Pașaport spre lună

 

Pe măsură ce cunosc mai bine oamenii și aud mai multe despre comportamentul lor, îmi vine să îmi fac pașaport spre lună, să mă mut acolo cu totul.

Cine dorește să trăiască într-o lume în care oamenii nu știu și nu vor să fie oameni?

Unde e dragostea pe care se presuspune că ar trebui să o avem, cea fără prefăcătorie, cea care vine din suflet și oferă mângâiere oricui?

De ce s-a ajuns aici?

Mi-e groază să deschid televizorul să mă uit la știri, mi-e groază și să merg pe stradă uneori, clar , luna ar fi un loc mai sigur, pentru că ajung la concluzia că e mai bine în pustietate decât pe lângă oameni.

Unde sunt caracteristicile ce ne fac umani, ce ne diferențează de animale?
 Până și ele sunt mai bune și au inimă mai mare decât noi.

Omul a ajuns un nimic, la propriu, a ajuns să fie mai rău decât o bestie, când o să ne deșteptăm?
Sau mai bine zis, ne vom trezi la realitate?

Dumnezeu a creat omul din iubire, pentru iubire, și omul ce face?
Distruge tot ce îi iese în cale, și cu ce drept?!

Mi-era frică de multe lucruri, dar nu m-am gândit că va trebui să mă tem și de cei pe care îi numim semenii noștri, cei cu care stăm la aceiași masă.

Mă bucur că într-o lume care se schimbă mai des decât o face vremea, există Cineva care rămâne statornic în toate, și este de partea mea, de partea ta, de partea celor care încă vor să iubească, încă vor să fie oameni.