Adunăm ruine

Sursă imagine: www.deviantart.com

Noi ne continuăm viața, adunăm ruine, le punem împreună și avem impresia că am construit castele din sticlă, tot noi le spargem, le dărâmăm și construim altele mai mari. 
Respirăm greu și ne amestecăm prin mulțimea de oameni peste care dăm zilnic. Toți purtăm în spate propriile noastre povești, necunoscute adesea de mulți.

Oamenii nu sunt ceea ce par a fi la prima vedere, cei ce par a fi puternici de multe ori sunt de fapt slăbiți de greutățile acestei vieți, iar cei ce par slabi se dovedesc de multe ori a fi mai puternici decât ne putem închipui.

Oamenii sunt doar niște umbre, astăzi sunt aici și mâine zboară spre alte zări.
Odată am crezut că toți oamenii sunt buni, că toți au ceva în suflet, că toți iubesc, azi, încep să mă îndoiesc de acest lucru.
Nu înțeleg de ce unii aleg să facă rău cu bună știință, nu înțeleg cum îi pot răpi unei persoane viața și sufletul în atâtea moduri, dar poate înțeleg măcar ei de ce o fac.

Banii, ne mănâncă zilele sau poate noi suntem prea avântați în a-i strânge ?  Aș vrea să vă întreb ce comori așteptați să adunați? Ce plănuiți să câștigați?

Noi ne continuăm viața zi de zi, pășim pe cioburi de sticlă atunci când mergem în căutarea treptelor ce ar trebui să ne avânte mai sus, sângerăm dar nu simțim durerea, pentru că lupta noastră e prea mare.  Ne amestecăm printre sentimente și gânduri, lăsăm inima deoparte de prea multe ori, nu ne întrebăm niciodată oare ce se întâmplă în sufletul omului care a stat lângă noi, ieri, azi, în autobuz, sau într-un parc, sau oriunde...nu ne întrebăm pentru că de fapt nu ne pasă. 

Îi dau câțiva lei cerșetorului de pe drum, cumpăr ceva de la femeia ce vinde legume, mă opresc să îi zic omului cum să ajungă în cutare loc, dacă sunt întrebată, dar să mă gândesc la ce au acești oameni în suflet, să îi întreb de ce au chipul trist, de ce șchiopătează...nu, de ce aș face eu așa ceva?
Fiecare să își vadă de viața lui, corect?

Spunem și credem că suntem buni, dar ne înșelăm amarnic. Adunăm ruine pentru noi, le împachetăm frumos și le ținem undeva aproape, să nu care cumva să ni le ia cineva, fără să știm că de fapt suntem mai săraci și mai goi ca niciodată.

Treziți-vă...astăzi, că mâine poate veți fi într-un sicriu și nu veți lua ruinele cu voi, nu ele, vor rămâne aici. Fără nimic ați venit, fără nimic o să plecați.

P.S. Nu vă înșelați singuri, voi nu adunați comori, adunați numai ruine...