Azi se oprește Dumnezeu lângă tine

Sursă imagine: www.youtube.com

Când mergi de unul singur prin lumea aceasta mare, s-ar putea să te pierzi printre mulțimile de oameni, printre probleme și griji. S-ar putea să te trezești că porți lupte și duci poveri în spate care nu sunt ale tale, s-ar putea să ajungi printre străini și să cauți cu disperare o fărâmă de speranță. S-ar putea să te uiți în jur și să constați că singurul chip pe care îl vezi este al tău și e cam desfigurat.

Dar, nu te întrista, pentru tine, există speranță!

Azi se oprește Dumnezeu lângă tine, chiar acum te privește cu blândețe și iubire, iar vocea Lui se aude mai caldă și mai blândă ca niciodată: ”Copilul Meu, tu nu ești singur, Eu sunt chiar aici, prinde-Mă de mână!”

Brusc, întreaga lume se oprește în loc, căci însuși Creatorul ei s-a oprit lângă tine, ți-a auzit lupta inimii și ți-a văzut lacrimile din ochi. Ți-a șters chipul prăfuit și și-a întins mâna către tine. 

Nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost. Chiar atunci când ai plâns de unul singur, chiar atunci când te-ai ascuns și ți-ai spus că nimeni nu te știe El a fost acolo și a rămas și mai târziu cu tine. 

Nu mai călători prin lumea aceasta mare de unul singur, nu te mai gândi la ruine și gunoaie. Tu, ești copil de Împărat, copil al cerului, nu mai căuta prin gunoaie ca să fii împlinit. Comoara ta nu e aici, pe acest pământ, comoara ta e în cer, la El, amintește-ți asta mereu!

Nu mai lupta de unul singur, nu mai purta lupte care nu îți sunt menite, nu mai căuta lucruri care nu te vor împlini! Predă-i astăzi inima ta Lui și vei avea o comoară mai mare decât îți poți imagina. Nu are aur, nu are argint, nu e expusă în văzul lumii, ci e în inima ta și e comoara pe care ți-o oferă Dumnezeu. 

”Prinde-Mă de mână” îți spune azi Isus, ce îi vei răspunde?

Dumnezeu e încă aici

Sursă imagine: www.constiintacolectiva.ro

Nu întotdeauna e ușor să trăiești pe acest pământ. Toți avem parte de zile frumoase, de oameni cu suflete minunate, de zâmbete, de căldură și pace, îmi închipui că am spus toți măcar o singură dată că viața e frumoasă.

Dar, viața are întotdeauna metode de a-ți răsturna fericirea, de a te întoarce pe dos. Trăim într-o lume în care de multe ori se simte din plin neputința.
Cădem în încercarea noastră de a ne construi un trai mai bun, cădem de multe ori în luptele pe care le purtăm cu noi înșine, cădem în încercarea de a face bine, de a nu ne hrăni egoul, cădem în răutăți, în dureri și atunci realizăm cât suntem de slabi.

Suntem slabi și neputincioși în fața bolii, în fața necazului, în fața atâtor lucruri și ne dăm silința, ne construim standarde cât mai înalte, ne construim țeluri și vise și facem tot ce ne stă în putință ca să le urmăm, dar, cu toate acestea, de cele mai multe ori eșuăm.

Avem inimile frânte. 

În încercarea noastră de a atinge cerul ne frângem aripile și ne umplem ochii de lacrimi. 
În încercarea noastră de a iubi ne stingem încet sufletul și ni-l facem plini de găuri. 

Noi ne dorim atât de mult să fim mai buni, să lăsăm ceva în urma noastră, dar ceva nu ne iese cum ar trebui. E ca și cum am urma rețeta greșită, iar gustul nu mai e același.

Știu că trăim într-o lume în care boala e la ea acasă, suntem loviți cu toții, și mici, și mari. Știu că există atâtea lucruri negative, care ne rănesc și ne fac sufletul să plângă dar mai știu că nu putem să înțelegem noi întreaga lume și că Dumnezeu e încă aici. 

Creatorul acestei lumi este aici, nu știm de ce e îngăduită atâta durere, poate dacă am fi în locul Lui și am vedea lucrurile prin ochii, mintea și inima Lui am înțelege totul. Eu cred că va veni o zi în care vom pricepe aceste lucruri, dar până atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu e încă aici, cu noi.

Cine ne poate sta împotrivă?

Aripi de Aprilynne Pike

Sursă imagine: internet

Aprilynne Pike ne invită să facem o călătorie în lumea lui Laurel,o adolescentă care trăiește aparent o viață cotidiană, dar lucrurile nu sunt chiar ceea ce par a fi la prima vedere.

Mai târziu vom afla că Laurel este de fapt o zână, iar pe parcursul primului volum va fi nevoită să poarte mai multe lupte. Da, vor fi și lupte cu alte creaturi peste care nu am vrea să dăm în viața de zi cu zi (bine că nu există, nu-i așa?) dar și lupte interioare, pe care Lauren le va duce cu ea însăși. Lupta iubirii vă spune ceva?

Cartea, m-a ajutat să evadez pentru câteva zile din viața pe care o trăiesc. Pentru o secundă am fost într-o altă lume și mi-a plăcut extrem de mult.

Citate:

”Aceia sunt oamenii care vor căuta dincolo de evidență și vor vedea pe lumea asta lucrurile care sunt cu adevărat minunate. Dar nu vor spune nimic, nici dacă s-ar prinde. Pentru că noi, ceilalți, care vedem lumea ca fiind logică și științifică, n-am vedea adevărul nici dacă ar fi postat pe un panou publicitar.”

”Presupun că oamenii pur și simplu se pricep foarte bine să interpreteze greșit lucrurile pe care le văd.”

”Niciodată nu poți avea prea multe amintiri.”

”Mulțumesc pentru scânteia asta de speranță, oricât de trecătoare.”

Ești o străină

Sursă imagine: deviantart.com

Ai crezut că atunci când nu te va mai durea inima, te vei elibera, dar te-ai trezit într-o dimineață târzie de primăvară și ai realizat că în locul a toate a rămas un simplu gol. Adie vântul prin părul tău, îți suflă amintirile și fură bucăți din tine, iar tu nu faci nimic ca să-l oprești. 

Ai crezut că viața v-a dura veșnic, că vei ține minte fiecare zi, fiecare suflet, fiecare sclipire, dar astăzi privești în zare și nu mai vezi nimic, te uiți la sufletele de altă dată și nu îți par nici străine dar nici cunoscute nu îți mai sunt. Le ai în fața ochilor și nu mai simți nimic, nici durere, nici amorțire, nici fericire.

Sentimentele s-au dus. E oare cu putință așa ceva?

Tot ce ai trăit cândva, a rămas acum doar o amintire. Astăzi acea amintire pare mai îndepărtată ca oricând. E o pulbere de praf în urma ta, un drum pustiu și o casă goală. Și ai vrea, atât de mult ai vrea, să îți mai amintești, să mai simți ceva, dar ești rece, sufletul îți e gol, tu nu mai simți nimic, ești o străină, te-ai înstrăinat de propriul tău sine, de propria ta viață.

Visezi cu ochii deschiși la alte zile, în sfârșit, îți spui, în sfârșit te-ai desprins de trecut și nu, nu e cum te așteptai să fie. Nu ești mai liberă, nu ești mai fericită, ești doar mai goală. 

Te sperie gândul că și ce ai acum va deveni trecut într-o zi, și iarăși vei uita, iarăși te vei transforma. 

Tu nu ești o omidă, tu nu te transformi într-un fluture. Tu ești o pasăre, ai fost mereu și ai vrut să zbori. Acum nu te mai ține nimic aici, acum poți zbura, ce mai aștepți?

Nu asta ai vrut? 

Să lași în urmă totul...

Al 5 lea val de Rick Yancey

Sursă imagine: internet

S-ar putea ca lumea pe care o cunoști să dispară într-un timp atât de scurt, s-ar putea ca sfârșitul să vină mai repede decât crezi, s-ar putea să ai senzația că ești ultimul om rămas pe Pământ.
Când trăiești doar pentru ziua de mâine, fără să știi încotro te duci și după ce te uiți mai exact, ce-ți mai rămâne?

Speranța.

Rick Yancey ne prezintă o altă viață, prin intermediul romanului ”Al 5 lea val”, dar vă las pe voi să o descoperiți.

Citate:

”Uneori, când stau în cort noaptea târziu, mi se pare că aud stelele trecând pe cer. Atâta liniște este.”

”M-a privit, mi-a zâmbit blând și a spus: Totul o să fie bine , pentru că asta voiam eu să zică și asta voia și el să zică și asta faci când cade cortina - dai replica pe care publicul vrea s-o audă.” 

”Și oamenii gândesc. Fac planuri. Visează și fac visul să devină realitate.”

”Vrei să te compari cu o insectă, Cassie? Dacă ești o insectă, atunci ești o efemeridă. Ești aici pentru o zi și apoi gata. [...] Mereu a fost așa. Suntem aici și pe urmă gata, nu mai suntem și nu e important pentru cât timp suntem aici, ci ce facem cu acel timp.”

”El nu a murit pentru mine, a murit pentru toți”

Sursă imagine: www.deviantart.com

Toți știm că Iisus și-a dat viața pentru noi, că Dumnezeu și-a trimis propriul fiu la moarte de cruce pentru noi. Dumnezeu ne iubește pe toți, este adevărat, ni se reamintește asta adesea și noi știm și credem că Dumnezeu ne iubește.

Sunt însă sentimente care ne pot încerca uneori, sunt întrebări care pot să intervină în inima și în mintea noastră și să arunce totul la o parte.  Dumnezeu mă iubește pe mine, pentru mine? Mă iubește așa cum sunt?  Are Dumnezeu nevoie de mine, doar de mine?
Știu că noi toți suntem speciali, că în noi toți este pus ceva unic, că El ne vrea pe toți dar mă vrea Dumnezeu doar pe mine?  Are El nevoie cu adevărat de mine?

Mi-am pus și eu aceste întrebări. M-am gândit că Dumnezeu are universul întreg la picioarele Lui, are oameni din toată lumea și cu siguranță că mulți dintre ei sunt mai speciali decât mine. Cu ce m-aș putea compara eu? Ce aș putea să îi ofer?  De ce să mă vrea El pe mine?  Că sunt eu sau că e o altă persoană nu e tot aia? 

Am ajuns la concluzia că eu nu pot face nimic pentru Dumnezeu, El poate deja totul, are resursele necesare, are atâția alți oameni, are totul. Ce nevoie are Dumnezeu de mine?

Sigur că El ne-a iubit și ne iubește pe toți, a murit pentru toți, dar separat de acest ”toți”, ce însemn eu?

Am constatat într-o zi pe când vorbeam cu cineva că nu sunt singura care gândește așa.  Mi s-a pus aceeași întrebare: contez eu pentru Dumnezeu, mă iubește El?  Și am răspuns da, contezi atât de mult încât a părăsit cerul pentru tine, a murit pentru tine. Iar persoana cu care vorbeam mi-a spus: ”Nu, El nu a murit pentru mine, a murit pentru toți”.

Ne oprim undeva la mijloc între ”toți” și „eu”, ne oprim și ne întrebăm dacă de fapt noi chiar contăm pentru Dumnezeu.

Răspunsul este că da, tu contezi pentru Dumnezeu, și poate uneori îți este mai greu să o crezi dar Iisus nu a murit pentru „toți”, nu a murit gândind ”hai să-i mântuim și pe ăștia”, nu, Iisus a murit pentru tine, pentru mine, Lavinia, pentru tine (pune numele tău aici). 

Știu că te doare când te gândești că de fapt doar tu ai nevoie de Dumnezeu iar Dumnezeu nu are nevoie de tine, dar dă-mi voie să îți spun că te înșeli. Sunt absolut sigură că dacă pe pământul acesta ar fi fost doar un om care a păcătuit, și acel om ai fi fost tu, Iisus ar fi murit pentru tine. 

Dumnezeu are nevoie de tine, de persoana ta, nu te poate înlocui nimeni. Ești unic/ă și frumos/ frumoasă. Dumnezeu a pus în tine atât de multe și te-a iubit și te iubește nespus de mult. Nu te mai compara cu alții, nu mai împărți dragostea lui Dumnezeu și nevoia Lui de tine pe bucăți, crede-L pe cuvânt, crede-L după fapte, El te vrea pe tine personal, în cerul Lui, vrea să îți ofere ție dragostea Lui. 

P.S. Tu nu trebuie să -i oferi nimic, a oferit El deja totul.

Păsările zboară spre infinit

Sursă imagine: deviantart.com

Mă pierd în acorduri de tăcere. Aș vrea să îți aud glasul, aș vrea să am un moment de liniște cu Tine, dar zgomotul de afară îmi inundă urechile și mă face imună la orice urmă de odihnă. Clipesc, rar și încet. Simt cum mă cuprinde oboseala.

Aud zumzăitul mării, foșnetul vântului și bătăile inimii mele, dar nu te aud pe Tine.  Caut o oază de liniște, un loc pe care să îmi pun capul și care să îmi liniștească inima. 

Pășesc în ritm alert. Te caut cu privirea, te găsesc și încerc să îți vorbesc dar buzele îmi sunt amorțite și nu se pot mișca iar gândurile mi-au înghețat de mult.

Păsările zboară spre infinit iar eu mi-aș dori o pereche de aripi date de Tine. Mă ustură ochii și răgușesc. Mă vezi acum?

Hai să luăm o pauză, amândoi, ce zici?  

M-aș deconecta de lume și de viață. M-aș duce spre cer, mi-ar plăcea să văd stelele mai de aproape. 

Știi, odată mi-ai atins sufletul...

Sursă imagine: www.deviantart.com

Spune-mi, când plouă afară e semn că cerul plânge? Aș vrea să știu care e taina cerului, dar probabil că nu mi-ar fi de folos.
Spune-mi, când afară e soare, înseamnă că cerul e fericit sau râde? Aș vrea să știu dacă are vreun sens ceea ce te întreb.

Știi, mi-ai șoptit cândva la ureche acorduri de vioară, mi-ai cântat note întregi și mi-ai spus că ești acolo. Acum aud doar vântul ce se izbește de fereastra mea și aș vrea să știu ce ai făcut cu sunetele de vioară, unde le-ai ascuns?
Știi, mi-ai luat cândva mâna într-a Ta și mi-ai prins în păr stele aurii, mi-ai zâmbit și mi-ai spus că ești acolo. Astăzi, stelele au murit și mâna Ta pare departe.

Când cerul era senin și plin de stele, când vedeam luna, mai mândră ca niciodată, mă gândeam la Tine. Tu ești Creatorul și mă gândeam că toate sunt atât de perfecte. Tu cauți perfecțiune? Te întreb pentru că aș vrea să te cunosc mai bine.

Cânt note, apăs pe clapele unui pian chiar acum, poți să înțelegi Tu melodia inimii mele? Poți să îmi înțelegi sufletul?
Mă avânt în zbor și cad. Mă avânt spre cer dar cerul îmi pare departe. Pământ, doar pământ e cât cuprind cu ochii, ce ai vrea să fac?

Îmi scriu ideile pe hârtie, îți scriu întrebări în inimă și aș vrea să iei un stilou de al Tău și să îl atingi de inima mea, să scrii rânduri și rânduri, și aș vrea să te semnezi cu toată dragostea și să mă faci să zbor.

Spune-mi, aș putea să ating luna, aș putea să zbor spre ceva mai mult? Aș putea oare să văd soarele de aproape?  Sau poate stelele, căci stelele mă fascinează.

Știi, odată mi-ai atins sufletul și ai dansat cu mine pe un ritm cunoscut doar de noi doi, și am vrut atunci să rămân în brațele Tale pe veci, dar m-am smuls singură, m-am smuls afară, către abisuri.
Știi, aș fi vrut să mai rămân dar ceva nu mă lăsa.

Spune-mi, ai luat stiloul? Scrii acum, sau mai aștept?
Spune-mi, ești acolo?

Adunăm ruine

Sursă imagine: www.deviantart.com

Noi ne continuăm viața, adunăm ruine, le punem împreună și avem impresia că am construit castele din sticlă, tot noi le spargem, le dărâmăm și construim altele mai mari. 
Respirăm greu și ne amestecăm prin mulțimea de oameni peste care dăm zilnic. Toți purtăm în spate propriile noastre povești, necunoscute adesea de mulți.

Oamenii nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere, cei ce par a fi puternici de multe ori sunt de fapt slăbiți de greutățile acestei vieți, iar cei ce par slabi se dovedesc de multe ori a fi mai puternici decât ne putem închipui.

Oamenii sunt doar niște umbre, astăzi sunt aici și mâine zboară spre alte zări.
Odată am crezut că toți oamenii sunt buni, că toți au ceva în suflet, că toți iubesc, azi, încep să mă îndoiesc de acest lucru.
Nu înțeleg de ce unii aleg să facă rău cu bună știință, nu înțeleg cum îi pot răpi unei persoane viața și sufletul în atâtea moduri, dar poate înțeleg măcar ei de ce o fac.

Banii, ne mănâncă zilele sau poate noi suntem prea avântați în a-i strânge ?  Aș vrea să vă întreb ce comori așteptați să adunați? Ce plănuiți să câștigați?

Noi ne continuăm viața zi de zi, pășim pe cioburi de sticlă atunci când mergem în căutarea treptelor ce ar trebui să ne avânte mai sus, sângerăm dar nu simțim durerea, pentru că lupta noastră e prea mare.  Ne amestecăm printre sentimente și gânduri, lăsăm inima deoparte de prea multe ori, nu ne întrebăm niciodată oare ce se întâmplă în sufletul omului care a stat lângă noi, ieri, azi, în autobuz, sau într-un parc, sau oriunde...nu ne întrebăm pentru că de fapt nu ne pasă. 

Îi dau câțiva lei cerșetorului de pe drum, cumpăr ceva de la femeia ce vinde legume, mă opresc să îi zic omului cum să ajungă în cutare loc, dacă sunt întrebată, dar să mă gândesc la ce au acești oameni în suflet, să îi întreb de ce au chipul trist, de ce șchiopătează...nu, de ce aș face eu așa ceva?
Fiecare să își vadă de viața lui, corect?

Spunem și credem că suntem buni, dar ne înșelăm amarnic. Adunăm ruine pentru noi, le împachetăm frumos și le ținem undeva aproape, să nu care cumva să ni le ia cineva, fără să știm că de fapt suntem mai săraci și mai goi ca niciodată.

Treziți-vă...astăzi, că mâine poate veți fi într-un sicriu și nu veți lua ruinele cu voi, nu ele, vor rămâne aici. Fără nimic ați venit, fără nimic o să plecați.

P.S. Nu vă înșelați singuri, voi nu adunați comori, adunați numai ruine...

Amintește-ți că i-ai promis luna de pe cer

Sursă imagine: deviantart.com

Spune-i că este frumoasă, că în ochii tăi, toate imperfecțiunile ei devin desăvârșite.
Spune-i că astăzi o iubești mai mult decât o iubeai ieri și că mâine o vei iubi mai mult decât o iubești astăzi.

Știu că s-a așternut timpul peste voi, că poate azi nu mai simți fluturi în stomac și nu îți mai tremură vocea când îi vorbești, pentru că o știi deja.
E copila cu care împărțeai ieri un pahar de suc, dar s-a transformat cu timpul în femeia cu care îți clădești astăzi o familie.
E fata timidă cu care schimbai altă dată cuvinte, ți-era greu până și să îi spui ceva, iar ea roșea la privirea ta.  Timpul a schimbat-o. Ea nu mai e de mult ființa pe care ai cunoscut-o, a devenit mai matură, mai sigură pe sine, mai echilibrată, a devenit femeie, și nu știu cum să îți spun dar e femeia ta.

Prețuiește-o, ca pe tine insuți. Acceptă-i zilele în care are nevoie de o tonă de îmbrățișări, de un miliard de săruturi dulci și de priviri amuzate.
Acceptă-i zilele în care îți cere din timpul tău.

Amintește-ți că i-ai promis luna de pe cer, că i-ai promis că o vei iubi la bine și la greu. Uneori ești nevoit să o suporți, pentru că e încăpățânată și are impresia că le știe ea pe toate, dar iubește-o chiar și atunci.

Spune-i că e a ta, că o vei prețui în continuare și că o vei admira la fel de mult, aranjată sau nu. Spune-i că tu știi că frumusețea ei nu stă în felul în care își prinde părul, în machiajul pe care și-l pune pe față sau în hainele cu care se îmbracă, ci în sufletul ei plin de dragoste.

Spune-i că e universul tău.

Și amintește-ți să și crezi în ceea ce-i spui, pentru că vorbele goale nu au valoare în fața unei femei.