Însă, ne înșelăm.
Îmi vine acum să spun că nu înțeleg adolescentele, că nu înțeleg de ce viața lor se învârte în jurul unui băiat, dar adevărul este că și eu am trecut pe acolo și am fost exact la fel.
Așa suntem noi, fetele. Ne place să fim visătoare, ne place să credem că dragostea din povești există și în viața de zi cu zi. Ne place să credem că vom fi mai fericite dacă vom avea alături un partener.
Ceea ce nu știm este că un partener înseamnă o responsabilitate.
Un partener nu scoate la iveală decât fărâmele de fericire din tine care deja există.
Un partener înseamnă mai multe decât zâmbete și fluturași în stomac.
Ne grăbim să creștem mari, să intrăm în relații, vrem să ne atribuim rolul unui adult dar nu ne dăm seama că problemele noastre nu sunt încă rezolvate.
Adolescenți fiind ne dorim lumea la picioare dar de cele mai multe ori ne alegem doar cu inimile frânte.
Nu ne dăm seama că viața nu se rezumă doar la un băiat. Este adevărat, dragostea e minunată, nu cred că există un sentiment mai fumos decât iubirea, însă iubirea are timpul său. Iubirea se vrea așteptată și apoi simțită din tot sufletul.
Noi, fetele, ne grăbim și pierdem din vedere lucrurile care sunt importante la vârsta aceasta, pierdem din vedere viața în sine în așteptarea acelui băiat la care visăm.
Dragă Lavinia, articolul tău a venit exact când aveam nevoie de el, mulțumesc!
ReplyDeleteÎn cazul meu, băiatul a fost cel care s-a grăbit... și până a realizat asta, eu l-am urmat orbește, lăsându-mă în baza lui. Se pare că tot noi trebuie să fim cu picioarele pe pământ. ;)
Ma bucur ca am putut fi de folos. :)
DeleteChiar așa, noi fetele ne grăbim tare să găsim dragostea, și nu numai la vârsta adolescenței, ci și după aceea... Așa am fost și eu până la 30 de ani, și visele nu mi s-au îndeplinit... Dar numai ce am trecut de vârsta asta și nu mă mai grăbesc deloc, pentru că am învățat unele lecții prețioase - cam târzior, dar mai bine mai târziu decât niciodată! :)
ReplyDeleteEu cred ca toate au un moment potrivit la cre trebuie sa se intample, deci sigur momentul tau e undeva pe drum!
DeleteMa bucur ca ai invatat lectii pretioase, sa le pastrezi.
Lavinia, scumpa mea, mi-a placut mult acest articol. Si eu de multe ori imi pun astfel de intrebari. O sa incercam din toate puterile sa invatam copii nostri sa nu se grabeasca. Vreau ca fiecare adolescent sa atinga acele lucruri frumoase si importante din viata. Te pup scump, Liuba x
ReplyDeleteSunt de acord, Liuba, si eu vreau aceleasi lucruri. Te pup si eu! :*
DeleteIncurajez fetele sa se roage pentru viitorul EL. Nu cred ca exista un gest mai frumos pentru o persoana pe care nu o știi încă și o încredințezi în mana Lui în fiecare zi.
ReplyDeleteFrumos gand! :)
DeleteSper ca nu consideri ca te-ai grabit acum 5 ani :)
ReplyDeleteHa ha :D ce m-ai prins, Bianca! :)) Dar nu, nu prea ma refeream la relatia mea, ci mai degraba la perioada de dinainte de acea relatie :D
DeleteLavi, frumos articol..iti urnaresc postarile dar numai la asta vreau sa iti "comentez".. Domnul sa te binecuvinteze pt munca depusa.. de multe ori am primit incurajare prin ceea ce tu scriai..te incurajez sa continui chiar daca deacum iti va fi umpic mai greu.. gandeste'te mereu, Dumnezeu poate vorbi cuiva prin ceea ce tu ai scris... te pup si te imbratisez cu drag.. Mona ;)
ReplyDeleteÎți mulțumesc pentru că mă urmărești. Amin, Domnul să te binecuvânteze și pe tine. Mă bucur că am reușit să te încurajez prin articolele mele, sper să îți fie folositoare și de acum înainte.
DeleteTe îmbrățișez și eu!
Sistemul in care traim indoctrineaza adolescentii sa gandeasca astfel prin media, numai cand aud ce texte au cantecele din ziua de azi ma ia groaza, la fel si cu serialele disney, incurajeaza inceperea vietii sexuale la varste cat mai fragede, neascultarea parintilor, numai exemple negative..atata vreme cat traim dupa sablonul asta :parintii merg la munca, copii sunt educati de televizor, asta va fi rezultatul.
ReplyDeleteAi foarte mare dreptate. Lumea din ziua de azi parcă nu vede deloc aceste aspecte, mai ales media, sau poate că nici nu prea îi interesează pe ei, dar se grăbesc din ce în ce mai mult lucrurile.
Deleteai dreptate, ne grabim...si cand realizam...vai de noi, unele!
ReplyDeleteMinunata postarea ta draga Lavinia! Mulțumesc pentru ca te lași condusă de o călăuzire sfântă și binecuvântată ,de un dar prețios pe care Dumnezeu ți l-a Oferit . Mulțumesc pentru acest articol .Și eu am avut "aceea perioada" de care vorbești și tu și Îți dau dreptate ne grăbim sa ne maturizam prea repede și pierdem cea mai frumoasa etapa copilăria. Dar Dumnezeu știe de ce e așa . Mulțumesc încă o data ca ești un vas în Mana Lui și posturile tale încurajează și ridica multe suflete . Fi binecuvântată !♡
ReplyDeleteMulțumesc :D pentru tot ce ai spus. >:D< Fii binecuvântată!
Delete