Versetul zilei

Sunday, February 7, 2016

Prietenii erau totul


Sursă imagine: www.deviantart.ro

Nu mai pot da timpul înapoi, dar dacă aș putea aș schimba două lucruri. Știu că familia de multe ori nu e cum ne așteptăm și cum ne dorim să fie, știu că preferăm să ne refugiem în prieteni, dar peste ani ne vom da seama că familia rămâne pe când prietenii pleacă.
Astăzi dacă aș putea să dau timpul înapoi aș alege familia în defavoarea prietenilor.

Când am început să cunosc lumea nu l-am băgat pe Dumnezeu în seamă. Știam că El există și uneori chiar mă rugam, mergeam la biserică câteodată dar nu îl cunoșteam pe Dumnezeu și îmi pare rău. Îmi pare rău că nu l-am numit pe Dumnezeu Tată, mai devreme, îmi pare rău că am trăit o fracțiune din timpul meu fără El, dar ce minunat este că Dumnezeu m-a considerat mereu copilul Lui și nu m-a alungat niciodată. Putea să îmi zică: știi ceva, Lavinia, când Eu am fost acolo pentru tine tu nu ai dat nici măcar 2 bani pe mine, nu m-ai băgat în seamă așa că acum de ce apelezi la Mine? Vii la Mine pentru că ești singură? Te-au abadonat prietenii și brusc ți-ai amintit că exist? E prea târziu...

Putea să mă alunge, dar El m-a primit cu brațele deschise. Nu mi-a reproșat nimic, m-a iubit la fel de mult pe cât m-a iubit și înainte. El e Dumnezeu.

Mi-a dat șansa să îl cunosc și nu am să știu niciodată de ce, pentru că eu nu am meritat și nici nu voi merita vreodată această șansă.

Copilă fiind vedeam lumea pictată în culori, credeam că prietenii îmi pot avea sufletul și mă pot vedea așa cum sunt pe când familia era demodată. Mama nu mă înțelegea și nici tata. Ei nu puteau să fie în lumea mea. Sora mea avea timpul ei...dar prietenii, o, prietenii erau totul.

Cât m-am înșelat.

Astăzi o spun cu durere în suflet, familia nu va putea fi înlocuită niciodată de prieteni. Știu că prietenii par să înțeleagă totul și să fie acolo, prietenii sunt de o vârstă cu tine, ei caută doar tovarăși de drum, prietenii nu au experiența părinților tăi și nici nu îți poartă dragostea ce o au părinții tăi pentru tine.
Timpul va trece, tu vei crește și te vei uita la oamenii pe care cândva îi numeai prieteni, vei vedea că ei apucă fiecare pe alt drum, nici măcar nu îți vor mai vorbi.
Mama și tata îți vor da bani de mâncare, bani de școală, bani ca să ieși în lume. Îți vor oferi un acoperiș, o îmbrățișare. Mama, tata, frații tăi, oricât de imperfecți ar fi te vor iubi mereu. Vor avea grijă de tine așa cum vor ști ei să o facă.

Știu că ești adolescent și că prietenii îți fac cu mâna, te cheamă în lumea lor, dar nu-i izgoni pe părinții tăi, lasă-i să știe ce faci, cum ești, dă-le din timpul tău și ascultă-le sfatul căci mai târziu, prietenii vor pleca dar părinții tăi vor rămâne.

12 comments:

  1. Isus Hristos e prietenul,fratele,si mama...DESAVÂRSITA.
    https://www.youtube.com/watch?v=1K4hMDaodQM

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dumnezeu e prietenul minunat dar tot ai nevoie de oameni uneori...

      Delete
  2. Cred ca toti trebuie sa ne invatam lectia singuri....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, dar e mai dureros când ne învățăm singuri lecția, și dacă stau să mă gândesc mi-ar fi plăcut atunci să îmi zică cineva asta...

      Delete
  3. Bineînteles,draga mea.Dumnezeu nu e materie,nu e vizibil,aparent,palpabil,EL ESTE DRAGOSTE.Noi oamenii suntem rezultatul manifestarii DRAGOSTEI LUI,personificat(intrupat)în FIUL SAU,întâi nascut,iar noi prin credinta din inima,prin moartea în trup,si învierea în DUH,devenim fratii SAI,alcatuind marea familie cereasca,în HRISTOS,devenind UNA cu EL,si TATAL,"madulare ale aceluiasi trup HRISTOS,MIREASA,BISERICA AUTENTICA DUHOVNICEASCA,iar in acest trup,toate"madularele(persoanele)sunt importante,vitale trupului comunicând între ele,ingrijind unele de altele,pentru ca acest trup,BISERICA,sa aiba o viata de plinatatea lui DUMNEZEU,iar lucrarea desavarsirii trupului este realizata de DUHUL SFÂNT,nu de persoane sau functii omenesti,cum dealtfel se constata in toata lumea evanghelica.
    O seara binecuvântata.

    ReplyDelete
  4. Dumnezeu îți este și prieten nu doar Tată :P E tot ce ți-ai putea dori :) Prietenii adevărați există. Nu sunt doar niște ficțiuni inventate de Hollywood, însă sunt rari. Și în biblie vorbește despre prietenul adevărat, deci trebuie să existe, altfel nu ar scrie despre el :D Nu-i așa că parcă mai crește un pic speranța când te gândești la asta? :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu prea cred că vor mai fi astfel de prieteni pentru mine...dar da, e un gând frumos.

      Delete
  5. Si totusi istoria se repeta, oricat de mult s-ar incerca sa ni se deschida ochii pana nu descoperim singuri nu realizam. Asta vorbind in general.
    Si chiar daca ar parea ca ma contrazic, vobind despre mine...
    Au fost situatii in care prietenii realmente au tinut loc de familie sau mi-au oferit suportul de care aveam nevoie, nimeni nu e perfect, nu am putut cere mai mult, nu au putut oferi mai mult.

    ReplyDelete
  6. Este trist că aflăm cât de mult am greșit punându-ne familia pe locul doi, după ce am făcut asta de prea multe ori, prea mult timp, când de fapt ei au fost tot timpul acolo pentru noi, necondiționat, mai ales părinții.
    Din păcate, ăsta pare să fie "mersul normal al vieții", copii sau adolescenți fiind, nu reușim să gândim coerent și corect. Abia la vârsta maturității deschidem ochii și ne dăm seama că nu ne-am purtat cum trebuie cu ei, că nu i-am ascultat, că nu am fost acolo când poate aveau nevoie de puțin sprijin. Este bine că la un moment dat facem toate eforturile să îndreptăm lucrurile, numai să nu fie prea târziu.

    ReplyDelete