O durere mai amara ca pastila.

E noapte, o tacere adanca domneste peste intreaga natura.Doar crengile uscate spulbera usor linistea mea, batand in geamuri.Afara fulgii de zapada, sunt desi si mari, si cad incet rostogolindu-se la pamant.Ii privesc, si desi exclam frumusetea lor, gandul imi zboara departe, atat de departe incat nu-l mai pot prinde.Ma gandesc la multe lucruri, unele importante altele mai putin bune, insa printre ele, isi face loc , rostit cu putina sfiala numele Lui, a lui God.De ce ii zic God, nu stiu, asa imi place sa ii spun, imi este la indemana. Revenind.Numele Lui, ma trezeste brusc din visele mele, la realitatea cruda si amara, la fel ca o pastila.Ma cutremura, ma patrunde, si ajunge pana si in cel mai ascuns coltisor al inimii mele.Il simt este acolo, e cu mine, si totusi de ce ma simt atat de singura?Bucuria imi dispare incetul cu incetul, dorintele mi se spulbera, speranta mi se duce, doar credinta sta si tace si pare sa asculte si sa astepte in tacere, fara rusine.Nu o inteleg, insa  fara sa vreau ajung sa ma lipesc de ea si sa astept si eu.Fulgii aluneca in  continuare in jos, mi se pare ca pana si God plange, in fulgii de afara, dar de fapt El incearca sa imi spuna prin ei cat de mult ma iubeste, si ca imi  va da bucuria inapoi .God imi sopteste sa astept.Sa astept, ce sa astept? Chiar nu stiu, dar astept.E greu sa astepti.Eu trebuie sa astept in tacere ajutorul Lui, si sa ma apropii de El si mai mult dar tu, straine, tu trebuie sa auzi glasul lui ce iti spune si astazi :" Te iubesc! ".

(Pentru cei care nu stiu engleza, God inseamna Dumenzeu.)

P.S: Nu va suparati pe mine pentru ca nu am mai scris cu asa multa inspiratie, dar sper ca e doar o perioada si ca in curand, am sa scriu din nou cu mai multa speranta.