Copil inocent m-ai părăsit...

Te-am aşteptat, am suspinat la gandul că într-o zi am sa simt iar caldura ta strapunsă de raze reci şi de picurici de ploaie...Te-am aşteptat căci am ştiut că ai să vii intr-o zi cu somnul tău dulce de dimineaţă...Şi iata-te!Ai venit! Acum am picat din cer, am căzut pe ganduri ştii de ce? Pentru că mi-am spus: a venit timpul sa te preţuiesc, dar pana acum oare ce am facut? Oare timpul nu a fost acelaşi veşnic călător? 

Visez acum...Dar stai, aud o voce...

E vocea Tatălui meu bun, ce ma trezeşte la realitate şi parcă ar vrea să îmi spună:

 Copilul meu, intorce-te din drum, e incă noapte...

 O,  noapte ce păcat! Am vrut ca să mă plimb prin ploaia caldă de afară, am vrut ca floricelele să le mai adun odată de pe câmpia înflorită, am vrut ca fluturaşii să ii pot urma în zbor, cum Tată, cum se poate ca să fie noapte?

 Copilul meu, afară e lumină şi-n sufletul tău la fel dar păsărelele nu au de gând ca să mai vină, căci vremea lor e gata ,a trecut, iar ploaia cea în care altădată tu dansai, e acuma a altcuiva, altcineva fuge în picioruşe desculţe prin colţul tău de rai...

Cum dar de ce?
Oh, copilul Meu, tu ai crescut...dar nu-ţi fa griji caci Eu sunt tot lângă tine.
Dar tată....eu...
 Tu doar invată să iubeşti, să ierţi, să admiri , să preţuieşti, să te rogi, să plangi, să asculţi, să râzi...tu doar fii tu în continuare...
Copil inocent, m-ai părăsit, te-ai dus spre un alt orizont ca eu să nu te pot ajunge...de ce oare ai plecat?