Toamna, bate vântul...

Toamna bate vântul şi îmi ia cu el amintirile şi dorul strâns pe timp de vară. Bate cu putere şi încetul cu încetul va duce cu el şi frunzele îngălbenite de timp şi durerea şi fericirea. Amintirile, vor fi ramurile goale ce-mi vor bate  la geam, iar ploaia va fi mângâierea caldă care se va prinde de mine. Toamna bate vântul şi cu el se duc şi planurile mele, şi ideile, şi pregătirea. Numai eu rămân tot goală, tot pustie, tot amară privind la ceas şi spunând pentru a mia oară, iar se duce vara, iar apare toamna...

Apoi, să vă spun drept, septembrie nu-mi este o prietenă prea bună, ea vine repede, stă puţin timp şi apoi pleacă şi mă lasă mereu în urmă. Apoi urmează ploi şi vreme rea, şi mai pică din cer şi nostalgie.Am un singur gând ce-l păstrez curat în mintea mea: Pe măsură ce timpul trece, pe măsură ce cunosc mai mult anotimpurile avansez spre casa mea, devin cunoscător şi trăiesc cu speranţa că într-o zi nu voi mai rămâne corigentă în şcoala vieţii.