Dragă Dumnezeu (2)

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Mi-ai arătat cu toată forța că Tu poți schimba tristețea în fericire, că nimic nu îți este imposibil. Mi-ai arătat că poți construi castele din nisipul uscat ce îmi aluneca printre degete.
Tată, m-ai luat de mână și mi-ai șoptit:” Crede-Mă, Eu chiar pot! ”

Te-am regăsit după o vreme îndelungată, Te-am regăsit și mi-am dat seama, Doamne, de cât de mult îmi lipseai. 
Știi? Am avut zile negre. Și oamenii mă întrebau ce am. Le ziceam că nu am nimic dar că ceva în mine e gol. Simțeam așa un pustiu și o furtună în același timp, toate se întâmplau în mine. Eram în genunchi dar nu-Ți puteam vorbi. Voiam să Te aud dar nu Te ascultam cu adevărat. 

Știam că ceva nu e bine. Știam că ceva în viața mea merge greșit. Am început să răscolesc totul, de la primul sentiment până la ultima rămășiță din inima mea frântă, de la primul gând până la ultimul. Am luat oamenii din viața mea la rând și am început să îi cercetez. M-am uitat la cer și m-am întrebat ce oare nu e la locul lui?   
Degeaba. Simțeam că ceva lipsește și nu îmi dădeam seama ce.

Într-o zi furtunoasă, într-o zi cu mulți nori am plâns. Am plâns pentru toți și pentru toate și m-am înecat în propriile mele lacrimi. Atunci m-am gândit la Tine, dar m-am gândit la Tine din toată inima. Mi-am îndreptat toată forța pe care o mai aveam spre Tine și am plâns zile și nopți la rând.

Sunt singură. 

Asta Ți-am spus. Și am mai adăugat: aș vrea să îți spun ceva dar nu știu ce.

Când zilele mi-au părut mai negre ca niciodată cineva m-a întrebat dacă sunt bine. Nu am știut exact atunci dar îmi dau seama acum că acea persoană a fost trimisă de Tine. Acela a fost primul Tău răspuns la tăcerea mea. 
Apoi ai continuat să îmi vorbești, ai continuat să fii acolo și chiar dacă eu nu Te-am văzut de la început Tu ai rămas.

Zilele au trecut și cumva am început să zâmbesc. Uneori zâmbeam și plângeam în același timp. Eram și bucuroasă și tristă dar Tu mi-ai atins sufletul.

Și am mers așa un timp, șchiopătam dar știam că Tu ești cu mine. Apoi am dat de o groapă și m-am afundat în ea cu totul. Nu mai puteam să ies. Nu mai știam cum să ies și nici măcar nu mai voiam.
M-am întrebat ce rost mai au toate, lumea, necazurile. Pentru ce și cu ce să mai lupt? Ți-am zis: Doamne, eu nu mai pot.  Până aici am putut dar de aici nu mai pot. 

Și m-am prăbușit. Nu cred că am fost mai prăbușită ca atunci în toată viața mea. Eu cea, care mereu zâmbeam și vedeam ceva bun în tot, acum vedeam doar negru, nu mai găseam nici un scop,  nici un sens.

Vreau acasă. Mă duc acasă. Ia-Mă acasă.

Asta e tot ce aveam pe buze.

Mi-ai zis că atunci când nu mai pot eu poți Tu, dar mi-a fost greu să te cred. Te-am privit cu nesiguranță și Te-am întrebat: Doamne, Tu chiar poți?

Era noapte, era târziu așa că m-am dus la culcare. În dimineața următoare nimic nu a mai fost la fel. Era de parcă am renăscut. Peste noapte căpătasem atâta forță, atâta pace și atâta bucurie cum nu am mai simțit de mult. 

Și am fost fericită. M-am bucurat din toată inima. Chiar dacă simțeam că nu am prieteni, că nu am bani, că nu am pentru ce să lupt Te-am găsit pe Tine. Și mi-am zis că în Tine pot fi fericită, pentru Tine pot lupta.

Și zilele au trecut și eu am rămas bucuroasă. Mi-ai pus în inimă dorința de a fi copilul Tău și mi-ai luat poverile. Când nu am mai putut m-ai luat în brațe și mi-ai dat forțe noi. Uitasem, știi? Uitasem cât de minunat și mare poți fi!
Uitasem cum e când Tu mă iei de mână dar mi-am amintit și nu aș mai vrea să uit vreodată.

În doar câteva săptămâni M-ai trecut prin lucruri atât de frumoase, nici măcar nu mi-am imaginat.
Când am plâns, și nu am fost în stare să îți vorbesc nu mi-am imaginat că îmi vei vorbi mai tare și mai clar ca niciodată.
Când m-am rugat pentru oamenii din viața mea, când Ti-am zis că sunt singură nu mă gândeam că chiar îmi vei da pe cineva. Nu mai puteam vedea pe nimeni și mi-ai scos oameni în cale...
Ai înmulțit ce era puțin și ai făcut din neajuns de ajuns.

Dorul de cer a rămas în mine, dar acum am un dor și aici. Pentru câtă vreme sunt aici am un dor să lupt, să iubesc, să încurajez, și astea toate sunt de la Tine, așa simt.
Mari minuni ai făcut în viața mea, în doar câteva săptămâni M-ai trecut de la lacrimi la extaz, de la bucurie la entuziasm, de la neputință la speranță, de la neîncredere la credință, de la amărăciune la dragoste.

Dragă Dumnezeu, aceasta este o scrisoare de recunoștință și mulțumire. Minunile Tale merită spuse. Știu că unii nu vor înțelege la ce mă refer, dar aș vrea să le spun că Tu mai faci minuni și astăzi, să se încreadă în Tine, se merită!

Cu dragoste, bucurie și recunoștință,
copilul Tău fără merite.

P.S. Tu erai, golul din inima mea, lucrul pe care îl pierdusem, motivul pentru care simțeam că nu mă regăsesc. Motivul pentru care lucrurile nu mai aveau sens. Eu fără Tine nu pot trăi.