Versetul zilei

Saturday, September 20, 2014

Recenzie - Intimidare de Penelope Douglas


Sursă imagine:www.faramiere.ro

De ceva timp mi-am spus că am luat o pauză prea mare de la citit, așa că am început să răsfoiesc cărțile din nou, însă de data aceasta mi-am propus să vă las și vouă un pic din ele.

Romanul ”Intimidare” scris de Penelope Douglas ne prezintă viața unei fete pe nume Tatum care ajunge să își vadă cel mai bun prieten din copilărie cum se transformă în ultimul om peste care și-ar dori să dea.
Când am deschis cartea și am citit primele pagini, am dat peste un băiat care este chiar josnic în fapte. El nu face decât să o rănească pe Tatum și să o umilească în cele mai urâte moduri posibile, așadar, primul gând pe care l-am avut, a fost: o  nu, nu el.
Nu vă spun mai multe, vă las pe voi să descoperiți povestea dintre ei.

Ce mi-a plăcut: 
Din clipa în care am deschis cartea nu am mai putut să o las din mână. Îmi venea să citesc încontinuu, am citit chiar și la lumina telefonului în miez de noapte.
Mi-a plăcut cum au fost descrise și prezentate personajele principale.

Ce nu mi-a plăcut:
Finalul se lasă cam mult aștepat.
Paradoxal, Jared o iubește pe Tatum dar totuși se transformă în cel mai mare coșmar al ei doar pentru ca să își descarce furia pe cineva, mi se pare un pic tras de fir. Nu cred că poți răni timp de câțiva ani o persoană pe care se presupune că o ții doar pentru tine și o consideri a ta.

Ce mi-ar fi plăcut să găsesc:
Mai multe citate.
Să fie pus mai mult accent pe unele sentimente și scoase unele dialoguri, chestii care nu își aveau rostul.

 Citate:
”Să-ți îngădui să fii vulnerabilă, nu este întotdeauna o dovadă de slăbiciune. Câteodată poate fi o decizie conștientă, ca să ajuți cealaltă persoană să iasă de sub carapace.”

”Dacă te prefaci că nu-ți pasă, nu înseamnă că te eliberezi”

Ce aș putea reține și învăța din această carte?
Dacă oamenii la care ții și de la care ai așteptări îți întorc spatele tu ar trebui să continui să-i tratezi cu iubire, pentru că undeva în ei mai există speranță, pentru că ei sunt doar răniți și nu pierduți. Oricât de rău ar fi totul, poți continua să mergi mai departe.

Notă: 4/5


1 comment:

  1. E o carte frumoasa.Chiar as vrea sa o citesc....

    ReplyDelete