Femeile Bibliei - Iochebed, mama lui Moise

Sursă imagine: Pinterest

Text biblic de citit: Exod 1, 2; Exod 6:20; Numeri26: 59

Pe Iochebed o întâlnim în ipostaza de soție și mamă, într-o perioadă critică a vieții ei, când totul în jur părea că se năruie, întrucât poporul evreu era asuprit de egipteni. 

”Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi și prin tot felul de lucrări de pe câmp; și în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de milă.” Exod 1: 13-14

Poate te gândești că mai rău de atât nu se putea, însă ceea ce era mai groaznic urma să vină. Împăratul a dat poruncă ca toți copiii evreilor de parte bărbătească să fie omorâți, doar fetele să fie lăsate în viață. (Exod 1:15-17; Exod 1:22)

Ce putea să fie în sufletul unei mame de băiat în acele momente? Și totuși, Iochebed nu se lasă înspăimântată de circumstanțe. Ea se duce dincolo de frică, îmbrățișează curajul și dă dovadă de înțelepciune. Dar cum, cum poți face așa ceva în niște vremuri atât de tulburi? Cum poți risca într-un asemenea moment? Cum? Prin credință. 

Frica te ține paralizat, te face să stai ghemuit într-un colț și să îți plângi de milă, pe când credința îți cere să mergi pe ape, chiar și când acestea sunt pline de valuri și nu știi încotro te vor purta. 

”Femeia aceasta a rămas însărcinată și a născut un fiu. A văzut că este frumos și l-a ascuns trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaș de papură pe care l-a uns cu lut și smoală; a pus copilul în el și l-a așezat între trestii, pe malul râului. Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple.” Exod 2:1-4

Iochebed a făcut cât a ținut de ea să facă, a riscat, nu s-a supus poruncii autorității, ci a acționat prin credință, iar atunci când nu a mai avut ce să facă, a lăsat totul nu la întâmplare, ci în mâinile atotputernice ale lui Dumnezeu. 

Ce s-a întâmplat mai departe? Dumnezeu i-a onorat credința. (Exod 2:5-10)

Nu știu dacă e doar părerea mea, dar în această femeie pot vedea un portret biblic al unei mame model. Nu doar că riscă, dar faptul că este dispusă să renunțe la copilașul ei pentru binele acestuia, și nu o singură dată, micuț fiind, ci chiar și pentru a doua oară -mai târziu când e nevoită să îl lase să plece în casa lui Faraon- denotă inima ei de mamă care sacrifică și rabdă. 

Și nu doar atât. Vedem mai târziu din acțiunile lui Moise și din învățătura care i-a rămas în inimă că Iochebed s-a folosit cu înțelepciune și dragoste de perioada în care l-a avut în preajmă, pentru a îl învăța despre Dumnezeul cel adevărat și pentru a insufla în Moise valorile credinței și ale iubirii. (Evrei 11:24)

Și noi trăim vremuri tulburi astăzi. Pe de-o parte războiul și ororile sale ajung până la noi, sau poate chiar te afli  în mijlocul lor; pe de altă parte prețurile crescute și haosul financiar ne amenință viitorul; și oriunde privești depravarea lumii și răutateA unora te sperie. Ce fel de vremuri sunt acestea?

Am vrea o fărămâ de speranță, o veste bună sau ceva care să ne arate că Dumnezeu nu ne-a uitat și că e aproape de noi, dar parcă nimic se zărește. 

Și totuși, chiar în toate acestea noi putem fi mai mult decât biruitori, prin credință. 

Astăzi, dă-mi voie să te întreb, tu mai reziști?

Sursă imagine: Pinterest

Sunt zile în care cauți cu disperare un strop de odihnă, un loc liniștit pentru suflet, în care să poți sta doar tu cu tine și atât. Un loc ferit de lume, de haosul de afară și uneori chiar și de propriile tale gânduri. Zile în care te cuprinde disperarea, frustrarea, dezamăgirea și chiar panica. Și ai vrea să vezi o ușă, o cale de ieșire sau o persoană care să îți vină în ajutor, dar când privești în zare, observi că nu e nimeni. Nici un loc, nici o rezolvare, nimic. 

Sunt momente în care uiți să mai respiri, să mai trăiești, să mai visezi. Tot ce faci e să te duci dintr-o parte în alta, să faci ce ține de tine și să mai bifezi câte un punct de pe listă. 

Astăzi, dă-mi voie să te întreb, tu mai reziști? 

Sufletul tău bătătorit de oameni, de timp și de durere, când se oprește câte o clipă și se analizează în taină, ce îți spune? 

M-am oprit și eu odată. Am privit în mine și am găsit o copilă. O copilă mică, de grădiniță. Stătea și plângea și cerșea o îmbrățișare. Atunci, adultul din mine ar fi vrut să i-o ofere și să-i zică că va fi bine. Nu așa obișnuim să spunem noi, lasă că va fi bine? Și dacă nu va fi? Dacă de fapt ești aici cu un scop? Dacă lucrurile acestea în care nu te regăsești, zilele umplute până la refuz și viața prin care treci zilnic îndeplinind sarcini cu o vitezi alarmantă, sunt de fapt lecțiile prin care este necesar să treci?

Și dacă chiar aici trebuia tu să fii? Înconjurat de oamenii aceia, de treburile acelea, de momentele alea tensionate? 

Da, se poate. Sau poate nu. Nu știu. Însă știu altceva. Chiar în mijlocul acestui haos, în plinătatea amară și zbuciumată a inimii tale, mai este cineva. Cineva care vede, aude, atinge, iar acel cineva e chiar Dumnezeu. 

El, Dumnezeu, te vede. Știe prin ce treci. Știe că îți e greu și că îți dorești o cale de ieșire. 

El, Dumnezeu, te aude. Îți aude lacrimile și acordul inimii. 

El, Dumnezeu te poate ține în brațele Sale. Întrebarea este, îi dai voie? Cauți tu să îți odhnești sufletul în El? 

Eu mi-am dat seama că încerc să îmi găsesc odihna în oameni, momente și chiar în lucruri. Încerc să îmi pun încrederea în forțele proprii uneori. Dar e greșit, fiindcă încrederea unui creștin, puterea, tăria și proviziile lui se vor găsi mereu numai și numai la Dumnezeu. 

Astăzi, dacă te-ai oprit la articolul acesta, s-ar putea ca Dumnezeu să îți șoptească:

Încrede-te în Mine, odihnește-te în Mine! 

Tu nu ești singur, deci nu te comporta de parcă ai fi. 

Nu pune punct, pune virgulă

Sursă imagine: Pinterest

Nu mi-au plăcut niciodată virgulele, și asta pentru că le-am găsit și continui să le găsesc complicate. Cu punctele e mai ușor. Înțelegi că te apropii de un moment de încheiere și adaugi un punct. În schimb cu virgulele, ei bine, nu mă pricep la ele. Cel mai greu a fost atunci când eu vedeam doar puncte și le-aș fi pus întruna, iar Dumnezeu îmi șoptea cu răbdare, nu pune punct, pune virgulă. 

Virgulă? Să pun o virgulă lângă ușa aceea închisă pentru care mă rog de ani de zile? La ce bun? De fiecare dată când mi se pare că sunt pe cale să o deschid, apare ceva și dusă e. Să pun virgulă la relațiile sfărâmate, acolo unde tot eu clădesc, tot eu repar și tot eu dărâm? Acolo unde zac aceleași dureri și vorbe nespuse, aceleași lupte? Cum să pun virgulă? Aș vrea să termin cu ele. 

Au fost momente târzii în care am reușit să înțeleg virgulele la care mă îndemna Dumnezeu, dar nu și acum. Acum nu înțeleg nimic, dar am ajuns la concluzia că uneori nu trebuie să înțelegi și nici nu ai cum. Dumnezeu e întotdeauna cu un pas înaintea noastră, El e în afara timpului și spațiului, cunoaște totul, iar noi suntem prea limitați de propriile noastre trăiri și de atâtea altele ca să putem cuprinde tot ceea ce El cuprinde. 

Astăzi, văd multe puncte în față, în timp ce Dumnezeu din nou apare cu virgulele Sale. Aș vrea să îi spun că nu înțeleg, că nu are nici un sens, că am în minte doar ”de ce-uri”. În schimb, aleg să tac. Tac în fața planurilor Sale și a înțelepciunii Lui. Tac, fiindcă ce știu eu? Cum pot eu să mă iau la harță cu El? Sunt doar o mână de țărână ce vede doar câțiva metri în față, iar El, e Dumnezeu. 

Virgulă zici? Ok, virgulă să fie. Cu timpul poate am să învăț că și virgulele au rolul lor. 

Cu Dumnezeu prin întuneric

Sursă imagine: Pinterest

Ți s-a întâmplat să te doară sufletul atât de tare încât să nu mai dorești să simți nimic? Să te simți prins într-o încăpere în care pereții continuă să se apropie de tine cu repeziciune și te sufoce? Să vrei să urli din toți porii și să nu poți? 

Ți s-a întâmplat să vrei să faci un pas în față, dar să fii cuprins de un întuneric mare, înspăimântător de negru? Să nu ai nici măcar o idee despre ce ar trebui să faci mai departe? 

Mie da. 

Poate te întrebi ce am făcut. Ei bine, nu am făcut nimic. Am zăcut. Zile la rând mi-am lăsat sufletul să plângă și i-am spus că mai poate un pic.

Nu știu ce era mai crunt, durerea în sine, pierderea speranței, faptul că în toate acestea nu mă vedea nimeni sau faptul că știam că Dumnezeu e acolo și totuși nu face nimic. Da, e adevărat, uneori Dumnezeu nu face nimic. Asta nu înseamnă că El nu e prezent acolo, că nu oferă mângâiere și că nu manevrează lucruri, ci înseamnă că din punctul de vedere al persoanei în cauză nimic nu se vede, deci Dumnezeu nu mișcă lucrurile în mod palpabil în acel moment. 

Apare o întrebare simplă. De ce? De ce, Doamne? De ce mă lași în starea aceasta? De ce pe mine? De ce aici? De ce acum? De ce nu poate fi cum vreau eu?

Încă nu am răspuns. Știu doar un lucru: Dumnezeu nu-i lasă pe ai Săi nici măcar atunci când aceștia trec prin cele mai negre perioade ale vieții. Perioade de durere. (Atenție, nu de păcat.)

Așadar, suflet care treci astăzi pe aici, obosit, trudit, împovărat și îndurerat, amintește-ți că chiar dacă pășești acum prin întuneric, Dumnezeu e cu tine, iar durerea nu e stadiul final, ea nu reprezintă o destinație, ci doar o stație. Nu te chinui să o treci cu bine de unul singur, fiindcă nu ești singur. Dumnezeu e chiar aici, doar la o rugăciune distanță. Și dacă ești prea obosit ca să te mai rogi, îți las un verset. Îl poți citi ori de câte ori ai nevoie și îți poți pune speranța în Dumnezeu cât timp îl citești. 

Isaia 50:10 

"Cine este între voi cel care se teme de Domnul, cel care ascultă de glasul Robului Său? Cel care umblă în întuneric și n-are lumină să se încreadă în numele Domnului și să se sprijine pe Dumnezeul său."

Femeile Bibliei - soția lui Lot

 

Sursă imagine: Pinterest

De citit: Geneza 19: 12-2

Despre această femeie nu sunt specificate foarte multe lucruri, nici măcar cum o cheamă. O vedem totuși ca soție, mamă și soacră. 

”Lot a ieșit, și a vorbit cu ginerii săi, care luaseră pe fetele lui.” Geneza 14 a

”Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății.” Geneza 19:15

Tot ce avea de făcut era să lase în urmă ce agonisise până atunci, să meargă alături de soțul și fiicele ei înainte, ascultând de Dumnezeu, dar nu a făcut-o. A întors capul și a plătit prețul despre care fuseseră avertizați. 

”După ce i-a scos afară, unul din ei a zis: Scapă-ți viața, să nu te uiți înapoi și să nu te oprești în vreun loc din Câmpie; scapă la munte, ca să nu pieri.”

”Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma și peste Gomora pucioasă și foc de la Dumnezeu din cer.” Geneza 19:24

”Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi și s-a prefăcut într-un stâlp de sare.” Geneza 19: 26

Mai departe, aceasta este pomenită în Luca, ca un avertisment dat de către Isus pentru noi. 

”Aduceți-vă aminte de nevasta lui Lot.” Luca 17:32

Ce am putea noi să învățăm de la această femeie? Eu deduc aici două lucruri. Primul, ascultarea de Dumnezeu trebuie să fie prioritară. Când Dumnezeu care îți este Creator și Tată îți spune anumite lucruri, tu ca și copil al Său ești îndemnat să îl asculți. Neascultarea de Dumnezeu atrage consecințe asupra ta. 

Cred că cel mai vizibil exemplu este umblarea în păcat. Dumnezeu, prin Cuvântul Său ne atrage într-un mod foarte clar atenția în privința păcatului. Totuși, de cele mai multe ori omul alege să păcătuiască. Problema cu păcatul este că la început pare un fagure cu miere, iar când fagurele de miere se termină, omul dă de butoiul cu rahat, se scaldă în el și nu mai are putere să iasă de acolo. Urmează apoi stadiul final: durerea și regretul. Asta în cazul în care îți vii în fire și realizezi ce ai făcut, altfel rămâi scufundat în butoi și ți se pare că mergi bine. Da, cuvinte cam dure, dar cam așa stă treaba cu păcatul. Întotdeauna păcatul va avea consecințe și nu doar asupra ta ci și asupra celor dragi ție. Ce poți să faci? Ascultă-L pe Dumnezeu, fugi de păcat, ieși de acolo!

Al doilea lucru pe care îl deduc aici este starea inimii. Zilnic trebuie să avem grijă de inima noastră, să vedem în ce stadiu e. Bate ea pentru cer sau bate pentru pământ? Inima soției lui Lot pare să fie lipită mai mult de pământ decât de Dumnezeu. Inima ta cum e?

Ne dorim uneori să credem că la Dumnezeu merge oricum. Că e în regulă dacă nu L-ai ascultat azi, că mâine îți vei cere iertare și că El e bun și iertător și treaba e ca și rezolvată. Adevărul e că oricât de mult am dori noi să vorbim de dragostea, iertarea și mila lui Dumnezeu, nu putem evita la nesfârșit caracterul Lui sfânt. 

Dragilor, știu, e greu de acceptat, dar adevărul e că Dumnezeu nu e doar dragoste, El este și sfințenie. El este drept și sfânt. În El nu se găsește păcat și tocmai de aceea El nu poate suferi păcatul. Dacă tu te numești copil al Său dar trăieși în mocirlă, pune-ți astăzi întrebarea, nu cumva ceva nu e bine în relația ta cu Dumnezeu? Există doar două stadii în care te poți afla. Ori ești cu Dumnezeu și mergi înspre sfințire, căutând să crești zi de zi câte puțin în adevărul Său. Ori ești de unul singur și te duci în jos, apucând fagurul de miere și îndreptându-te ca un orb spre butoiul cu rahat. 

Tu nu stai niciodată pe loc. 

Tu fie înaintezi, fie te afunzi. 

Întrebarea e ai habar pe unde e inima ta? 

Femeile Bibliei - Rebeca

Sursă imagine: Pinterest

De citit: Geneza capitolul 24, 25, 27

Rebeca, o fată israelită, foarte frumoasă, care nu mai fusese cu nici un bărbat și provenea dintr-o familie bună, aceasta fiind în relații de rudenie cu Avraam. 

”Nu sfârșise el încă de vorbit, și a ieșit cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. Fata era foarte frumoasă, era fecioară, și nici un bărbat n-avusese legături cu ea.” Geneza 24: 15,16 a (prima parte din verset)

De asemenea, ea este muncitoare și responsabilă, se gândește la binele celorlalți și face chiar mai mult decât i se cere. Denotă politețe și amabilitate. 

”Ea s-a pogorât la izvor, și-a umplut vadra și s-a suit iarăși.” Geneza 24: 16 b (ultima parte din verset)

”Robul a alergat înaintea ei, și a zis: -Dă-mi, te rog, să beau puțină apă din vadra ta.

-Bea, domnul meu, a răspuns ea. Și s-a grăbit de a plecat vadra pe mână, și i-a dat să bea. După ce i-a dat și a băut de s-a săturat, a zis: Am să scot apă și pentru cămilele tale, până vor bea și se vor sătura. A vărsat în grabă vadra în adăpătoare și a alergat iarăși la fântână ca să scoată apă, și a scos pentru toate cămilele lui.” Geneza 24: 17-20

Mai târziu, ea se căsătorește cu Isaac și devine astfel soție, fiind iubită de acesta și reprezentând o mângâiere pentru el. 

”Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui, și el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.” Geneza 24:67

Inițial, Rebeca este stearpă și nu poate avea copii, dar după ce soțul ei se roagă pentru ea, aceasta rămâne însărcinată cu gemeni. În această ipostază, o vedem pe Rebeca vorbind cu Dumnezeu și întrebându-l lucruri. 

”Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; și Domnul l-a ascultat, nevastă-sa, Rebeca a rămas însărcinată. Copiii se băteau în pântecele ei și ea a zis: Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată? S-a dus să întrebe pe Domnul.” Geneza 25: 22, 23

Ca și mamă, Rebeca face diferențe între cei doi copii ai ei. Iubirea ei pentru Iacov (fiul ei), o aduce până într-acolo că ajunge să ia anumite decizii greșite, sfătuindu-l pe acesta într-un mod necugetat, fără curăție, urmărindu-și propriile ei interese, chiar dacă prin aceste fapte își rănește soțul și pe celălalt fiu, Esau. Astfel, ea participă de bună voie la înșelăciunea soțului ei, iar faptele ei au consecințe mai târziu. 

”Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov” Geneza 25: 28

”Acum fiule, ascultă sfatul meu, și fă ce îți poruncesc.” Geneza 27: 8

Datorită acestei înșelăciuni, Esau ajunge să îl urască pe Iacov și să îi dorească moartea. Iacov este nevoit să fugă, astfel că Rebeca este despărțită tocmai de fiul pe care îl iubea cel mai mult. Continuă să își mintă soțul, deși acesta era bătrân și aproape de moarte.

”Și Esau zicea în inima sa: Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, și apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.” Geneza 27: 41 b (partea a doua a versetului)

Se poate observa o discrepanță majoră, între Rebeca, fata fecioară pe care o întâlnim la început și Rebeca, mama și soția de mai târziu. Ca și oameni, suntem slabi, adesea traiectoria noastră prin viață nu e liniară, ci mai degrabă e cu suișuri și coborâșuri. Cel mai important este să învățăm din greșelile pe care le facem și să avem grijă la interesele pe care le avem. Să ne întrebăm dacă suntem focalizați pe a face voia lui Dumnezeu sau dacă suntem focalizați pe alte lucruri. În ciuda faptelor ei din final, ea este una dintre femeile trecute în genealogia domnului nostru Iisus. Să nu uităm de har, să nu uităm că Dumnezeu este Cel care ne ține și ne ajută să mergem înainte chiar și atunci când eșuăm, iar viața noastră nu are un parcurs linear. 

Poate astăzi te simți singură și poate în loc să îți numeri binecuvântările, tu stai și îți numeri eșecurile și petele ce se zăresc pe tine, dar vreau să îți spun ceva: ești bine așa cum ești. Nu trebuie să fii perfectă în ochii altora și nici măcar în ochii tăi și nu trebuie să porți tu toate luptele, fiindcă nu ești singură. Așa că, nu te focaliza pe tine, ci focalizează-te pe Dumnezeu, lasă-L pe El să îți atingă inima frântă și să îți dea iarăși putere ca să te ridici. 

Femeile Bibliei - Sara și Agar

Sursă imagine: Pinterest

De citit: Geneza capitolul 12 -21.

Sara (numită inițial Sarai) și Agar, două femei diferite care locuiesc pentru o vreme în aceeași casă. 

Sara, o femeie israelită, frumoasă la chip, soție a unui bărbat credincios pe nume Avraam (numit inițial Avram). Aceasta își respectă soțul și îl ascultă, chiar și atunci când acesta are momente de slăbiciune, iar decizille sale nu sunt în concordanță cu voia lui Dumnezeu. 

Ca și nume, Sarai semnifică prințesa mea.

”Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: Iată, știu că ești o femeie frumoasă la față. Când te vor vedea egiptenii, vor zice: Aceasta este nevasta lui! Și pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viață. Spune, rogu-te, că ești sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, și sufletul meu să trăiască datorită ție.”Geneza 12: 11,12,13

În contextul cultural de atunci copiii erau foarte importanți în viața de familie, totuși, cu toate că Dumnezeu le promisese că vor avea o sămânța mare (Geneza 15: 2-5), Sara era stearpă. Prin acțiunile sale, ea dovedește că nu se încrede suficient în promisiunea lui Dumnezeu și că nu este dispusă să aștepte timpul Lui. Astfel, ea concepe propriul său plan și acționează conform acestuia. 

Aici intră în scenă Agar, o femeie egipteancă, servitoare/roabă a Sarei. 

”Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar.” Geneza 16:1

Statutul lui Agar se schimbă, atunci când Sara își pune în aplicare planul, trimițând-o pe aceasta să îi fie soție propriului ei soț și să îi nască un copil. Acest obicei era practicat în acea vreme și acceptat în cultura respectivă, însă nu era în concordanță cu voia lui Dumnezeu. 

Astfel Sara, are o influență negativă asupra lui Avraam și îi oferă servitoarei sale, Agar, un statut pe care aceasta nu ar trebui să îl aibă, după care mai târziu, când consecințele se întorc împotriva ei suferă, nu își asumă responsabilitatea pentru ce a făcut, ci aruncă vina asupra lui Avraam. Rezultatul? Nimic mai mult, nici mai puțin decât câteva inimi frânte: a ei, a soțului ei și a servitoarei ei. 

”Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, și a dat-o de nevastă bărbatului său Avraam [...]. El a intrat la Agar și ea a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată a privit cu dispreț pe stăpâna sa. Și Sarai a zis lui Avram: Asupra ta să cadă batjocura aceasta care mi se face! Eu însămi ți-am dat în brațe pe roaba mea, și ea când a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreț. Să judece Domnul între mine și tine! Avram a răspuns Sariei: Iată roaba ta este în mâna ta, fă-i ce-ți place! Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea și Agar a fugit de ea.” Geneza 16: 3, 4, 5,6.

Așadar, Agar devine soție, iar mai apoi mamă și își uită locul de servitoare. Curând însă, este readusă cu picioarele pe pământ, iar ea fuge. Agar, nu făcea parte din poporul lui Dumnezeu, totuși, El avea privirea îndreptată asupra ei. El o cunoștea pe ea, îi cunoștea necazul și cunoștea până și locul în care a fugit. Astfel, ea îl numește ”Dumnezeu care mă vede”.

”Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie.” Geneza 16:7

”Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: Tu ești Dumnezeu care mă vede! Căci a zis ea: Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” Geneza 16:13

Într-un final, la timpul ales de Dumnezeu, Sarai rămâne însărcinată, promisiunea lui Dumnezeu se împlinește chiar prin mijloace omenești imposibile. Ea devine mama unei seminții alese prin har, atunci când îl naște pe Isaac, căci mai târziu din această genealogie, avea să se nască Isus Hristos, mântuitorul nostru. Numele i se schimbă din Sarai în Sara, care înseamnă prințesa evreilor. 

”[...] ci numele ei să fie Sara.  Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea [...] și ea va fi mama unor neamuri întregi [...] ”Geneza 17: 15, 16

”Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe” Geneza 21:2

Agar este izgonită împreună cu fiul ei din familia lor, însă Dumnezeu le poartă de grijă. Geneza 21:8-21.

Ce putem învăța de la Sara: Acțiunile noastre au consecințe nu doar asupra noastră ci și asupra familiei noastre și a oamenilor din jurul nostru. Ca și soții/iubite noi avem o influență asupra soților/iubiților noștri, ce facem cu ea? Influențăm noi spre bine sau spre rău? Ca și femei, uneori putem cădea în extrema de a asculta, de soții noștri, chiar și atunci când aceștia nu caută voia lui Dumnezeu. Este important să ne amintim că singurul de care trebuie să ascultăm întotdeauna, necondiționat este Dumnezeu, iar mai apoi vin soții sau familia. Dorințele tale pot fi bune, dar nu trebuie să le lași să pună stăpânire pe tine, întotdeauna pune-ți încrederea în Dumnezeu și așteaptă timpul Lui. 

Ce putem învăța de la Agar: Dragostea lui Dumnezeu nu are limite. Poate te simți departe de casă, murdară și rănită, însă Dumnezeul care a văzut-o pe Agar atunci, continuă să vadă și să îngrijească suflete și astăzi, fie acestea și străine față de El. 

L-ai întâlnit tu pe Dumnezeul cel adevărat?

Sursă imagine: Pinterest

Adesea îl căutăm pe Dumnezeu, însă nu ne dorim să îl găsim pe El, Cel adevărat, ci pe el cel creionat în gândul nostru. Avem tot felul de prejudecăți și cunoștințe prestabilite despre El, pe care le credem reale și cu care dorim să mergem înainte. Îl căutăm pe Dumnezeu, fără să ne dezbrăcăm de noi înșine și de ideile noastre, fără să ne deschidem inima și să fim sinceri. 

Întreabă-te astăzi, tu cu ce fel de gând îl cauți pe Dumnezeu? 

• Îl cauți pe Dumnezeu având prejudecăți?

Auzim multe de peste tot despre Dumnezeu, dar oare câte din lucrurile pe care le auzim sunt adevărate? Da, fiecare am crescut într-o religie anume, toți cu gândul că religia de care aparținem noi e cea mai bună. Din păcate acest lucru este fals. Cum ar putea să fie adevărat? Dacă ar fi adevărat ceea ce credem fiecare, ar însemna că toate religiile din lume sunt cele mai bune și mai drepte. Este doar o singură problemă, ele se cam exclud una pe alta. Nu, Coranul nu este același lucru cu Biblia, Allah nu e același cu Dumnezeul creștinilor, nici cu Buda sau alții. De ce? 

Ca să înțelegem dacă este vorba despre același Dumnezeu sau nu, trebuie să ne uităm la teologia pe care o proclamă fiecare. Din moment ce acești dumnezei, proclamă teologii diferite, creștinismul având chiar o teologie exclusivistă, Iisus mergând până acolo și zicând că nu există altă cale în afară de El, este clar că undeva, ceva e greșit. Există un Dumnezeu pe lumea aceasta, unul singur, dar nu toți cred în El, fiindcă nu toți îl cunosc. 

Întrebarea e, L-ai întâlnit tu pe Dumnezeul cel adevărat, sau încă umbli după prejudecățile din mintea și inima ta? 

Dacă îți dorești din toată inima îl poți găsi pe Dumnezeu. Nu, nu pe cel pe care ți-l imaginezi tu, nu după standardele tale sau ale lumii, ci pe El cel Adevărat. Cum? Pleacă-ți genunchii și roagă-te. Nu o fă ca până acum, ci dă-ți la o parte orice convingere pe care o ai față de El. Vino cu o pagină albă, cu o inimă deschisă și cu o foame sinceră după El, după caracterul Lui, după prezența Lui, prietenia Lui. Și lasă-L pe El să îți arate cine este. 

• Îl cauți pe Dumnezeu având o motivație greșită?

Ne-am obișnuit să îl căutăm pe Dumnezeu doar atunci când avem nevoie de El. Când ne lipsește ceva și nu reușim să realizăm de unii singuri, când avem greutăți, când am vrea un răspuns la o întrebare. Suntem centrați pe noi. E vorba mereu doar despre noi: noi și planurile noastre, noi și dorințele noastre, noi și durerile noastre. Dumnezeu este văzut ca un duh din acela din lampă, care la o simplă strigare ar trebui să vină și să ne îndeplinească nouă dorințele sau rugăciunile, și dacă nu o face, ne supărăm. Fie începem să îl renegăm cu totul, fie începem să credem că El nu e cu noi sau că nu ne iubește. 

Te-ai întrebat vreodată, ce vrea Dumnezeu de la tine? În loc să te focalizezi atât de mult pe ce vrei tu de la El, poate ar trebui să te uiți la ce vrea El de la tine. Fiindcă Dumnezeu te-a creat, te iubește, și și-a revelat Cuvântul Său, Biblia, ca să te învețe anumite lucruri și ca să îți arate cine ești, care este identitatea ta și ce dorește El de la tine. Începe astăzi să cauți să cunoști Cuvântul Său, să cauți să înțelegi ce vrea Dumnezeu de la tine și să te rogi pentru voia Lui în viața ta. 

• Îl cauți pe Dumnezeu fără să fii dispus să îl și asculți?

Dumnezeu ne vrea binele, El nu dorește altceva decât inima noastră sinceră, dar adesea, noi, nu vrem ce vrea Dumnezeu și nu dorim să îl ascultăm. Totuși, măsura în care El ne promite prezența și binecuvântarea Sa, este și măsura în care noi ascultăm de El. Și mai exact, la ce ne cheamă Dumnezeu? La curăție, la o viață sfântă, dreaptă. La o inimă caldă, jertfitoare, iertătoare. La o prietenie și o relație cu El, prin care să îi permitem nu doar să facă parte din viața noastră ci să ne și conducă pașii. Îți pui tu încrederea în El, asculți tu de El sau ești de unul singur pe drumul vieții tale? 

Dumnezeu dorește o relație personală cu tine. O relație bazată pe respect, dragoste, prietenie, ascultare. Dumnezeu nu poate asculta de tine, dacă tu nu asculți de El. Degeaba te dorește El și e lângă tine, dacă Tu nu îl dorești pe El și voia Lui și fugi în toate direcțiile numai înspre El nu. Dumnezeu e la pachet cu caracterul Său, cu identitatea Sa, cu voia Lui. Nu poți să îl ai pe Dumnezeu, dar fără standardele Sale. Ori îl iei pe de-antregul, ori ești pe undeva pe lângă. 

”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” 

Biblia, Ieremia 29:13

Dumnezeu se lasă găsit. Întrebarea e, tu chiar vrei să îl cauți?

Băieți și fete care nu se mai maturizează

Sursă imagine: Pinterest

Suntem prea comozi. Nu o spun cu mândrie. Cu comoditatea și lenea nu te poți mândri, dar așa suntem noi, generația de astăzi. 

Fetelor le e greu să fie gospodine și nu își doresc să devină femei. Vor mai degrabă să ia totul de-a gata și dacă se poate să trăiască povestea vieții lor alături de Făt Frumos, dar fără prea multă maturitate. Ele nu vor tot pachetul, ci doar partea aia faină din el, sau, altfel spus, vor doar toppingul de deasupra nu și ce e rămas pe fund. Băieților le e greu să înceteze să se mai țină după fusta mamei și să își ia în mâini menirea de a fi bărbați. Unii au probleme în a își găsi un job și în a se ține de el, iar alții pur și simplu refuză să își ia anagajamente. 

Mamele, prea prinse între gospodărie sau faliment, între copii sau ele însele aleargă dintr-o parte în alta, căutând să controleze totul sau nimic, păcălindu-se și suferind aievea în tăcere. Tații, dați dispăruți de-a dreptul, atât de dispăruți încât lumea începe să se întrebe dacă chiar a existat la un  moment dat așa ceva, precum o familie cu tați, căci acesta e un lucru aproape de negăsit în zilele noastre.

Sunteți în șoc? Ei bine, nu fiți! Cam asta este ceea ce societatea din jurul nostru modelează. Băieți și fete care nu se mai maturizează, nu mai caută responsabilitate și nu mai știu ce e acela angajament. Familii în faliment, date la știri zi de zi, inimi frânte și copii care se trezesc dintr-o dată orfani, deși în acte au părinți.

Dragi părinți, sunteți datori să vă creșteți copiii cu înțelepciune nu doar cu dragoste. Sunteți datori să îi educați, să îi responsabilizați, să le stabiliți limite și să îi îndrumați.Nu le oferiți ajutor atunci când faceți lucruri în locul lor, ci doar le substituiți voința și nevoile. Nu vă mai întindeți mai mult decât vă e plapuma! Da, știu, e greu, sunt copiii voștri, dar au și ei nevoie să învețe unele lucruri pe pielea lor, să fie lăsați să facă propriile alegeri, să trăiască, nu să fie mereu sub papuc. Și nu în ultimul rând, au nevoie să nu fie cocoloșiți întruna, mai mult decât e cazul ci să învețe ce înseamnă să îți câștigi pâinea și să muncești pentru nevoile tale; ce înseamnă să îți porți de grijă, să faci curat după tine, să fii ordonat și disciplinat. Nu uitați că copiii voștri vor deveni adulții de mâine. Ei vor duce societatea mai departe așa cum i-ați educat voi, vor face exact ce le-ați permis să facă. 

Creșteți în schimb băieți care se vor transforma la vremea porivită în bărbați. Bărbați care vor ști să își respecte părinții, familia, dar nu vor ezita să se dea un pas înainte, pentru a își întemeia propriul cămin. Bărbați la care nu le va fi frică să pună mâna la treabă, să repare ceva stricat prin casă sau să își iubească soția. Bărbați care vor ști cum să aibă grijă de o femeie, cum să o curteze și cum să se bucure de ea. Bărbați care vor fi un adăpost pe vreme de furtună și vor ști să ofere siguranță, încredere și dragoste. Bărbați care vor dori cu bucurie să devină tați și să își asume rolul în provocările zilnice, în viața luată la pas, nu doar pe hârtie. Bărbați care vor putea să își educe copiii cu discernământ, responsabilitatte și onoare. 

Creșteți în schimb, fete care se vor transforma la vremea potrivită în femei. Femei care își vor înțelege menirea și nu se vor angrena în lupte care nu le aparțin. Femei care își vor cunoaștea valoarea și vor ști cine sunt, de ce sunt și ce au de făcut. Femei care vor deveni soții mature, mame, bunice și își vor modela cu drag căminul, transformându-l într-un loc în care el va dori mereu să se întoarcă. Femei care nu vor fugi de muncă, de responsabilități sau de copii și își vor lua datoria de angajat, soție, mamă, sau orice ar fi ele, în serios. Femei de care nu va trebui să tragă nimeni ca să își spele vasele sau ca să își îngrijească casa. Femei mature care nu se vor clătina la primul vânticel și nici nu vor face din viața lor o pledorie în jurul unui bărbat, căutând orice doar ca să primească atenția lui. 

Dacă vreți modele de astfel de cămine, astfel de bărbați și de femei, puteți privi în Biblie, sau puteți privi în jur la cealaltă parte a peisajului, la oameni care trăiesc pe lângă noi, care s-au dedicat lui Dumnezeu și au reușit să clădească familii în adevăratul sens al cuvântului. 

Femeile Bibliei - Eva

Sursă imagine: Pinterest

De citit: Geneza capitolul 2, 3

Primul om pe care Dumnezeu l-a făcut, a fost de parte bărbătească și s-a numit Adam, dar Dumnezeu nu s-a oprit acolo. 

Biblia ne spune : 

”Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Geneza 2:18 

Eva este făcută cu scopul de a fi un ajutor potrivit pentru Adam, o tovarășă de viață pentru el. În acest stadiu al vieții ei, ea este soție.

”Și omul a zis: Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.” Geneza 2:23, 24

Eva este vulnerabilă în fața ispitei și se focusează pe creație (șarpele) în loc să se focuseze pe Creator (Dumnezeu). Alege să creadă că Dumnezeu nu dorește ce e mai bine pentru ea și se îndoiește de El, în loc să se îndoiască de șarpe și să pună la cercetare cuvintele lui. Prin acest act, ea îi permite celui rău să vorbească cu ea și îi primește ideile deși acestea sunt în contradicție cu învățătura primită de la Dumnezeu, Creatorul lor. 

”El a zis femeii: 

-Oare a zis Dumnezeu cu adevărat, să nu mâncați din toți pomii din grădină? 

Femeia a răspuns șarpelui: 

-Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină, dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis ”Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”

Atunci șarpele a zis femeii: 

-Hotărât că nu veți muri, dar Dumnezeu știe că în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Geneza 3: 1-5

Vedem aici, o femeie credulă, naivă, care ia drept bun ce i se spune și care mai apoi, are o influență negativă asupra bărbatului ei, devenind din persoană ispitită o persoană ispititoare. 

Șarpele nu face altceva decât să se joace cu cuvintele, să semene îndoială peste adevărul spus de Dumnezeu și să ispitească. Eva îl crede și ajunge să aducă ispita mai departe spre soțul ei. 

”A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el.” Geneza 3:6  (partea a doua a versetului)

Oare cum ar fi fost dacă Eva ar fi ascultat de Dumnezeu până la capăt? Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem astăzi ca și femei este, noi de cine ascultăm? I-am permis noi lui Dumnezeu să fie cu adevărat în inima noastră și acționăm în conformitate cu Cuvântul Lui, căutând voia Lui? Ce fel de influență avem asupra soților noștri (pentru cele căsătorite) sau asupra oamenilor din viața noastră (pentru cele necăsătorite)? Suntem prinse în păcat? Suntem ispitite? Cu siguranță suntem ispitite în mii de feluri. Întrebarea e, cum răspundem ispitei? Mare atenție, căci odată ce răspundem cu da în fața ispitelor, suntem extrem de vulnerabile în fața păcatelor și putem ușor să ne prindem în ele, odată prinse în păcat vom deveni la rândul nostru, ispititoare și vom avea o influență negativă asupra celorlalți. 

Pe ce cale a venit ispita? 

”Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.” Geneza 3:6  (partea întâi a versetului)

Sunt trei tipuri de ispite pe care le putem detecta de aici: 

• nevoi trupești (hrană, sex, băutură)
• plăcerile ochiului (frumusețe, atractibilitate)
• cunoștință (înțelepciune, realizare)

Lucrurile în sine nu sunt păcătoase, însă atitudinea pe care noi o avem față de acele lucruri e cea care schimbă un lucru bun într-un lucru păcătos. 

Ce a câștigat Eva ascultând de șarpe? Cine a mințit până la urmă, șarpele sau Dumnezeu? Dumnezeu nu poate să mintă, întrucât El e adevărul, dar șarpele da. În final, cine era cel care dorea binele Evei? Dumnezeu. Neascultarea de Dumnezeu atrage după sine consecințe, la fel cum a atras și pentru Adam și Eva. Citind mai departe, Geneza 3, veți descoperi consecințele alegerii lor. 

Femeie, ai fost creată de Dumnezeu cu un scop nobil. El știe care e rostul vieții tale mai bine ca oricine, fie că ești singură sau fie că ai o familie, fie că ai statut  de bunică, de soacră, de mamă, de tânără soție sau de domnișoară, Dumnezeu te vrea pentru El. Nu te pângări cu tot ce lumea aceasta îți oferă și nu asculta de glasul celui rău. Caută să îl cunoști pe Dumnezeu, să te apropii de El și să asculți de El, căci numai El te iubește cu adevărat și îți dorește binele chiar și atunci când tu nu înțelegi anumite lucruri. 

Ține minte, singurul care va lupta întotdeauna cu o inimă sinceră pentru binele tău, e chiar Dumnezeu, Tatăl tău!