Nu vreau să schimb nimic

Inima îmi bate cu putere. 

E noapte, e târziu iar eu încerc să simt, să îmi pun ordine în gânduri și în suflet. Îmi trece viața prin fața ochilor și mă las purtată de sentimentele de tristețe ce dau năvală peste mine.
Nu vreau să schimb nimic. 
Nu vreau să schimb oamenii care mi-au călcat pragul inimii, pentru că i-am iubit. Și poate le-am greșit, poate nu am fost ceea ce și-au dorit ei să fiu, poate nu am însemnat nimic pentru ei, poate nu le-am schimbat viața și nu le-am lăsat ceva, dar, ei, în mod sigur au contat în viața mea. Pentru mine fiecare om pe care l-am iubit a însemnat ceva. Pe unii i-am iubit mai mult, pe alții poate mai puțin dar la final toți au un loc în inima mea. Contează că au plecat ei sau eu? Contează asta când amintirea noastră mă va bântui pe vecie?
Nu vreau să schimb ce am trăit. Fiecare lacrimă, fiecare amăgire, fiecare cuțit aruncat în rana deschisă, fiecare zâmbet, fiecare moment de fericire, iubire și pace m-au făcut un om cu suflet.
Nu vreau să schimb visele mele, amintirile mele.
Nu vreau să schimb nimic.
Am dat o parte din mine pentru fiecare. Am dat așa cum am știut eu mai bine. Am pus suflet chiar și când nu trebuia și am păstrat amintirile frumoase mereu.

Sunt o ființă care simte zilnic câte ceva. Un amulgam de gânduri și de momente mă străbat în fiecare zi, dar azi m-au copleșit...
E poate ultima bătaie a inimii, dar nu mi-aș putea reproșa nimic acum, nu pentru că aș fi perfectă ci pentru că de-alungul timpului m-am învinovățit și am purtat cu mine atât de multe poveri, încât acum nu mai pot face asta.

Da, sunt un om slab. Greșesc de multe ori. Sunt impulsivă și încăpățânată. Am orgoliu  și nu sunt răbdătoare, dar iubesc și iert din tot sufletul. Sunt transparentă și gata să primesc în viața mea pe cine vrea să intre și să își deschidă sufletul în fața mea.
Dacă greșelile mă osândesc, să o facă, eu nu mă pot transforma în altcineva și nici reproșuri nu îmi mai pot face. Nu mă pot împărți în bucăți. Nu pot decât simți, iar eu simt acum ceva diferit de tot ce simțiți voi, pentru că și eu am continuat să trăiesc, nu doar voi.

Oamenilor care au făcut parte din viața mea le mulțumesc, căci până la urmă mi-au dat din frumosul lor, chiar dacă doar pentru o vreme. Oamenilor care vor face parte din viața mea în viitor, le mulțumesc anticipat pentru că știu că îmi vor da din frumosul lor, chiar dacă doar pentru o vreme...

Să mă transform într-un fluture...

Sursă imagine: mirosuldefluturialbastri.wordpress.com

Aș vrea să renasc și eu odată cu natura, să mă uit spre cer și să îmi cobor privirea spre pământ ca să îl văd într-o nuanță complet nouă.
Aș vrea să alung orice urmă de supărare și dezamăgire, să las deoparte orice lucru care nu m-a făcut să râd și să trăiesc clipa.
Vreau să mă bucur de tot ce am în jurul meu și de toți oamenii din viața mea. Poate că în viața există mai multe tipuri de oameni cu care intri în contact. Nu vor simțit toți la fel ca tine, nu te vei apropia de toți în aceeași măsură, dar vei ști cât de speciali sunt prin faptul că oricâte intervin între voi, ori de câte ori vă supărați sau nu vă înțelegeți, tu nu-i poți lăsa să plece.
Sunt acei oameni pe care ți-i imaginezi acolo, într-o poză dintr-un album pe care știi că o vei păstra toată viața. Acei oameni care te ceartă, te contrazic, te supără dar te vor, pentru că te iubesc așa cum ești.
Sunt acei oameni care iartă, care nu se răzbună pe tine pentru ce le-ai greșit sau pentru ce ai amânat, ci continuă să te aștepte. Sunt acei oameni care nu pot fi liniștiți atunci când știu că au un moment prost cu tine, pentru că fericirea ta e și fericirea lor.
Pentru acești oameni trebuie să continui să ierți, să continui să zâmbești și să continui să fii acolo. Pentru că la finalul tuturor lucrurilor, dacă stai să faci o analiză vei realiza că este posibil ca tu să îi fi supărat mai mult decât te-au supărat ei pe tine, iar aceși oameni, încă sunt acolo.

Aș vrea să renasc și eu odată cu natura, să mă transform într-un fluture, sperând că până acum am fost doar o omidă, iar frumosul abia începe. Aș vrea să încep să dansez altfel în propria mea viață, cu mai multă bucurie și dragoste, cu mai multă înțelegere și iertare. Eu ar trebui să înțeleg oamenii, fără să aștept ca ei să mă înțeleagă pe mine. Eu ar trebui să iubesc, fără să aștept ceva în schimb. Ar trebui...așa că voi începe să lupt pentru asta.

Un mare pustiu...

Sursă imagine: www.catchy.ro

Sunt femeie, și îmi doresc ca într-o zi mai apropiată sau mai îndepărtată, să devin mamă, dar am ajuns să mă întreb cu tristețe în ce fel de lume îmi voi aduce copiii?

Mă uit în jurul meu și văd un mare pustiu. Astăzi iubirea e rară, prietenia e rară, iertarea e rară. Nu mai există onoare, respect sau rușine. Oamenii umblă de capul lor, fiecare își face propriile reguli. Se dau la moarte unii pe alții, de parcă ei ar deține viața. Se vând unii altora, pe bani, de parcă ar fi proprietăți. Se înjură la tot pasul, numai cuvinte porcoase le ies din gură.

Am ajuns să stau pe gânduri și să mă întreb cum îmi voi putea crește eu copiii? Ce fel de lume este aceasta? Ne putem numi noi oameni?

Câteodată mă întreb câtă răbdare poate să aibă Dumnezeu. Atâtea violuri, atâtea crime. Unde ne este inima? Pentru ce trăim?

Lăcomie, invidie și răutate. Am ajuns să fim niște suflete pustii, goale, seci. La ce ne folosesc mașinile și străzile poluate? La ce ne folosesc casele pompoase?

Mă uit pe lângă mine și nu văd nimic. Suntem o societate meschină. Ne-am părăsit valorile, credințele și sentimentele pentru bani și faimă dar am devenit doar o mare urâciune. Suntem praf și țărână dar ne credem dumnezeii pământului căci îl sătpânim mai bine ca niciodată.

Da, sunt tristă, pentru noi! Sunt tristă pentru tot ce văd în jurul meu și nu pot înțelege cum am ajuns aici.

Cerem atât de multe, așteptăm să primim dar nu dăruim deloc.
Suntem egoiști, nu ne gândim decât la cât mai multe moduri în care ne putem gădila ego-ul.

Nu există nici Dumnezeu, nici moarte, nici nimic, aici noi suntem stăpânii.

Treziți-vă, oameni! Aveți un suflet, o inimă, realizați asta? 

Mi-am învățat lecția...

Sursă imagine: www.thelifestudio.co.za

Mi-am învățat lecția, din nou. Nu mai trag de oameni. În viață există oameni care vor să te aibă alături și oameni care vor să îți dea un șut să pleci din viața lor doar că nu știu cum să ți-o spună mai direct ca să o înțelegi și tu.
Mi-am dat seama că am stat de multe ori după atenția oamenilor care nu își mai aveau loc în viața mea. M-am grăbit să numesc pe toată lumea ”prieteni”, m-am grăbit să îmi deschid sufletul și să le pun covor roșu la intrarea în inima mea.
Mi-am învățat lecția de 3 ori. Poate de această dată am să o și aplic, ar fi și timpul nu-i așa?

Mi-am scos covorul de la intrare. Mi-am anulat cuvântul ”prieteni” din vocabular. Nu mai adresez acest cuvânt la toată lumea. Oamenii buni sunt rari. Oamenii care chiar doresc să fie în viața ta sunt rari dar când îi ai îi recunoști de la o poștă pentru că ei fac sacrificii. Își sacrifică timpul, buna dispoziție și uneori chiar și banii ca să te facă pe tine fericit. Oamenii aceștia mai fac ceva, iar acel ceva e cel mai prețios dintre toate. Îți pun la rândul lor un covor roșu la intrare și îți pregătesc un loc cald în inima lor.

Câți astfel de oameni am? Nu știu, aș miza pe maxim 3. Prieteni...cuvânt greu pentru mine.

Nu mai trag de nimeni. Sunt sătulă să caut, să mă implic și să nu primesc nici măcar un mesaj înapoi. Dar ce am ajuns eu? Îmi trebuie oameni? Nu, nu îmi trebuie, daca mi i-ar fi trebuit Dumnezeu nu mi i-ar fi luat, i-ar fi lăsat lângă mine. Oamenii de care am nevoie sunt chiar aici, chiar acum. Și nu, nu e musai să fie la 2m distanță, am găsit oameni care mă vor deși sunt în celălalt capăt al țării. Am găsit oameni care au luptat pentru mine și care m-au făcut să vreau să dau totul pentru ei. Pentru acești oameni sunt recunoscătoare. De ei sunt dispusă să mă țin pentru că știu că ei mă vor.

Nu mă vreți, nu-i nimic. Mi-am învățat lecția și am ajuns la concluzia că nu vă vreau nici eu. 

Un altfel de Făt-Frumos de Julie Garwood

imagine: elefant.ro

Am primit această carte cadou de Crăciun dar nu m-am gândit nici o secundă că îmi va plăcea atât de mult. Cu siguranță că dacă aș fi știut că îmi va captiva gândurile și timpul, că doar în 3 zile voi fi capabilă să trec prin 403 pagini, aș fi renunțat la alte cărți în favoarea ei.

Romanul scris de Julie Garwood m-a captivat prin maniera de a fi a personajelor, prin povestea interesantă pe care a depănat-o. Am parcurs un drum împreună cu personajele principale, am intrat în lumea lor și mi-am imaginat întregul fir al povestirii ca pe un film de dragoste și peripeții la care mi se oferă un bilet în primul rând.

”Numai iubita ei bunică, Lady Ester știe cât de distrusă a fost Taylor Stapleton de vestea că logodnicul ei a preferat să se însoare în final cu odioasa ei verișoară. Acum Lady Ester - una dintre cele mai bogate femei din Londra și stăpâna necontestată a familiei - se află pe patul de moarte, și rudele hrăpărețe abia așteaptă să pună mâna pe averea imensă. Însă înainte de a părăsi această lume, bătrâna doamnă trebuie să o ajute pe Taylor să dea cea mai neașteptată lovitură.”

Citate:

”Nu primești întotdeauna ce-ți dorești, domnișoară. Nu uita asta”

”Creșterea și educația ne-au răpit individualitatea.”

”-De ce e atâta rău pe lume?
El o privi lung înainte să răspundă.
-Pentru că există și atâta bunătate.”

”Familia nu înseamnă legătura de sânge, explică ea. Ci mai degrabă angajamentele pe care ți le asumi.”

”Nimeni nu ar trebui niciodată să renunțe la visurile lui.”

”Viața este prea scurtă pentru programe stricte.”

”Obișnuiam să adorm în fiecare noapte privind stelele. Îmi ziceam că sunt singurul care le putea vedea. Îmi aparțineau mie și doar mie. Nu aveam nimic al meu pe atunci, nici măcar un nume legitim.”

Notă: 5/5

Dumnezeu poate fi atins cu sufletul

Sursă imagine: getjoy.in

Dumnezeu nu e o bucată de carne care să fie palpabilă. 

Dumnezeu nu poate fi dovedit prin ochii de carne care caută să se uite după ceea ce e mai atrăgăor. Dumnezeu trebuie simțit cu inima. 

Dumnezeu poate fi văzut doar prin credință.

Ce este credința? 

Întrebați un copil și vă va răspunde. 

Să ai credință înseamnă să vezi dincolo de ceea ce poate fi cercetat și dovedit. Credință se numește portița ce deschide calea spre ochii inimii. 

De ce oamenii mari nu cred? 

De ce le este atât de greu să creadă?

Oamenii caută dovezi, ei vor să creadă dar prin cercetare, însă așa ceva nu este posibil.

Dumnezeu nu e un material, nu poate fi cuprins cu mâinile acestea și nici văzut cu ochii aceștia. Dumnezeu nu poate fi atins așa, nu, Dumnezeu poate fi atins cu sufletul. 

Vreți dovezi, vreți lucruri concrete? 

Uitați-vă în oglindă, voi sunteți! 

Voi sunteți lucrarea mâinilor Sale. Încetați să mai cercetați. Bine că vă este ușor să credeți în tot felul de lucruri, vă este ușor să credeți în ură, în pizmă și răutate dar în dragostea Lui, în sacrificiul Său și în prezența Sa, vă este greu.