Cand esti trist mai pierzi o clipa!

Se pare ca planurile mele se tot schimba...Luna aceasta am tot vazut oameni tristi, chiar si pe mine m-am vazut acolo jos la limita, si am crezut ca nu o sa ma mai pot ridica. Nu-mi place ce vad! Se zice ca primavara natura renaste la viata, ceea ce ar trebui sa ne transmita o energie pozitiva cred eu. De ce suntem asa de tristi? De ce lasam tristetea sa ne intre in inima si sa castige tot terenul alungand fericirea? Oare Dumnezeu ce zice cand ne vede asa? Avem viata, respiram, putem vedea un rasarit de soare, putem mirosi florile, putem zambi, puteam iubi, putem simti... Nu suntem perfecti, avem o viata in balanta cu bune si rele.Daca totul ar fi roz nu am mai sti  sa fim langa cei ce sufera, nu am mai sti  ce inseamna sa fii fericit, pentru ca ar deveni ceva obisnuit sa fii fericit nu? Noi trebuie sa luptam , trebuie sa ne regasim  pe noi insine, sa ne gandim cum am vrea noi sa fim si sa luptam cu tot ce avem, pentru a ajunge acolo.Perfectiune nu exista, viata fericita nu exista! 
Viata este ca o calatorie, se poate sa mai pierdem anumite persoane pe parcursul ei, sau sa mai castigam; se poate sa plangem dar si sa radem, insa  important este sa ajungem la destinatie; adica in cer, caci acolo ne-a promis Dumnezeu ca ne va pregati un loc.Va rog, in aceasta primvara lasati magia iubirii, si a zambetelor sa va cuprinda inimile, cu aceasta varsta, cu aceasta zi, cu acest an, nu va veti mai intalni niciodata...
Timpul trece, ne rapeste clipele si ne lasa in schimb amintirea, unei zile de ieri, unei zile de azi, insa  noi trebuie sa stim sa pretuim, trebuie sa iubim, sa zambim, sa fim noi insine in tot, si sa luptam! 
P.S. Cand esti trist mai pierzi o clipa!

Mesaje scurte !

Hei...nu am cum sa scriu asa dupa cum mi-am dorit eu sa scriu, aveam in minte o postare pe care urma sa o intitulez :
" Viata e prea scurta ca sa fii trist!"  insa nu am timpul necesar ca sa dezbat acele cuvinte, si ca sa scriu si despre sarbatoarea Pastelui. Insa, as vrea sa va spun ca am invatat ceva astazi, ceva ce as vrea sa impart cu voi: " Viata este un dar de la Dumnezeu, cel mai pretios dintre toate, este ca roua diminetii, ceva care te face sa vrei sa plangi, sa vrei sa razi, sa vrei sa iubesti, sa ierti, sa visezi; ceva care iti da aripi dar in acelasi timp te coboara.Fiecare zi din viata este o lectie, si in fiecare clipa soarele si florile ne zambesc pentru a ne ajuta sa fim fericiti. Nu trebuie sa lasam tristetea sa ne doboare, chiar daca este extrem de greu, chiar daca sufletul ne plange si inima se frange in nauntrul nostru, noi trebuie sa gasim taria de a depasi acele momente si trebuie sa vedem un lucru bun in fiecare lucru rau.Viata este asa cum vrei tu sa ti-o faci,esti ceea ce vrei tu sa fii!" Aici nu sunt numai gandurile mele, ci sunt ganduri comune adunate de la 3 persoane. As vrea sa vi le las, sa meditati la ele. 
Este ultima postare, abea dupa pasti voi mai posta, si as vrea sa va urez tuturor sarbatori fericite, pline de liniste si de pace!>:D<

Vise...dorinte....iluzii...

Nu ţi se da niciodată o dorinţă fără să ţi se dea şi puterea de a o duce la îndeplinire. Totuşi, va trebui să munceşti pentru asta...
Richard Bach

Am pus lacat!

Am pus lacat la usa sufletului meu, si am incuiat bine cu cheia acolo, o sa am eu grija sa nu mai intre nimeni de acum in colo!  Blog inchis pt todeauna, un bulgare de lumina nu mai exista si nici lavinia  nu mai exista! Daca esti bun esti luat de prost si ti se ia toata mana,  daca oferi o parte din tine suferi si  ti se sfarma inima in bucatele.Nu se merita sa visezi, sa iubesti nu se merita sa traiesti, viata asta. Cred in El, si am sa lupt sa ajung cu El in cer, dar de acum inainte nimeni in afara de El nu se va mai apropia de usa sufletului meu...Am pus capat la tot, absolut tot, adio inocenta, adio naivitate..adio suflet bun nu m-ati facut decat sa sufar!

Pic-pic, picurici de ploaie!

Planuiam inca de aseara sa scriu despre un soare vesnic ce arde in viata noastra;despre Dumnezeul minunilor, ce ne incalzeste mereu inimile cu dragostea Lui imensa ce nu poate fi masurata in cuvinte.Insa astazi fara sa imi dau seama cum,am ajuns pe un site in care am dat de o melodie pe care am invatat-o atunci cand eram mica, iar versurile ei spun cam asa: " Pic-pic, picurici de ploaie cad incet pe geamul meu! Pic-pic ploaia cade-ntruna  vine de la Dumnezeu!". 

Cred ca nu este nevoie sa mentionez ca aceste versuri mi-au trezit multe amintiri, si deodata ascultand melodia m-am trezit ca un copil de 5 ani ce invata si el sa cante, silabisind...Mi-a revenit acea magie a copilariei in minte, acea perioada a vietii pe care chiar daca as vrea nu as putea sa o uit niciodata.Acum imi dau seama ca atunci cand ascultam aceasta melodie nu intelegeam prea multe insa acum stiu, ca Dumnezeu nu numai ca ne da ploaia sa avem recolta, ci ne si trimite ploi de binecuvantari prin care sa ne faca viata mai frumoasa.In concluzie, soarele si ploaia au ceva in comun, vin de la Dumnezeu! :) Va doresc o zi frumoasa, si sper sa fie insorita!:)
P.S. va las aici melodia daca sunteti curiosi :)

Scrisoare catre Tine!

                                                              Draga Dumnezeu,

Astazi nu vreau decat sa iti spun ca imi pare ca n-am stiut sa pretuiesc ceea ce Tu mi-ai dat.Imi pare ca am lasat clipele sa treaca si am numarat stelele nestiind ca intr-o zi toate vor fi o amintire.Imi pare rau ca nu am apreciat destul persoanele de langa mine si ca nu le-am spus in fiecare zi  cat de mult valoreaza pentru mine.Imi pare rau ca uitandu-ma la cer nu ti-am multumit pentru soarele ce imi face ziua mai buna.
Dar astazi Doamne, nu mai e timp pentru regrete, si stiu ca Tu m-ai iertat, si mi-ai sters fiecare lacrima, luandu-ma in bratul Tau.Astazi Doamne, vreau sa iti multumesc pentru fiecare persoana din viata mea, pentru fiecare raza de soare, pentru fiecare copil de pe strada ce mi-a zambit frumos si m-a indulcit prin gingasia lui.Iti multumesc pentru fiecare zambet, pentru fiecare lacrima..Astazi iti mulumesc pentru suferinta prin care ma treci si vreau sa o accept stiind ca Tu ai un plan cu mine, si ca tot raul este spre binele meu.
                                                                                                                     Cu drag, copilul Tau.

Astazi tu vrei sa ii scrii o scrisoare?

Timpul si viata...

De multe ori viata e un cosmar care te ingrozeste pana ajungi sa pierzi tot.
E un cosmar urat din care ai vrea  sa te trezesti si nu poti, e  ceva ce nu-ti da pace si te chinuie...sau e o realitate? 

Pierdem clipele, apoi ne pare rau ca n-am pretuit timpul, pierdem persoane dragi apoi ne pare rau ca nu am stiut sa le pretuim indeajuns si sa le aratam cat de mult inseamna pentru noi...
Pierdem momente frumoase , zile insorite in care stam suparati si uitam ce valoare are un zambet... 

Ce se intampla cu generatia aceasta, o fi venita din spatiu? Poate suntem de pe Marte si de aia nu stim sa fim cum trebuie sa fim...De ce oare facem lucrurile exact pe dos iar apoi ne plangem ca le-am pierdut?

Omuletii grabiti...

E inca o seara din luna aprilie ,iar eu privesc din treacat omuletii grabiti ce trec pe strada.Unii mai fericiti , altii mai incruntati, dar aproape toata lumea se grabeste, toti merg intr-o anumita directie, toti au un anume stil , toti sunt diferiti.Eu ma uit din masina, ii privesc tacuta, si trec ca un om invizibil pe langa ei.
 
Iar apoi ma abat gandurile si ma duc prea departe ca sa ma mai gandesc la lumea din jurul meu, ma apuca grijile, si teama zilei de maine ma infioara dar nu uit ca deasupra noastra exista Dumnezeul cel atotputernic, un Dumnezeu al minunilor care poata schimba inimi.Ma gandesc ca El cunoaste ce este in inima fiecarui trecator, stie El ce este atat  in inima celui pe a carui obraz curg lacrimi cat si in inima celui pe a carei fete exista un zambet...

Pentru El omuletii de pe strada ce merg grabiti nu sunt niste simpli trecatori ci sunt persoanele la care El se gandeste in fiecare clipa, persoane pe care El doreste sa le vada fericite dar pe care le trece prin suferinta ca sa le prelucreze, pentru ca sa poate sa ajunga acasa, sus in cer, la Tatal lor, Dumnezeu. Astazi unul dintre omuletii grabitit am  fost si eu la fel cum poate ai fost si tu , si poate ca si pe mine si pe tine  ne-a privit cineva din masina , dar mai mult decat atat ne-a privit si ne priveste in continuare Dumnezeu,El ne calauzeste pasii din umbra, fara ca noi sa il vedem.

Partea 1 si partea a2a....

Partea 1..

Iertarea este un dar important pe care il primim de multe ori si uitam sa il daruim mai departe...Ne place sa fim iertati dar uitam sa iertam...Insa ce se intampla atunci cand o persoana iti greseste( sau  tu ii gresesti ei )in acelasi mod de mai multe ori, si mereu regreta, si iti cere iertare..suntem noi capabili sa iertam? Dar Dumnezeu este ?  Da, dar totusi nu te saturi la un moment dat sa mergi sa tot spui aceleasi cuvinte de fiecare data?

Partea a2a...
Visele ce sunt? Astazi nu am inspiratie, nu am decat simple intrebari dar ale caror raspunsuri pot inseamna multe sau pot ascunde multe...
Un vis poate fi ceva care sa te determine sa crezi in tine si in capacitatile tale, sau poate fi ceva care sa te doboare...
Un vis poate fi o minune, ceva care sa iti faca viata mai senina sau ceva care sa te amageasca...

Sunt gata!

 Intr-o zi de vara, pe cand eram mai mica si imi bagam nasul prin dulapul cu carti si reviste al bunicii, am dat peste o carte pe a carui coperta era desenat un marinar iar un titlu agatat pe acolo spunea cam asa: "Sunt gata!". Am citit cu multa placere cartea aceea deoarece continea o poveste foarte frumoasa, povestea  unui copil si a unui capitan.
Exista insa ceva din cartea aceea ce nu am putut nici pana in ziua de astazi sa uit, aceste cuvinte :"Sunt gata!" pe care copilul le spunea mereu atunci cand era chemat de capitan sa faca ceva.Mi-a ramas de asemenea  in minte si felul in care capitanul a murit, spunand :"Sunt gata!". 
Era gata? Pentru ce era gata? Era gata nu pentru moarte ci pentru a  ajunge sus in cer la Dumnezeu. Era gata pentru a se intalni cu Isus.Intrebarea pe care vreau eu sa v-o pun atat voua cat si mie este urmatoarea: Noi suntem gata sa ne ducem undeva atunci cand suntem chemati? Suntem noi gata sa renuntam la tot pentru El?