Versetul zilei

Monday, March 14, 2016

Știi, odată mi-ai atins sufletul...

Sursă imagine: www.deviantart.com

Spune-mi, când plouă afară e semn că cerul plânge? Aș vrea să știu care e taina cerului, dar probabil că nu mi-ar fi de folos.
Spune-mi, când afară e soare, înseamnă că cerul e fericit sau râde? Aș vrea să știu dacă are vreun sens ceea ce te întreb.

Știi, mi-ai șoptit cândva la ureche acorduri de vioară, mi-ai cântat note întregi și mi-ai spus că ești acolo. Acum aud doar vântul ce se izbește de fereastra mea și aș vrea să știu ce ai făcut cu sunetele de vioară, unde le-ai ascuns?
Știi, mi-ai luat cândva mâna într-a Ta și mi-ai prins în păr stele aurii, mi-ai zâmbit și mi-ai spus că ești acolo. Astăzi, stelele au murit și mâna Ta pare departe.

Când cerul era senin și plin de stele, când vedeam luna, mai mândră ca niciodată, mă gândeam la Tine. Tu ești Creatorul și mă gândeam că toate sunt atât de perfecte. Tu cauți perfecțiune? Te întreb pentru că aș vrea să te cunosc mai bine.

Cânt note, apăs pe clapele unui pian chiar acum, poți să înțelegi Tu melodia inimii mele? Poți să îmi înțelegi sufletul?
Mă avânt în zbor și cad. Mă avânt spre cer dar cerul îmi pare departe. Pământ, doar pământ e cât cuprind cu ochii, ce ai vrea să fac?

Îmi scriu ideile pe hârtie, îți scriu întrebări în inimă și aș vrea să iei un stilou de al Tău și să îl atingi de inima mea, să scrii rânduri și rânduri, și aș vrea să te semnezi cu toată dragostea și să mă faci să zbor.

Spune-mi, aș putea să ating luna, aș putea să zbor spre ceva mai mult? Aș putea oare să văd soarele de aproape?  Sau poate stelele, căci stelele mă fascinează.

Știi, odată mi-ai atins sufletul și ai dansat cu mine pe un ritm cunoscut doar de noi doi, și am vrut atunci să rămân în brațele Tale pe veci, dar m-am smuls singură, m-am smuls afară, către abisuri.
Știi, aș fi vrut să mai rămân dar ceva nu mă lăsa.

Spune-mi, ai luat stiloul? Scrii acum, sau mai aștept?
Spune-mi, ești acolo?

12 comments:

  1. Este acolo, langa tine :) priveste mereu Cerul, uneori culoarea de pe el reflecta fericirea sau bucuria sufletului tau

    ReplyDelete
  2. Aici, mai aproape ca niciodata. :) Domnul sa te asculte in continuare dupa cum a facut-o si astazi.

    ReplyDelete
  3. Un lucru ți-l pot garanta. Îți înțelege melodia inimii tale. Cum ar putea să nu o înțeleagă din moment ce El a inventat muzica? :D Și să știi că atunci când scrie El ceva, păi atunci poți fi sigură că e ceva desăvârșit și important :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asta mă face să mă întreb dacă până acum a scris ceva...

      Delete
  4. "... Si iata ca EU sunt cu voi în yoate zilele,pâna la sfârsitul veacului.Amin"

    ReplyDelete
  5. Ce frumos,tu le compui?sa stii ca sunt pline de sensibilitate toate articolele tale.imi place!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc, da, eu le scriu.. când e luat din altă parte, precizez sursa . :D

      Delete
  6. Mai mult si mai des decat crezi! Te imbratisez.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, chiar mi-ar răspuns la întrebare. :D Te îmbrățișez și eu.

      Delete