Am luat bucățele din ceva

Sursă imagine: heismydad.wordpress.com

Am iubit, din tot sufletul, am dat tot ce am putut mai bun până am rămas fără puteri, dar chiar și atunci tot am mai avut de unde să iubesc, tot nu m-am oprit și nu regret.
Pemtru că dincolo de toate, iubirea e tot ce am...

Am iertat , am iertat cât am putut de mult și încă mai vreau să iert, pentru că iertarea, e tot ce pot oferi...

Am plâns, am plâns până am simțit că sufletul mi-a secat, și nu a mai avut ce să mai dea afară, și am vrut ca să mai plâng, și am mai plâns pentru că plânsul vorbește în locul sufletului. Scoate afară cuvintele ce nu pot fi spuse și nici măcar scrise.

Am râs. Am râs de atâtea ori, în acele momente de respirație, momente în care totul e frumos și plin de armonie. Și am zâmbit, cu toată gura, chiar dacă nu aveam o dantură perfectă sau un zâmbet ca de pe revistă, am zâmbit și printre lacrimi dar asta doar datorită unor oameni speciali, care au știut să alunge tristețea printr-un zâmbet.

Am luat bucățele din ceva și am început să clădesc o casă. Era casa inimii mele, formată dintr-un suflet, și bucățelele din ceva, erau dorințe și speranțe. Și apoi, am făcut ceva cu ele, le-am luat încet și am început să le trag după mine, dar erau grele și m-am oprit. Și atunci a apărut El (Dumnezeu) și mi le-a luat, le-a clădit El.