Judecata oamenilor...

Singurul care poate să-mi judece viața este Dumnezeu, nu oamenii, nu familia, nu prietenii, pentru că nimeni nu știe cu adevărat prin ce am trecut, ce am simțit sau cum a fost mai bine, ce am gândit. 

Oamenii știu repede să tragă concluzii, să arunce cu noroi în tine, fiecare după gândirea și limitarea lui, ei au viețile lor, de ce oare nu se ocupă de ele, și vin repede să tragă cu urechea și cu ochiul la viața ta ca să îți critice acțiunile?

Viața mea, alegerile mele, responsabilitatea mea, asumarea e tot a mea, eu plătesc pentru ce greșesc. Și da, e normal să greșesc, de aia sunt ființă umană și nu Dumnezeu.

Sunt sătulă de astefel de persoane, care nu mă cunosc, nu-mi știu durerea, nu-mi știu bucuria, dar vin să mă critice, să își dea cu părerea legat de ce am făcut.

Tot ce am făcut îmi asum, și răspund în fața Creiatorului meu, Dumnezeu, nu în fața oamenilor care văd doar dintr-o singură parte paharul, măcar dacă l-ar privi întreg ar fi ceva, poate ar mai avea dreptul să spună ceva.

Da , cu ce drept vine cineva să îți critice sau să își dea cu părerea legat de viața ta, a trăit el în locul tău?

Fiecare are viața și acțiunile lui, dacă eu nu mă bag în viața  nu știu cui, mi se pare corect ca nici acea persoană să nu se bage aiurea în viața mea, nu am judecat, nu mă judeca nici tu.

Judecata oamenilor în ceea ce le privește pe alte persoane mi se pare de prost gust.