Cu siguranţă că nu sunt singura care a auzit punându-se întrebări de genul: "De ce eu?" ; "De ce îmi dă Dumnezeu atâta necaz?" sau: "Ce am făcut să merit asta?", însă nu ţin minte să fi auzit vreodată întrebări de genul : "De ce îmi dă Dumnezeu atâtea bucurii?", "Ce am făcut să merit oamenii minunaţi de lângă mine?" , "Ce am făcut să merit un Tată în ceruri care mă iubeşte atât de mult?".
Judecând după aceste întrebări aş spune că suntem foarte săraci în ceea ce ne priveşte, dar nu săraci în lucruri materiale ci săraci în bucurie, în împlinirea sufletească.
Oare chiar suntem atât de nenorociţi pe cât ne vedem?
Chiar nu avem oameni minunaţi lângă noi pentru care să mulţumim şi să ne întrebăm dacă îi merităm?
Nu avem nici un fel de fericiri pentru care să fim recunoscători?
Cumde când vine vorba de o problemă cât de mică ne plângem în ultimul hal, dar când vine vorba de persoanele dragi sau de bucurii nu spunem nimic, mai ales la adresa lui Dumnezeu.
Şi de ce?
Nu vin de la El şi bucuria şi tristeţea?
Nu Dumnezeu este Cel care i-a trimis pe cei pe care îi iubim în viaţa noastră?
Cred că suntem bogaţi în ceea ce priveşte sufletul şi în ceea ce ne face să fim ferciţi, dar suntem prea ocupaţi să privim în direcţia lucrurilor pe care nu le avem, (dar pe care alţii le au), încât uităm să mulţumim, uităm să ne bucurăm, uităm să ne facem timp pentru ceea ce este într-adevăr important în viaţa, şi anume, Dumnezeu, cei dragi şi ceea ce le dăruim din timpul şi dragostea noastră.
Ai dreptate. Cand se iveste si cea mai mica problema, ne intrebam de ce noi, dar Dumnezeu ne umple viata si cu bune si cu rele.
ReplyDeleteCu toții suntem încercați.Asta pentru ca să dovedim adevărata noastra credință.
ReplyDeleteRugaciunile noastre ar trebui sa fie in primul rand de multumire, de iertare si abia apoi de cerere.
ReplyDeleteSa nu uitam totusi ca "... toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu...". Neprihanitul Iov spunea atunci cand se afla in necaz: "...primim de la Dumnezeu binele, si sa nu primim si raul?"
ReplyDeleteUităm să ne bucurăm de ceea ce ne dă Dumnezeu. Dacă am învăța asta poate nu am mai vrea să ne punem capăt zilelor și am învăța să pretuim viața.
ReplyDelete:)
ReplyDeletePentru ca asa este omul facut sa vada doar aceea parte ,sau mai bine zis sa vrea el sa o vada.Chiar de sunt necazuri ,bucuri ... ambele ne sunt date cu un scop.
ReplyDeleteEra ceva citat. Un copil desculț ar fi fericit cu o pereche de papuci. Noi am fi fericiți cu alții noi. Și, desigur, un om fără picioare ar fi fericit să poată merge desculț.
ReplyDeleteIdeea fiind de a fi fericiți pentru ceea ce avem, nu pentru ceea ce considerăm că ne lipsește.
Probabil că pesimismul este specific naturii umane. Totuși, aș spune că e vorba și de orbire sufletească, nu doar de pesimism. Nu știm să apreciem la momentul potrivit lucrurile și persoanele, daruri ale Celui de Sus, care ne fac viața mai frumoasă.
ReplyDelete