In lumea viselor de mult uitate...

Merg in drum spre casa si brusc ma trezesc visand, aud cum picaturile de ploaie cad incet la pamant, si le simt, sunt reci, poate la fel de reci ca inima unor oameni fara sentimente.Ma grabesc sa ajung acasa, si totusi nu vreau sa plec, vreau sa raman undeva aici ascunsa de lumea de afara si sa uit ca totul e doar o iluzie ce se petrece in mintea mea.

Visez prea mult si uit ca de fapt viata e mai mult neagrea decat roz.Uneori vreau sa fug de aici, sa fug intr-o lume unde nimeni nu ma cunoaste, dar asta nu ar insemna decat sa o iau de la capat.Alteori vreau sa ajung acolo sus in cer cu El, dar pentru a ajunge acolo e nevoie de mai mult decat nsite fapte bune si mers odata pe an la biserica sau o vorba buna, e nevoie de lupta pentru ajunge acolo.E asa de usor sa cazi, e asa de usor sa ramai fara nimic dupa ce te-ai chinuit mult timp sa castigi ceva.E usor sa spui ca " Da , Doamne vreau sa te urmez!"dar cand vine vorba de trecut la fapte e mai greu.

E usor sa visezi dar cand vine vorba de lupta cazi, te dai batut.Ei bine, de obicei eu luptam pana la capat, imi doream atata de mult ceva si eram( si sunt) atat de incapatanata incat pana nu reuseam nu ma lasam.Dar poate  a venit timpul sa renunt.Nici unul dintre visele mele de pana acum nu s-au indeplint, si am crezut ca de data asta voi reusi ,ca voi putea sa fac ceea ce mi-am propus.Sunt dezamagita de mine pentru ca nici bine nu am inceput lupta si deja vreau sa renunt, insa cred ca nimic nu mai are rost acum.

Vreau doar sa il cunosc mai mult pe God, si sa ma apropii de El, sa il am mereu langa mine, iar El sa fie iubitul inimii mele.Vreau sa uit ca afara este o lume rece, plina de oameni ce nu isi dau niciodata masca de pe fata jos.Ma uit la tine, esti asa de fericit, de ce ar trebui ca eu sa intervin si sa stric lumea ta perfecta?Viata nu e un film, ea nu are intotdeauna un final fericit, asa ca m-am obisnuit sa pierd, cred ca la asta ma pricep cel mai bine.