Ne jucăm de-a gândurile și de-a ascunselea cu inima noastră

Sursă imagine: Pinterst

Se privi în oglindă, dar nu văzu decât un chip de lut, nimic deosebit, nimic ieșit din comun. Ochii mult prea obosiți, fața prea palidă și lacrimile prea amare. Dacă ar fi privit în jur, undeva dincolo de ea ar fi înțeles că tot ce are e suficient pentru acum și că uneori, singura ta grija trebuie să fie pentru prezent, nu pentru viitor. Dacă ar fi gândit măcar un pic, ar fi înțeles fără ezitare că este iubită, este protejată, este exact acolo unde trebuie să fie indiferent de ceea ce simte, dar era prea centrată pe sine ca să vadă și altceva. 

Așa suntem noi, uneori. Ne lăsăm conduși de sentimente în loc să ascultăm de rațiune. Ne îmbibăm prea tare cu dureri care nu ne-au fost de fapt menite. Ne jucăm de-a gândurile și de-a ascunselea cu inima noastră, neînțelegând de fapt ce se petrece cu noi, pe ce poziție suntem și în ce moment propria noastră inima ne-a dat șah-mat, oprind jocul, blocându-ne acolo pentru eternitate. 

Da, inima e importantă, dar atunci când aceasta se încarcă de sentimente negative fie de supărare, durere sau de nervi, egoism și ură totul devine prea periculos și în joc nu sunt doar niște pioni, în joc sunt oamenii dragi și chiar noi. Așa că pune stop. Stop joc. Când inima ți-o ia razna, oprește-te din drum. Stai o clipă, analizează-te și treci un pic pe la tărâmul rațiunii, acolo vei afla tot ce trebuie să știi, iar inima ți se va calma și se va echilibra. 

Joc șah cu Dumnezeu uneori. Eu îi spun ce mă doare și îl avertizez de propria mea inimă care încearcă să mă detroneze, așa înaintează pionii, iar El atentează la târâmul rațiunii mele, demascându-mi poziția și luptând cu inima mea, învingându-mă de fiecare dată. Și ce bine e să joci șah cu Dumnezeu și să pierzi, pentru că atunci când El rămâne singurul învingător de pe tabla de joc, inima ți se poate odhini în sfârșit liniștită îmbrățișând rațiunea și trăind în echilibru.