Sursă imagine:
Viața nu va fi niciodată frumoasă dacă te vei uita mereu la ea din spatele unor gratii.
Asta facem noi de multe ori. Ne punem pe ochi o pereche de ochelari care conțin gratii și prin care se vede totul alb-negru iar apoi privim lumea.
Vedem răsăritul, apusul, vedem florile, munții, apele, dar, toate trec pe lângă noi de parcă nici nu ar fi.
Vedem oameni. Le auzim poveștile, le spune și altora dar niciodată nu ne oprim să le analizăm. Întotdeauna luăm partea negativă din tot. Ne este frică să visăm, să ajungem undeva mai sus decât treapta pe care suntem acum. Ne este frică să credem, să trăim...
Vedem ecranul mare al televizorului sau al monitorului și avem impresia că doar în filme și în povești totul este frumos.
Știți că de multe ori am luat fraze din povestea mea de viață, de dragoste și mi le-am imaginat pe un ecran ? Știți că am avut impresia că seamănă atat de bine cu acea poveste perefectă de dragoste? Dar, apoi am relizat ceva. În viața reală, poveștile adevărate de dragoste, sau de orice fel, sunt la de frumoase, pentru că filmele sunt inspirate de noi, de trăirile noastre. Știți însă ce m-a întristat? În filme se prezintă mereu acea variantă frumoasă și scurtă a poveștii, pe când în viața reală dragostea întmpină furtuni, greutăți și tot așa.
Viața noastră ar putea fi mai frumoasă dacă am înceta să ne oprim privirile doar pe părțile ei rele, doar pe necazuri și probleme.
Mi s-a mai spus și că sunt naivă. M-am enervat atunci, dar mă bucur acum. Pentru că, da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă să cred că Dumnezeu poate face orice. Da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă să pot vedea în propria mea poveste de dragoste mai mult decât un film demn de Hollywood. Da, vreau să fiu naivă dacă asta înseamnă că încă am planuri să urc mai sus, indiferent de cât de greu îmi pare...
Nu e rău să fii naiv, să crezi că poți face ceva. că poți ajunge undeva. E rău însă, să stai mereu cu acei ochelari prin care se vede alb-negru, pe ochi și să îi asculți pe cei care îți spun : ”nu poți”.
E rău să ai un Dumnezeu atât de mare și să crezi că nu îți poate oferi nimic!
Viața nu va fi niciodată frumoasă dacă te vei uita mereu la ea din spatele unor gratii.
No comments:
Post a Comment