Versetul zilei

Sunday, April 28, 2013

Un an din viaţă...

A mai trecut un an din viaţa mea, cu bune cu rele, un an în care am iubit , am plâns, am iertat, am fost iertată, am dezamăgit, am rămas dezamăgită.
Dar, dacă există ceva ce am învăţat cu tărie pe parcursul acestui an, este că încă sunt  persoane care să fie cu tine în orice moment, să te ridice atunci când cazi, să se bucure atunci când te bucuri, persoane care să ştie când să te asculte şi când să tacă.Iar aceste persoane nu sunt multe, însă îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit această bucurie şi onoare de a avea prieteni adevăraţi.

Am învăţat că unii oameni sunt încăpăţânaţi şi nu vor ezita să te contrazică de fiecare dată când vor gândi diferit faţă de tine, dar tot te iubesc.

Când erm copil îmi doream aşa de mult să cresc, să fiu mare, acum îmi doresc să fiu din nou copil, să mă mai joc pe afară fără grija zilei de mâine, fără alte lucruri pe cap. 
Mulţi cred că adolescenţii sau tinerii nu au griji, dar ar rămâne uimiţi dacă şi-ar da seama câte lucruri îi preocupă, deşi unele sunt mai puţin importante.

După un timp citindu-mi jurnalul, mi-am dat şi eu seama ce lucruri inutile îmi complicau viaţa atât de tare, acum mi-aş mai dori ca doar acele lucruri să fie în grija mea, însă nu se mai poate.
Mă duc şi eu ca frunza încotro mă poartă vântul, şi cu cât mă uit mai mult în urmă cu atât îmi doresc mai mult  să întorc timpul înapoi.
Nu pot să cred că a trecut aşa de repede, parcă mai ieri eram în prima zi de liceu, parcă mai ieri plângeam pentru că băiatul de care îmi plăcea nu îmi acorda atenţie, parcă mai ieri ...
Azi, a venit prea repede şi totuşi: " La mulţi ani mie!"  vreau să îmi continui drumul pentru că viaţa merge înainte deşi eu tot privesc în urmă.

15 comments:

  1. Atunci cand privim in urma ne apuca dorul si sentimenul acela care ne face sa vrem sa mai intoarcem timpul o data. :)
    Iti doresc multa sanatate, fericire, tot ce iti doresti sa ti se indeplineasca, sa ai parte de iubire si un calduros LA MULTI ANI :*

    ReplyDelete
  2. Off,la mulţi ani fericiţi,draga mea!Să ai parte numai de bucurii şi să nu te schimbi niciodată!Să rămâi tot la fel de credincioasă,şi să te vedem peste ani şi ani ca un model demn de urmat!:*

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc Raisa, sper si eu sa raman la fel de credincioasa.

      Delete
  3. La multi ani! Iti urez un an minunat, plin de realizari,vise implinite,bucurie si liniste sufleteasca.>:D<

    ReplyDelete
  4. La multi ani si aici si mult succes! >:D<

    ReplyDelete
  5. O viata de biruinta iti doresc! La multi ani!
    http://www.youtube.com/watch?v=vuFMfmWo2h0

    ReplyDelete