Te-au ridicat pe un piedestal

Sursă imagine:  http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Te-au ridicat pe un piedestal, te-au pus acolo și te-au venerat de la distanță. Eu te-am văzut în treacăt și te-am privit. Se putea vedea foarte puțin din Tine. M-am întristat și m-am uitat bine în jurul meu. Erai înconjurată de prea multă gălăgie, prea multă venerație, se vedea mult Regele din Tine, dar prea puțin dorul și iubirea de Tată, prea puțin se vedea prietenia pe care erai gata să o oferi.

Te-au ridicat pe un piedestal, au avut impresia că așa te vor vedea toți, dar tot ce au făcut de fapt a fost să te facă să pari mai departe, mai mare, mai ascuns.
Eu te-am găsit deschis, te-am văzut lângă mine. Știu că eu sunt un om, un nimic, o urmă de țărână, dar știu că Tu nu ai nevoie de un piedestal, știu că Tu ai o inimă de Tată, de prieten, de iubire, poți sta lângă mine, mă poți atinge. Eu te pot lua de mână iar Tu nu te superi dacă o fac.

Te-au ridicat pe un piedestal, la care eu nu ajung și nici nu am să ajung vreodată, dar Te-am găsit lângă mine. Pe piedestalul ăla nu erai Tu cel adevărat, ci doar acea parte din Tine pe care voiau ei să o vadă. Da, știu, ești Dumnezeu atotputernic, dar știi să cobori lângă cel ce te cheamă din toată inima, ai știut să lași cerul și să porți crucea în spate. Să te lași străpuns pentru noi. Unde era piedestalul Tău atunci? Oare nu au văzut ei că Tu ai renunțat la tot pentru ei? De ce continuă să te ridice când tu ești lângă ei?

Te-au ridicat pe un piedestal, am vrut să ajung și eu la Tine, dar mi-am plecat capul în jos tristă, pentru că nu am putut. Erai prea departe. În felul în care te prezintă ei ești prea departe, iar eu nu pot să concep asta.

Tu, Dumnezeu, ai zis că vei fi lângă mine, lângă noi, în orice clipă, în orice ceas...te înalț în inima mea, dar nu și când vine vorba de a-ți adresa un cuvânt, nu și când vine vorba de a vorbi direct cu Tine, de a te simți, de a zice tot ce am pe suflet, pentru că știu că Tu nu ești pe nici un piedestal, tu ești în inimă.

Ce poate fi mai aproape de un om decât inima lui?

Cine sunt eu...

Sursă imagine: allpix.club

O licărire în vânt.
O frunză pe care o adie vântul după bunul său plac.
Un fluture ce trăiește doar o zi și apoi pleacă.
Un fir de păr ce cade și se rupe, iar apoi nu mai știe nimeni, nimic de el.
O adiere palidă de vânt, ce durează doar o clipă.
Un gând de dor.
Un fir de nisip de pe malul mării, pe care calcă picioarele trecătorilor.
O pată de noroi.
Un paragraf dintr-o carte, versul meu e, sunt ce sunt...un trecător.
O flacără pe care o stinge apa cu ușurință.
O floare ce poate fi ruptă și a cărei petale le bate vântul spre nicăieri.

Sunt un mare nimeni...dar Dumnezeu mă iubește, asta îmi e de ajuns.

Contează cu adevărat cine sunt eu, dacă în ochii Lui am meritat totul?

Contează că sunt mică, dacă pentru El sunt mare?
Contează că sunt săracă dacă în ochii Lui am cerul?
Contează că sunt tăcută, dacă El îmi ascultă inima?
Contează că sunt rea, dacă El vede că există ceva bun sădit de El în mine?
Contează că sunt prăfuită, dacă El mă curățește, și mă face un vas de cinste?
Contează că nu valorez nimic, dacă El a zis că valorez totul?
Contează?

Chiar contează?

Nu știu...dar acum mă simt un mare nimeni...

El e un prieten bun de al meu

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Am fost singură odată, dar mi-am făcut un prieten bun, nu l-am găsit eu, El m-a găsit pe mine. De fapt, când l-am întrebat de unde mă știe, mi-a zis că El mă cunoștea încă de dinainte să mă nasc. Uau, mi-am zis; ăsta da prieten; să mă cunoască pe de-antregul, să-mi știe fiecare gând, fiecare tresărire, fiecare răsuflare și totuși să rămână lângă mine!

El e un prieten bun de al meu, numele lui e Isus, poate ați auzit și voi de El, dar nu l-ați băgat în seamă. El are multe de oferit. E bun, onest, nu e invidios, știe să-ți asculte toate problemele și poate să îți dea și rezolvare la ele. Prietenului meu nu îi este rușine cu mine, a suferit și El, a fost încercat dar a biruit cu răbdare, dragoste și bucurie peste toate.

M-a chemat pe nume, mi-a zis să vin la El, pentru că știe să îmi lege rănile. Eu eram distrusă dar El mi-a zis că o inimă tristă e o comoară. O inimă rănită e mai de preț decât alte mărgăritare. I-am zis că nu am pe nimeni, iar El mi-a răspuns:  dar mă ai pe Mine, și asta îți e de ajuns.

El, Isus, este un bun prieten de al meu. Vorbim și tăcem împreună, râdeam și plângem împreună, ne facem planuri împreună și ne gândim mereu unul la altul.

Oamenii din viața mea au mai plecat, au mai avut momente în care au fost distanți sau m-au rănit, dar El nu s-a distanțat nici măcar o clipă de mine, nici măcar cu un centimetru. Eu în schimb, m-am distanțat de El...și am regretat apoi.

Am regretat când mi-am dat seama ce fel de prieten eram pe cale să pierd.

Nu sunt niciodată singură, căci El este un prieten de al meu și stă mereu alături de mine. Nu îl văd cu ochii aceștia, dar stau uneori, prin bucătărie, când sunt singură acasă și îmi pregătesc o cană cu lapte mă uit deodată zâmbind lângă mine. Ești aici, nu-i așa? Îl întreb și zâmbetul mi se face tot mai mare.

Da, Lavinia, sunt aici. 
Doamne?  
Da?
Să nu pleci!

”Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Evrei 13: 5

Nu ai vrea să îl ai și tu ca prieten? Are o inimă enorm de mare, și vestea cea bună e că deja te cunoaște și te iubește!

Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata

Sursă imagine:  http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

De prea puțin ori ne bucurăm. De prea puține ori zâmbim și zicem mulțumesc.

Viața noastră ar trebuie să fie scăldată în mulțumire pentru că avem un Dumnezeu așa mare care ne poartă pe brațele Sale zilnic. Cine știe prin ce am fi trecut astăzi dacă Dumnezeu nu ar fi fost cu noi, cine știe cum ne-ar fi fost ziua dacă ne-am fi bazat doar pe noi.

Am observat cât de multe lucruri schimbă rugăciunea. Chiar dacă uneori totul merge prost și soluția întârzie să apară, când ne rugăm, când îl știm pe Dumnezeu la lucru există speranță.

Dar când ne gândim la ce putem face noi, îl micșorăm pe El, iar asta e păcat. E păcat pentru că avem un Dumnezeu așa de mare, un Dumnezeu al minunilor și al posibilităților iar noi ne comportăm de parcă am fi singuri.

Amintește-ți, Tatăl tău, Dumnezeu conduce lumea, deține totul. Nu te mai îngrijora. Nu te mai plânge. 

Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata!

El a zis că celui ce cere i se va da,  nu este această promisiune mai mult decât suficientă? Însuși Dumnezeu ne-a promis că ne va purta de grijă, ce altceva ne mai trebuie?

”Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide.”

Matei 7: 7, 8

Dragă Dumnezeu (2)

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Mi-ai arătat cu toată forța că Tu poți schimba tristețea în fericire, că nimic nu îți este imposibil. Mi-ai arătat că poți construi castele din nisipul uscat ce îmi aluneca printre degete.
Tată, m-ai luat de mână și mi-ai șoptit:” Crede-Mă, Eu chiar pot! ”

Te-am regăsit după o vreme îndelungată, Te-am regăsit și mi-am dat seama, Doamne, de cât de mult îmi lipseai. 
Știi? Am avut zile negre. Și oamenii mă întrebau ce am. Le ziceam că nu am nimic dar că ceva în mine e gol. Simțeam așa un pustiu și o furtună în același timp, toate se întâmplau în mine. Eram în genunchi dar nu-Ți puteam vorbi. Voiam să Te aud dar nu Te ascultam cu adevărat. 

Știam că ceva nu e bine. Știam că ceva în viața mea merge greșit. Am început să răscolesc totul, de la primul sentiment până la ultima rămășiță din inima mea frântă, de la primul gând până la ultimul. Am luat oamenii din viața mea la rând și am început să îi cercetez. M-am uitat la cer și m-am întrebat ce oare nu e la locul lui?   
Degeaba. Simțeam că ceva lipsește și nu îmi dădeam seama ce.

Într-o zi furtunoasă, într-o zi cu mulți nori am plâns. Am plâns pentru toți și pentru toate și m-am înecat în propriile mele lacrimi. Atunci m-am gândit la Tine, dar m-am gândit la Tine din toată inima. Mi-am îndreptat toată forța pe care o mai aveam spre Tine și am plâns zile și nopți la rând.

Sunt singură. 

Asta Ți-am spus. Și am mai adăugat: aș vrea să îți spun ceva dar nu știu ce.

Când zilele mi-au părut mai negre ca niciodată cineva m-a întrebat dacă sunt bine. Nu am știut exact atunci dar îmi dau seama acum că acea persoană a fost trimisă de Tine. Acela a fost primul Tău răspuns la tăcerea mea. 
Apoi ai continuat să îmi vorbești, ai continuat să fii acolo și chiar dacă eu nu Te-am văzut de la început Tu ai rămas.

Zilele au trecut și cumva am început să zâmbesc. Uneori zâmbeam și plângeam în același timp. Eram și bucuroasă și tristă dar Tu mi-ai atins sufletul.

Și am mers așa un timp, șchiopătam dar știam că Tu ești cu mine. Apoi am dat de o groapă și m-am afundat în ea cu totul. Nu mai puteam să ies. Nu mai știam cum să ies și nici măcar nu mai voiam.
M-am întrebat ce rost mai au toate, lumea, necazurile. Pentru ce și cu ce să mai lupt? Ți-am zis: Doamne, eu nu mai pot.  Până aici am putut dar de aici nu mai pot. 

Și m-am prăbușit. Nu cred că am fost mai prăbușită ca atunci în toată viața mea. Eu cea, care mereu zâmbeam și vedeam ceva bun în tot, acum vedeam doar negru, nu mai găseam nici un scop,  nici un sens.

Vreau acasă. Mă duc acasă. Ia-Mă acasă.

Asta e tot ce aveam pe buze.

Mi-ai zis că atunci când nu mai pot eu poți Tu, dar mi-a fost greu să te cred. Te-am privit cu nesiguranță și Te-am întrebat: Doamne, Tu chiar poți?

Era noapte, era târziu așa că m-am dus la culcare. În dimineața următoare nimic nu a mai fost la fel. Era de parcă am renăscut. Peste noapte căpătasem atâta forță, atâta pace și atâta bucurie cum nu am mai simțit de mult. 

Și am fost fericită. M-am bucurat din toată inima. Chiar dacă simțeam că nu am prieteni, că nu am bani, că nu am pentru ce să lupt Te-am găsit pe Tine. Și mi-am zis că în Tine pot fi fericită, pentru Tine pot lupta.

Și zilele au trecut și eu am rămas bucuroasă. Mi-ai pus în inimă dorința de a fi copilul Tău și mi-ai luat poverile. Când nu am mai putut m-ai luat în brațe și mi-ai dat forțe noi. Uitasem, știi? Uitasem cât de minunat și mare poți fi!
Uitasem cum e când Tu mă iei de mână dar mi-am amintit și nu aș mai vrea să uit vreodată.

În doar câteva săptămâni M-ai trecut prin lucruri atât de frumoase, nici măcar nu mi-am imaginat.
Când am plâns, și nu am fost în stare să îți vorbesc nu mi-am imaginat că îmi vei vorbi mai tare și mai clar ca niciodată.
Când m-am rugat pentru oamenii din viața mea, când Ti-am zis că sunt singură nu mă gândeam că chiar îmi vei da pe cineva. Nu mai puteam vedea pe nimeni și mi-ai scos oameni în cale...
Ai înmulțit ce era puțin și ai făcut din neajuns de ajuns.

Dorul de cer a rămas în mine, dar acum am un dor și aici. Pentru câtă vreme sunt aici am un dor să lupt, să iubesc, să încurajez, și astea toate sunt de la Tine, așa simt.
Mari minuni ai făcut în viața mea, în doar câteva săptămâni M-ai trecut de la lacrimi la extaz, de la bucurie la entuziasm, de la neputință la speranță, de la neîncredere la credință, de la amărăciune la dragoste.

Dragă Dumnezeu, aceasta este o scrisoare de recunoștință și mulțumire. Minunile Tale merită spuse. Știu că unii nu vor înțelege la ce mă refer, dar aș vrea să le spun că Tu mai faci minuni și astăzi, să se încreadă în Tine, se merită!

Cu dragoste, bucurie și recunoștință,
copilul Tău fără merite.

P.S. Tu erai, golul din inima mea, lucrul pe care îl pierdusem, motivul pentru care simțeam că nu mă regăsesc. Motivul pentru care lucrurile nu mai aveau sens. Eu fără Tine nu pot trăi.

Încă nu ai găsit omul potrivit

Sursă imagine: www.deviantart.com

Nu este pentru prima oară când văd o fată singură care se întreabă cu ce a greșit de nu are nici un iubit. Nu este prima oară când dau de fete care se simt nesigure din cauză că băiatul de care le place lor nu le acordă nici o atenție, ba mai mult, se pare că nici unul dintre băieți nu le bagă în seamă.

Ce e în neregulă cu mine?

Mult timp am fost și eu în această postură. Mă întrebam ce e greșit la mine, sunt prea slabă? Eram într-adevăr chiar foarte slabă în acea perioadă. Dar datorită unui ”el” am început să devin complexată. Mă uitam mereu pe stradă după alte fete și mă întrebam oare eu sunt mai slabă decât fata aia? Îi ziceam prietenei mele : ”O vezi pe fata aia? Cu cât sunt eu mai slabă decât ea? E diferență mare?” vă dați seama ce fel de gânduri aveam.

Mult timp mi-am dorit să fiu ca alte fete. Mă uitam la una și la alta și mi se păreau mai frumoase decât mine, aveau acel ceva pe care eu nu îl aveam. Ele puteau să râdă în fața unui băiat, puteau să vorbească cu el, puteau să se bage în seamă și să îi intre pe sub piele pe când eu nu știam nici să vorbesc, nici cum să mă aranjez și nici ce să fac.

Am fost cu o persoană înainte soțului meu și asta mi-a încărcat sufletul destul. Nu, regret că nu am fost cu mai mulți băieți, de fapt dacă aș întoarce timpul înapoi mi-aș dori să aleg să mă păstrez. Mi-aș dori să îi pot dărui sufletul meu întreg soțului meu și nu resturi. 

Ce  nu înțelegeți voi fetelor, care vă doriți cu ardoare pe cineva, pe oricine care să vă iubească, este că nu orice ”el” are dreptul la inima voastră. Încuiați-vă inima și țineți-vă cheia pentru acela care vă va iubi sufletul și nu trupul.

Nu e absolut nimic în neregulă cu voi, credeți-mă! Nu sunteți prea slabe și nici prea grase. Nu e vorba de personalitatea voastră, nu contează că sunteți timide sau îndrăznețe. Nu e nimic greșit la voi!

Veți fi iubite. Dar iubirea are rândul ei. Nu e pentru toată lumea la fel. Nu vă încărcați sufletul cu fiecare ”el” care vă acordă atenție și nici nu vă mai stresați pentru fiecare ”el” care nu vede dincolo de aparențe.

Stați liniștite, cine vă va iubi cu adevărat vă va accepta oricum, vă va iubi și grase și slabe și timide, și îndrăznețe.

Nu e nimic în neregulă cu tine, încă nu ai găsit omul potrivit, asta e tot!

Bărbaților, vă respectăm și vă iubim

Sursă imagine: http://www.deviantart.com/

Bărbaților le-aș spune că nu trebuie să fie puternici tot timpul, nu trebuie să se ascundă sub masca rațiunii și să lase sentimentele deoparte. Uneori e bine să simți chiar și durerea. Poți să plângi și să suferi, asta nu te va face mai puțin bărbat.
Un bărbat adevărat mai și plânge câteodată, a plânge înseamnă a arăta că ai o inimă, că simți. Știu că porți totul în spate, și vrei să fii puternic, dar ai grijă să-ți amintești din când în când că ești doar un om.

Bărbaților le-aș spune că sunt deja respectați.

Vă respectăm și vă iubim pentru toate gesturile frumoase pe care le faceți. Pentru că ne credeți frumoase și ne încurajați atunci când suntem la pământ, pentru că sunteți niște prieteni, iubiți, soți, frați și fii atât de minunați. Pentru că dacă ați putea ați purta toate durerile noastre și ne-ați da luna de pe cer.

Vă respectăm și vă iubim pentru zâmbetul și privirea cu care ne surprindeți uneori. Pentru că ne faceți să ne simțim iubite, în siguranță și frumoase. Pentru că alături de voi noi suntem niște boboci care înfloresc.

Vă respectăm și vă iubim pentru zilele în care ne faceți să zâmbim. În voi există atât de multă căldură și dragoste. Voi aveți un suflet mare. Ne dați încredere zi de zi doar pentru că sunteți lângă noi.
Sunteți minunați pentru că iubiți fiecare părticică din noi, pentru că știți cum să fiți alături de copiii voștri și să le spuneți o vorbă bună.

Vă respectăm și vă iubim visele și faptul că gândiți enorm de mult. Știu că vă gândiți la toate, că țineți în voi și adunați multe, știu că a-ți face totul ca să ne ștergeți lacrimile și ca să ne știți fericite.

Bărbaților le-aș spune că sunt oameni cu caracter. Că nu au nevoie de aroganță, de un trup care să atragă sau de vorbe aruncate în vânt. Ne place că unii dintre voi sunt mai timizi, mai retrași, da ne place și de voi, nu trebuie să fiți toți la fel. Aveți personalități diferite, dar nici noi nu suntem la fel așa-i?

Zâmbiți și luați aminte la ce vă spun, vă iubim pentru inima mare pe care o aveți dar mai presus de toate vă iubim pentru că sunteți rolul creației lui Dumnezeu, copii ai cerului!

Fetelor, sunteți frumoase!

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Fetelor le-aș spune să nu se mai agite, să nu se mai streseze pentru că sunt frumoase. 

Nu aveți nevoie de o tonă de fond de ten, de un luciu de buze și de un rimel pentru a ieși din casă. Nu aveți nevoie să răscoliți întregul dulap doar pentru a găsi o ținută care să vă vină bine, voi sunteți frumoase oricum.

Sunteți frumoase atunci când plângeți, când chipul vă e acoperit de lacrimi, dezgolit de orice urmă de machiaj.

Sunteți frumoase atunci când vă ciufulește vântul părul. Când oricum v-ați aranja plete vă zboară prin toate direcțiile.

Sunteți frumoase atunci când purtați pijamale sau un tricou larg. 

Fetelor le-aș spune să nu se mai simtă singure și neprețuite pentru că sunt iubite. 

Doar pentru că acel ”el” nu s-a uitat la tine nu înseamnă că nu ești prețioasă. 

Sunteți iubite de lumea întreagă, pentru că voi veți deveni într-o zi mame, vă veți îngrășa, și veți trece prin dureri dar veți zâmbi.

Sunteți iubite pentru că știți să fiți gingașe, purtați o iubire de mamă în voi. Voi, fetelor știți să mângâiați.

Bărbatul care vă va cere într-o zi mâna vă va iubi pentru felul în care îl veți alinta și-l veți îmbrățișa, pentru fiecare cuvânt de dragoste pe care i-l veți spune, pentru fiecare încurajare și pentru grija pe care i-o veți purta.

Bărbatul care va vedea într-o zi sclipirea din ochii voștri și iubirea din sufletul vostru vă va iubi, pentru că va ști că a găsit în voi ceea ce căuta de multă vreme, o comoară.

Fetelor, știu că vă comparați una cu alta, știu că alte femei vi se par mai frumoase, mai stilate, mai elegante și mai bune decât voi, dar credeți-mă, fiecare dintre voi este unică, fiecare dintre voi are ceva aparte, fiecare are frumosul ei. Nu aveți nevoie de astfel de comparații. 

Fetelor, sunteți niște flori alese. Sunteți alese pentru a fi mâna care mângăie, gura care spune o vorbă dulce, ochii care văd doar frumusețea. 

Știu că uneori obosiți, știu că lumea amară vă cuprinde în treacăt, știu că uneori aveți impresia că nu sunteți de ajuns, dar amintiți-vă că sunteți frumoase, prețioase, iubite și mai mult decât atât

amintiți-vă că sunteți fiice de Rege.

P.S. Pentru cei interesați va urma un astfel de articol și pentru băieți. :)

Cerul le este făgăduit celor ce cred

Sursă imagine:drakewilliams.deviantart.com

Noi, oamenii  de cele mai multe ori avem impresia că ne câștigăm sufletul prin bunătate. Dacă facem fapte bune, dacă încercăm să fim corecți, sinceri, dacă iubim, atunci îl avem pe Dumnezeu, atunci putem ajunge în cer. Câți dintre voi ați gândit așa?

Mi-a pus cineva odată, această întrebare: ”Dacă Dumnezeu ar veni astăzi la tine și te-ar întreba de ce să îți dea voie să intri în cer, ce i-ai spune?”
Și am stat și m-am gândit și într-un final am răspuns, pentru că sunt copilul Lui și am făcut și fac tot ce îmi stă în putință să îl urmez, mai și cad...dar mă ridic.
Voi ce ați fi răspuns?
Ce vrea de fapt să zică răspunsul meu?
Păi, Doamne, nu mint, nu fur, nu fac aia și aia și aia. Eu încerc să iert, să fiu bună, să iubesc, să semăn cu Tine.

Biblia îmi răstoarnă răspunsul. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune altceva.

”Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept am voința să fac binele, dar n-am puterea să îl fac.” Romani 7: 18

”Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Romani 3: 23

Putem să facem noi totul. Putem să fim buni, putem să avem un suflet enorm de mare, adevărul este că faptele noastre bune nu valorează nimic. Oricât de mult fapte bune am face, oricât de mult ne-am dori să fim ca Isus, noi, singuri nu putem. 

Suntem păcătoși. Am fost născuți în păcat și nu putem schimba asta. Nu putem fi mântuiți prin faptele noastre. Cerul nu este a celor ce sunt buni. Cerul este acelor ce l-au primit pe Dumnezeu în inima lor. 

Noi suntem răi și păcătoși, dar Dumnezeu ne-a iubit ființa. Ne-a iubit și ne-a vrut în cer alături de El. De asta a murit Isus pentru noi. Și-a arătat dragostea pentru noi, și a devenit mijlocitorul și preotul nostru. Nu putem să ne eliberăm de păcate singuri, dar prin sacrificiul lui Isus, prin Cel ce a luat asupra Sa toate păcatele noastre, toată vina noastră putem fi liberi.  

Cerul le este făgăduit celor ce cred, celor ce îl primesc pe Isus în inima lor și își predau viața în mâinile Lui.
Nu te poți întâlni cu Dumnezeu și să rămâi la fel. Dacă te-ai întâlnit cu Dumnezeu și ai rămas la fel ceva nu e în regulă.

Și atunci cum ajungem în cer?
Trebuie să ne naștem din nou, asta ne spune Biblia. Să ne naștem din nou, să îl primit pe Hristos în inimă și să trăim împreună cu El.

”Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” Romani 3:24

”Drept răspuns, Isus i-a zis: Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnzeu” Ioan 3: 3

”Nicodim I-a zis: Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, și să se nască? ” Ioan 3: 4

”Isus i-a răspuns: ”Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște  cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

Să te naști din nou înseamnă să te vezi păcătos, să vezi unde eșuezi și să îl lași pe Dumnezeu să intre în inima ta, să te prelucreze. Ești un om nou atunci când începi o viață cu Hristos, când îl ai în inima ta și păcatul nu mai locuiește în tine.

Cerul este darul lui Dumnezeu pentru tine, darul fără plată, tu nu trebuie să plătești nimic, Isus a plătit deja prețul. L-a costat scump, dar te-a iubit atât de mult încât a meritat. A renunțat la tot ca să îți câștige iubirea.
Nu trebuie decât să îți deschizi inima, să lași în urmă omul vechi și să te naști din nou ca și copil al lui Dumnezeu. 

Nu-l mai judeca pe Dumnezeu, știe El ce face

Sursă imagine: internet

Noi oamenii, de multe ori îl judecăm pe Dumnezeu. Ne întrebăm dacă chiar există de ce permite atâta durere în lume, de ce există atâta nedreptate, de ce atâtea rele, dar nu ne gândim niciodată la cât bine ne face.
Știu că se spune că meseria la care lucrezi întruna e meseria de mamă, da într-adevăr ceea ce face o mamă e de admirat, dar la Dumnezeu nu ne gândim niciodată. El lucrează non stop. Mamele tot mai apucă să doarmă câteva ore noaptea, iar apoi când copii le cresc mari au parte și ele de puțin timp liber.
Dumnezeu ne poartă mereu, ne-a purtat pe brațele Sale încă de dinainte ca noi să ne naștem, Dumnezeu nu are pauze nici măcar o clipă. Nu respiră până nu te știe în siguranță. Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește atât de mult iar noi nici măcar nu îl apreciem.

Ne e greu să vorbim despre El, să credem în El, ne e greu să găsim credința din inima noastră, ne trebuie dovezi, îl alungăm și nu avem nici măcar o remușcare.

Au fost oameni care au vorbit de rău de Dumnezeu, au fost oameni care l-au batjocorit pe Isus, dar El nu s-a supărat pe ei. Nu, El i-a iubit chiar și atunci. A murit pentru ei. Există vreo dragoste  mai mare? Vreun gest mai demn de iubire decât acesta există?

Dumnezeu iubește oamenii. Știu, lumea în care trăim astăzi e plină de durere și zace în neputință, necredință. Știu, sufletul ne este amărât și avem probleme, dar Dumnezeu e la lucru. El nu ia pauze și nu obosește niciodată, de ce îngăduie unele lucruri vom afla într-o zi. Astăzi, cu mintea noastră nu pricepem chiar totul, Dumnezeu e mult mai înțelept decât noi, știe mai multe decât știm noi așa că ar trebui să îl credem pe cuvânt, să nu-l mai judecăm și să înțelegem că atunci când omul suferă, suferă și Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează pentru tine, zi de zi e prezent în viața ta, nu se odihnește. Dumnezeu nu poată să spună : Stai că iau o pauză,  te verific mâine, te descurci tu și singur până atunci.  Nu. Dumnezeu e acolo non stop.

Nu-l mai judeca pe Dumnezeu, știe El ce face, ai încredere în munca Lui!