De ce suntem atât de orbi?

Dumnezeu este ca un narator obiectiv, care vede tot ceea ce fac personajele sale, ştie tot ce gândesc ele, le ştie comportamentul şi de asemenea ştie consecinţele ce se pot întâmpla în urma unor acţiuni nepotrivite.

Noi, oamenii suntem subiectivi aproape întodeauna. Nu vedem niciodată ceea ce este dincolo de zidurile care ne stau în faţă, nu vedem nici măcar după umbrele copacilor dar avem întotdeauna pretenţia să ne conducem singuri viaţa pentru că ştim noi mai bine cum trebuie făcut şi ce trebuie făcut cu toate că uneori, Dumnezeu ne spune:
 "Acest lucru nu e pentru tine!"

Câteodată ne încăpăţânăm să ţinem lângă noi oameni care nu sunt potriviţi, oameni care nu vor face decât să ne rănească, şi atunci naratorul obiectiv vine şi ne spune :
" Lasă-l am ceva mai bun pregătit pentru tine"
Dar suntem prea orgolioşi sau poate prea orbi ca să ne gândim doar la ceea ce ne dorim noi.Dacă îţi doreşti ceva nu înseamnă neapărat că acel lucru îţi este şi de folos, dar de prea puţine ori înţelegem asta.

Câteodată stăm şi privim la uşile ce ni s-au închis, şi le privim şi ne amăgim singuri, rămânem pe loc şi poate chiar le facem rău  celor din jur cu negativismul nostru, fără să ne dăm seama că şi aici intervine Dumnezeu şi ne spune :
" Uită-te acolo, am atâtea uşi deschise pentru tine, lasă-le pe cele vechi!"

Şi ne trezim într-o zi cu atâtea oportunităţi pe care le-au luat alţii în locul nostru, deoarece noi am fost prea ocupaţi să ne gândim la ceea ce am vrut noi să ne gândim.
Cu regrete, cu fraza aceea celebră: " dacă aş mai avea o şansă, dacă aş putea să schimb ceva..."

De ce să nu le facem atunci când este momentul?
De ce suntem atât de orbi când vine vorba de ceva ce trebuie văzut ?