Şi te gândeşti uneori să înfrunţi trecutul şi toată lumea de care ai avut parte, toţi oamenii pe care i-ai iubit şi au fost zi de zi lângă tine, te hotărăşti să păşeşti înspre viitor şi să-ţi alungi amintirile fără să ştii că vine o vreme în care toţi oamenii dragi reapar în viaţa ta ca nişte stropi de ploaie.Atunci ţi se frânge inima şi ai vrea să te întorci dar ce faci când nu se mai poate?
Zilele acestea mi-am dat seama că o persoană care îţi este dragă, care a fost mereu lângă tine rămâne acolo chiar dacă uneori timpul şi distanţa vă despart.Un prieten adevărat nu e acela pe care îl ai zilnic lângă tine, ci acela cu care te întâlneşti peste ani şi chiar dacă nu aţi mai vorbit poate deloc, totuşi povestiţi şi vă daţi aceeaşi îmbrăţişare cu dragoste ca şi înainte.Acela a cărei voci te bucuri să o auzi chiar şi după ani buni de distanţare. Iar trecutul rămâne mereu undeva în tine şi din când în când se reîntâlneşte cu prezentul amintindu-ţi de cine erai odată...
P.S.
Oamenii dragi nu pleacă niciodată de lângă noi, pentru că oricat de departe ar fi ei sunt lângă sufletul nostru, mereu vor fi.
Zilele acestea mi-am dat seama că o persoană care îţi este dragă, care a fost mereu lângă tine rămâne acolo chiar dacă uneori timpul şi distanţa vă despart.Un prieten adevărat nu e acela pe care îl ai zilnic lângă tine, ci acela cu care te întâlneşti peste ani şi chiar dacă nu aţi mai vorbit poate deloc, totuşi povestiţi şi vă daţi aceeaşi îmbrăţişare cu dragoste ca şi înainte.Acela a cărei voci te bucuri să o auzi chiar şi după ani buni de distanţare. Iar trecutul rămâne mereu undeva în tine şi din când în când se reîntâlneşte cu prezentul amintindu-ţi de cine erai odată...
P.S.
Oamenii dragi nu pleacă niciodată de lângă noi, pentru că oricat de departe ar fi ei sunt lângă sufletul nostru, mereu vor fi.
prieteni nu sunt cei care dispar la prima adiere de vânt; sunt cei care rămân acolo, pe care îi simţi acolo chiar şi când drumurile vi s-au despărţit poate pentru totdeauna, sunt cei care, în pofida distanţei, îţi vor întinde mereu o mână atunci când ai nevoie de ea. prietenii sunt ceva rar, parcă tot mai rar, şi poate de aceea ar fi bine să ştim să îi păstrăm...
ReplyDeleteAsa este. O saptamana cat mai buna iti doresc!
ReplyDeleteIn totalitate...MINUNAT ! :x
ReplyDeleteFoarte frumoase cuvinte:). Niciodata nu vom uita pe cineva care ne-a patruns cu adevarat in suflet si care a insemnat ceva pentru noi. Poate nu te gandesti zi de zi la el, insa in momente de cumpana este priam eprsoana care iti vine in minte si pe care stii ca poti conta. Nu are rost sa traiesti fara cel putin un prieten adevarat. Parerea mea.
ReplyDeleteDee.
E bine sa-ti amintesti din cand in cand cine erai,sa sti unde ai fost si unde ai ajuns...astfel de lucruri te pot determina sa te intreci iar si iar pe tine insuti.
ReplyDeleteDa, oamenii deagi ne sunt mereu alături, indiferent cât de departe sunt fizic. PArte rea e că noi ne îndepărtăm de ei...
ReplyDeleteLa un moment dat, Oamneii dragi intră și în categoria oameni care au fost...
ReplyDeleteProverbul "Un prieten la nevoie este de un prieten într-adevăr" este una dintre cele mai cunoscute proverbe, şi te învaţă că un prieten adevărat este o persoană care este acolo pentru tine atunci când ai nevoie de el,te va ajuta atunci când aveţi o problemă, păstrează secretele tale,lucrurile facute cu tine impreuna ,calităţile şi defectele.
ReplyDeletePrietenia se bazează pe încredere şi spirit de sacrificiu.
Cred că nimeni nu ar putea trăi fără prieteni, indiferent de cât de bogat sau de cat de inteligent esti.
Prietenia este termenul cel mai important pentru a menţine pacea pe Pamant. Fără el, nimeni nu ar putea trai fericiti o planetă. In zilele noastre, de foarte multe ori există o formă de manifestare negativă prietenie, şi cred că de tinerii din întreaga lume,care au o părere diferită despre prietenie.
Un prieten adevarat, este întotdeauna lângă tine, atunci când restul lumii este impotriva ta.Tu poate conta pe sprijinul său.
Aceasta este opinia mea despre prietenie, şi am un lucru pe care, fără prietenii mei nu am putut face fata tuturor problemelor pe care le am.
Oameni dragi sunt alături de noi chiar și când noi nu mai suntem așa de dragi cu ei...
ReplyDeleteincep sa cred tot mai mult in citatul : ”Nu cred ca exista prieteni, ci doar momente de prietenie”. Stefan Iordache
ReplyDeletepoate e prea devreme sa cred asta ... dar asha simt !
De acord in totalitate. E frumos sa ai asemenea oameni langa tine.
ReplyDeletePS : Eu mai am o vorba mai in gluma asa : Un prieten te ajuta atunci cand cazi. Un prieten adevarat , intai rade si apoi de ajuta :)))
Ai perfecta dreptate! :)
ReplyDeleteNumai bine!
E departe corpul, dar in suflet mereu sunt aproape . :)
ReplyDeleteEste ca o avertizare, insa cam tarzie pentru mine! Am patit sa fiu lasat balta de prieteni, fara motiv, dar asa sunt unii, prea indiferenti!
ReplyDelete...si cat i-am ajutat!:-< O sa ii vad eu peste ani pe cei pe care inca ii mai am...
Într-adevăr...multă dreptate ai!Îmi place ceea ce ai scris!:)
ReplyDeleteAdevarat...dar ce poti sa faci sa nu mai simti durerea aia in timp ce ei sunt departe?
ReplyDeleteAsa este "Oamenii dragi nu pleacă niciodată de lângă noi, pentru că oricat de departe ar fi ei sunt lângă sufletul nostru, mereu vor fi."...drept sa-ti spun am doua prietene de foarte mult timp,una in Constanta si alta in Craiova...dar cand vorbim la telefon sau ne intalnim,distanta ptr noi nu conteaza...noi suntem intotdeauna aproape.
ReplyDeleteÎn spirit, nu există ditanță... Suntem toți legați, mai ales acei care ne iubim. Timpul și spațiul sunt doar noțiuni ale acestei vieți.
ReplyDeleteAcei oameni care ne rămân la fel de dragi și de apropiați indiferent de timp și de separare, probabil că sunt sufletele noastre surori. Nu mă refer la noțiunea dulceagă de ”jumătate” romantică. Fiecare dintre noi avem mai multe suflete-surori, indiferent de sex, cu care am petrecut împreună și înainte de această viață... și, vom mai petrece !
Asa e.
ReplyDeleteSa ai o persoana draga langa tine inseamna mult! :*
exista atat de multe definitii pentru prieteni...
ReplyDeletefoarte bine spus:)...sunt oameni care apar in viata noastra schimba tot,iar cind ajung sa schimbe ceva la ei renunta....doar ca atunci pird toti...
ReplyDelete