Noi, fetele, ne grăbim.

Noi, fetele, ne grăbim. Ne grăbim să ne găsim marea dragoste, prințul pe care ni-l dorim atât de mult. Visăm la el încă de la o vârstă destul de fragedă și avem impresia că odată ce îl vom întâlni viața ni se va schimba iar noi vom fi mai împlinite, mai fericite.

Însă, ne înșelăm.

Îmi vine acum să spun că nu înțeleg adolescentele, că nu înțeleg de ce viața lor se învârte în jurul unui băiat, dar adevărul este că și eu am trecut pe acolo și am fost exact la fel.

Așa suntem noi, fetele. Ne place să fim visătoare, ne place să credem că dragostea din povești există și în viața de zi cu zi. Ne place să credem că vom fi mai fericite dacă vom avea alături un partener.

Ceea ce nu știm este că un partener înseamnă o responsabilitate. 

Un partener nu scoate la iveală decât fărâmele de fericire din tine care deja există.

Un partener înseamnă mai multe decât zâmbete și fluturași în stomac.

Ne grăbim să creștem mari, să intrăm în relații, vrem să ne atribuim rolul unui adult dar nu ne dăm seama că problemele noastre nu sunt încă rezolvate.

Adolescenți fiind ne dorim lumea la picioare dar de cele mai multe ori ne alegem doar cu inimile frânte. 

Nu ne dăm seama că viața nu se rezumă doar la un băiat. Este adevărat, dragostea e minunată, nu cred că există un sentiment mai fumos decât iubirea, însă iubirea are timpul său. Iubirea se vrea așteptată și apoi simțită din tot sufletul.

Noi, fetele, ne grăbim și pierdem din vedere lucrurile care sunt importante la vârsta aceasta, pierdem din vedere viața în sine în așteptarea acelui băiat la care visăm.