Versetul zilei

Wednesday, July 10, 2019

Noaptea, când se trage cortina

Sursă imagine: Pinterest

Lumea caută perfecțiunea. Într-un fel sau altul, fie că ne dăm seama sau nu, dar exact asta căutăm. Căutăm compania oamenilor care ne sunt pe plac, a acelor oameni pe care îi considerăm demni de noi, de ceea ce avem de oferit. Căutăm să facem lucrurile ca la carte, să fim corecți și plăcuți față de cei din jurul nostru. 

Căutăm inimi întregi care sunt gata să ne fie oferite. Oameni fără pete, fără cusur. Iar atunci când nu îi găsim, atunci când așteptările ne sunt călcate în picioare, ne doare inima. Când ajungem să privim omul din fața noastră în diferite unghiuri și să îl vedem de fapt exact așa cum e: un om imperfect sfărâmat în mii de cioburi, nu știm ce să facem cu el.

Atunci când începem să vedem fiecare lacună pe care o are, fiecare strop de răutate care zace ascuns undeva în el, fiecare durere, brusc, simțim nevoia să fugim. Cum, tu furi? Dar eu nu te știam așa. Tu înjuri? Dar eu credeam că tu ai doar vorbe frumoase de oferit. Tu ești plin de mânie și de nemulțumire, cine te poate suporta așa? 

Trăim într-o lume care caută perfecțiunea, pornind de la fizicul unui om, continuând cu viața lui de zi cu zi și nu în ultimul rând cu sufletul său. Se caută imaginea perfectă a omului și se pozează în ea. Se caută zilele bune, cu măști pe față. Cu zâmbete și râsete ca la bâlci. Cu oameni perfecți transformați în păpușe Ken și Barbie cu suflet mâzgălit și gol.

Dar noaptea, când se trage cortina, omul rămâne gol. Și sufletul îi este același. Plin de mizerii. Plin de vorbe rele. Plin de durere. Plin de toate patimile pe care le are și din care nu știe cum să iasă. De lucruri ascunse făcute la întuneric, pe care nimeni nu le știe și nu le cunoaște cu adevărat. Omul cu cicatrici, cu răni, cu amărăciune și uneori chiar ură adunată de peste timpuri, de pe la alții. Și acel om jupuit de viu, de peste tot se privește în oglindă și plânge. Căci atunci când se trage cortina iar el este ascuns de ochii lumii și de rolul pe care îl joacă, se poate vedea pe sine exact așa cum e și ceea ce vede e dureros și zadarnic. 

Te-ai întrebat vreodată ce crede Dumnezeu despre tine? Oh, știm cu toții cum ne văd oamenii de lângă noi. Știm cum să pozăm în fața lor. Dar te-ai întrebat vreodată cum poți poza în fața lui Dumnezeu? Nu poți. El vede tot. Iisus îți cunoaște inima, gândurile și vede dincolo de trupul tău. El îți cunoaște sufletul. El te vede și pe parcursul zilei când porți mii de măști dar și atunci când se trage cortina.

Societatea caută oameni perfecți. Dar cum rămâne cu cei ce nu se integrează în tipar? Cu cei ce sunt bolnavi, amărâți. Cu cei ce nu merg la sală și nu au trupul demn de coperta revistei. Cu cei ce nu sunt corecți și iubitori ci sunt mai degrabă ucigași, plini de răutate. Cum rămâne cu cei care nu au niciodată ceva bun de spus, cu cei care dacă ți-ar dezgoli sufletul te-ai trezit fugind cât vezi cu ochii.

Poate dacă tragi linie ai să înțelegi că de fapt nici unul dintre noi nu ne încadrăm în cuvântul perfecțiune. Asta pentru că nu există suflete perfecte și nici trupuri perfecte. Există în schimb un Dumnezeu perfect care te iubește în imperfecțiunea ta, exact așa cum ești. Un Dumnezeu care te vede în ascuns și continuă să te iubească. El dorește să îți aline sufletul, durerea. Dorește să aducă lumină în tot haosul și întunericul care e în tine. Alături de El, pe acest pământ, poți crește în corectitudine, în adevăr, în iubire, bucurie, pace. În tot ceea ce este vrednic de iubit și de făcut. În onoare. În caracter. Până vei ajunge la cea mai bună variantă a ta. 

Oricât de mare ar fi întunericul din viața ta și golul în care te zbați El îți poate aduce lumină și îți poate da un scop. 

Și, când se trage cortina, Dumnezeu e cu tine în culise, îți întinde mâna și te așteaptă să pășești spre El, să îți deschizi inima exact așa cum ești. Tu ce alegi?

1 comment:

  1. Sper ca esti bine, abia ti am gasit blogul, sunt Novak Arpi din Cluj defapt m am mutat in Ungaria. TE SALUT

    ReplyDelete