oamenii, m-au rănit, și-au arătat spinii și m-am gândit că în unii oameni chiar nu există bunătate, deoarece ei rănesc pentru că vor, pentru că pot, nu contează în ce mod și pe cine. 

Și am făcut câțiva pași, mi-am lăsat tălpile să se afunde în nisipul auriu, fierbinte, am înaintat și am văzut cum două drumuri se unesc, mai mulți pași se contopesc, și apoi am văzut trandafirul...

Așa suntem, noi, oamenii. Avem un suflet, avem o inimă, avem gânduri curate și un dor nebun după iubire, după înțelegere și bunătate, după Dumnezeu, dar circumstanțele își pun amprenta asupra noastră. 

În alergarea aceasta prin lumea întreagă dăm unii peste alții și ne rănim, pentru că suntem diferiți, gândim diferit și avem țeluri diferite. Ne rănim, ne murdărim, ne alungăm iar apoi ne căutăm pentru că de fapt noi, suntem la fel, suntem topiți după iubire, făcuți de același Tată, Dumnezeu. 

Suntem trandafiri, avem niște petale atât de frumoase și niște spini atât de ascuțiți. 

Noi, suntem niște boboci care așteaptă ploaia, doar alături de El, putem înflori.

P.S. Și spinii, în mâna Lui au rolul lor.

Nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost

Sursă imagine:todayineed.tumblr.com

Oricât de mult ai căuta soarele uneori, sunt zile în care pe cer vezi doar nori negri.

Oricât te-ai zbate și orice ai face câteodată descoperi că nimic nu e de ajuns, că ești prea mic și prea slab ca să realizezi ceva.

Oricât de mult te lupți uneori ajungi să cazi tot la pământ căci picioarele nu te pot ține. 

Îți plânge sufletul și trupul îți e îngenunchiat și ai vrea să te prinzi și tu cu mâinile de o bucată din haina Lui, dar Iisus nu trece prin mulțime astăzi, nu în acel fel vizibil cum a trecut pe vremea când era pe pământ. 

Și atunci privești în zare, îl cauți cu privirea, îl strigi și nu-ți răspunde...

E o liniște puternică în jur, se aud doar bătăile inimii tale și plânsul tău amar. Te scufunzi printre suspine și ai impresia că cerul te-a uitat. 

Dar, amintește-ți, Iisus nu a fost singur pe cruce. Când lumea Lui se destrăma în mii de cioburi, când inima îi era plină de durere, Dumnezeu era cu El. 

Nici tu nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost. Dumnezeu e cu tine chiar acum. 

Șterge-ți lacrimile și mergi mai departe, Cineva pășește alături de Tine. Se văd două urme de pași prin nisip.

Cineva avea o vorbă, ”fii strong” (pentru cine nu știe strong înseamnă puternic în limba engleză), așadar fiți tari, fiți puternici!

Noi suntem soldați ai cerului, de unii singuri nu putem purta luptele, dar ce bine că noi nu suntem dați uitării, ce bine că Dumnezeu e de partea noastră!

Fii strong, Dumnezeu e cu tine!

Mi-ai furat inima

Sursă imagine: www.pinterest.com

Toate se câștigă în lumea aceasta, nu poți lua nimic pe gratis. Astăzi nu te poți încrede în oricine, nu poți să îți deschizi sufletul în fața oricui dar se întâmplă câteodată să întâlnești persoane cărora le pasă. Se întâmplă să îi privești în ochi, să le urmărești acțiunile și să le cunoști chiar și pentru o vreme sufletul. 

Eram un călător, dar într-o zi te-am întâlnit pe Tine. Tu, Dumnezeu, eu, o simplă mână de țărână. 

Și te-am iubit pentru că în Tine am descoperit iubire. 

Mi-ai furat inima, Doamne cu felul Tău de a fi. 

Știu că nu ești om, că nu te pot vedea zilnic, că nu știu exact cum arăți sau unde ești. Știu că cunosc atât de puține lucruri despre Tine, că ochii mei nu te pot cuprinde pe de-antregul dar, chiar și așa Tu mi-ai furat inima. 

Te-am întâlnit într-o zi, pe când plângeam. Zilele îmi erau amare și trăiam în singurătate, eram ca o haină zdrențuită, plănuiam să curm totul dar m-ai iubit. Ți-ai așezat mâna blândă în palma mea și m-ai privit. Eu nu te-am văzut dar ți-am simțit dragostea. 

Mi-ai fost de atunci alături, zi după zi, seară după seară. Când eram tristă Tu erai acolo, mă luai în brațe. Când nu știam ce să fac îmi erai călăuză. Când mă împiedicam te așezai lângă mine și când eșuam Tu mă încurajai.

Am privit stelele de atâtea ori și te-am căutat pe Tine. 

Mi-ai câștigat inima, prin simplul fapt că ai fost lângă mine. 

Ești ce am mai drag pe lumea aceasta și nu am cum să îți mulțumesc, să îți răsplătesc tot ce faci pentru mine, dar aș vrea să îți spun că te iubesc. 

Dă-mi aripi să zbor

Sursă imagine: deviantart.ro

Când mă înlănțuie teama și mi se străpunge sufletul, când pășesc prin cioburi de sticlă și fiecare sângerare mi se pare mai amară ca cea din urma ei, dă-mi aripi să zbor spre zarea albastră.

Mă amăgesc cu gânduri și iluzii, mă mint pe mine și-mi spun că zilele se vor schimba, că oamenii vor înțelege, că inima va fi puternică. Mă îngrop într-un prezent ireal, mă închid și mă feresc de ochii lumi dar Tu mă vezi.

Mi-ai spus să privesc după nori, și am privit, și știi ce am văzut? Cerul, mai albastru ca niciodată.
Ce-i dincolo, Te-am întrebat. Ce înseamnă cerul albastru pentru mine? 

Printre suspine s-a așternut tăcerea iar glasul meu tăcut a devenit un punct pe un cer infinit. Și am mai privit de la fereastră infinitul.

Dă-mi aripi să zbor, de fiecare dată când mă acoperă marea cu valul ei necruțător, când văzduhul e aprins de lumina unui fulger și tulburat de apa ce lovește cu iuțeală pământul, când se îneacă vapoare în mine dă-mi aripi să zbor, să zbor spre zarea albastră.

Mă cutreieră vântul, îmi fluieră la ureche în timp ce îmi aduce în față toate florile rupte. Aveam o grădină cândva acum am rupturi, flori moarte și copaci căzuți. Și păsările au plecat iar Tu te-ai dus cu ele. 

Te-aș întreba dacă te-ai întors acum sau dacă mă pândești din vreun colț ascuns. Să știi că eu nu Te văd, dar știu că Tu mă vezi pe mine. 

Dă-mi aripi să zbor, spre Tine, căci mi-e așa de dor și sunt pustie. 

P.S. În zarea albastră te-am văzut pe Tine.

Mă poartă El în brațe

Sursă imagine: quotesvil.com

Nu pot merge uneori, cad la pământ și adulmec praful, mă prăbușesc și simt cum situația mă depășește.

Nu pot zâmbi uneori, mi se pun lacrimi în ochi și încerc să îmi mușc buzele, limba - se zice că dacă faci asta te oprești- dar lacrimile cad oricum.

Nu pot rosti cuvinte câteodată, mi se pune un gol imens în suflet și gâtul mi se usucă. 

Sunt momente în care oricât de mult aș încerca nu pot să fac nimic, dar am învățat că nici nu trebuie, pentru că în acele momente mă poartă El în brațe. 

Am învățat că îi pot încredința Lui bagajul în care-mi duc zilnic problemele; că dacă mă doare spatele iar picioarele îmi obosesc pot să mă așez la umbra unui copac, să iau o pauză.

Mă poartă El în brațe.

Uneori mă uit lângă mine și îl caut pe Dumnezeu cu privirea, câteodată îl zăresc acolo, dar câteodată simt cum locul e gol. Unde ești, îl întreb și nu primesc răspuns. 

Zilele acestea l-am întrebat, te poți uita la mine acum?

Nu îl vedeam, nu știam unde e. Dar acum știu. Era cu mine, mă purta în brațele Sale. 

Poate ți s-a întâmplat și ție, poate te-ai trezit într-o zi, te-ai uitat în jurul tău și ai văzut că Dumnezeu nu era acolo, și poate te-ai gândit că e absent, când de fapt El te purta în brațe. 

Amintește-ți, când tu nu mai poți și ai impresia că ești singur El te poartă în brațe.

Tu ești o lumină

Sursă imagine: vtahlick.deviantart.com

De cele mai multe ori nu suntem conștienți de puterea pe care a pus-o Dumnezeu în noi, de rolul pe care ni l-a dat aici.

De multe ori ne uităm spre noi cu neputință, ne uităm la noi prin ochii lumii dar refuzăm să ne vedem prin ochii lui Dumnezeu.

Ți-am mai spus-o, și am să o mai repet. Ești o persoană valoroasă în ochii lui Dumnezeu, tu ești sarea pământului, tu ești o lumină. 

Tu poți lumina în întuneric, trebuie doar să te lași ghidat/ ghidată de Dumnezeu!

De multe ori m-am întrebat oare ce trebuie să fac eu, oare care e rolul meu, trebuie să am și eu ceva de făcut. Poate te-ai întrebat și tu la fel, și poate te-ai uitat după ceva mai mare, după ceva ce e foarte vizbil când de fapt indiciul legat despre ceea ce trebuia să faci era chiar lângă tine.

Dumnezeu a pus în noi atât de multe, a investit cu dragoste și bunătate în ființa noastră, a avut milă de noi ca și noi la rândul nostru să avem milă de alții.

Îți stă în putință să iubești, îți stă în putință să ierți, să ajuți, să arăți milă. Poți fi acolo când cineva e în nevoie, poți fi acolo când nimeni nu este. Poți lumina!

Spunem că vrem să facem ceva, și apoi ne întrebăm dar ce să facem? Îți dau un indiciu, începe cu ce îți place! 

Fiecare dintre noi are un talant, o îndemânare spre ceva, folosește acel ceva pentru a face bine, folosește acel ceva în lumina pe care o oferi altora!

Dacă nu tu și eu atunci cine?

Vă las și o melodie drăguță peste care am dat întâmplător astăzi și parcă m-a trezit...

Haideți să facem ceva!

Hristos a înviat

Sursă imagine: radiociresarii.ro

Ne aflam în pragul unei sărbători atât de frumoase, învierea lui Hristos. Nu e minunat, să știi că atât de mult te-a iubit Dumnezeu încât și-a dat unicul fiu la moarte pentru tine? 

Hristos a purtat suferințele noastre, păcatele noastre, slăbiciunile noastre. A fost batjocorit, disprețuit și umilit, și a răbdat cu dragoste totul pentru noi.

Moartea Lui a fost prețul cu care ne-a eliberat.

Sunt sigură că te-ai privit de multe ori în oglindă și te-ai gândit că nu valorezi prea mult, dar dă-mi voie să îți spun că te înșeli.

Moartea Lui a fost prețul plătit pentru tine, pentru ca tu astăzi să fii liber, să fii plin de pace. 

Hristos a murit pentru tine și a treia zi a înviat. El nu e în mormânt, El a biruit moartea, e Dumnezeu puternic și suveran, și totuși se uită zilnic cu milă și cu îndurare către tine, către mine.

Sărbătoarea de astăzi ne duce cu gândul la Hristos, ne face să ne amintim cât de mult valorăm în ochii Lui și cât de prețuit ar trebui să fie El în ochii noștri. Ne-a iubit până la moarte. Ce dovadă a dragostei mai mare ca asta ați vrea?

Dragostea Lui spune totul. 

Eu cred din toată inima că Dumnezeu ne iubește pe fiecare, mi-aș dori să credeți și voi. 

”Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta înseamnă iubire.”

Albert Camus

Hristos a înviat!