Cetățean al cerului

Sursă imagine: deviantart.com

Mă afund în nisipul mării, mă afund și uit de lumea aceasta. Nu poți, îmi repetă o voce în minte. Nu poți să schimbi tot ce ai vrea, nu poți să fii mai mult decât ești, nu poți...
Privesc către mare, către cerul senin și dau drumul șirurilor de gânduri ce mă străbat pe de-antregul. Aș vrea...
Da, dar vrei degeaba. Nu vezi că toți și toate îți stau împotrivă, ce temelie ai, pe ce te bazezi?
Eu doar...
Tu nimic. Renunță.
Dar...
Dar ce? Ce te face să crezi că și dacă ai avea curajul să faci, să împlinești tot ce vrei lucrurile s-ar schimba în bine? Nu vezi că e doar un vis totul? Când o să te trezești?

Mă plimb pe malul mării și îmi las sentimentele să zboare. Nu simți...doar nu simți. Mă pierd printre iluzii și povești cu zâne de adormit copii. Visez la zile în care cerul va fi zâmbitor, apa va curge și soarele va da toată căldura de care e în stare. Poate mă voi topi totuși...

Nu pot să continui să fiu aici...Nu pot să duc lupta asta. Pământul cu tot ce e pe el mă roade, mă omoară, mă obosește. 
Nu pot să intru în categoriile lor, nu pot să urc pe munte, nu pot să cobor valea, sau să fac ceva...nu pot.

Cetățean al cerului.
Ce?
Cetățean al cerului.
Nu înțeleg. Ce vrei să-mi zici?
Tu nu ești de aici, tu ești cetățean al cerului. Nu te mai forța să te potrivești, nu vei reuși.
Dar am crezut că...
Nu. Tot ce trebuie să faci tu e să mă lași pe Mine să lucrez. Ce va fi greu va dispărea. Iar ce nu va dispărea va fi suportabil. În rest, să-ți amintești mereu că nu ești de aici, tu ești copilul Meu, cetățean al cerului, nu mai purta cu tine toate gunoaiele și deșertăciunile lumii acesteia. 
Cetățean al cerului...ești sigur?
Doamne?
A plecat, din nou.