Capitolul 5
-Tu, zise iubirea mirata, dar cum ai stiut ca sunt aici?
Capitolul 6
Iubirea se tinea tare in hotararea ei, dar nici speranta nu se lasa mai prejos...
-Nu,nu, nu, eu am zis sa plece, eu vreau sa plece! Ce a fost in capul sperantei? Cum sa meraga sa o caute si sa o aduca inapoi? zise deznadejdea furioasa, trantind un scaun cu putere la pamant....
Dar ce sa vezi?! De undeva de sub podeaua rece, iesise o urma de fisura la iveala , si curioasa, credinta se apropie in graba de acel loc, si trase cu putere.Acolo ascunsese iubirea acel cufar plin de amintiri si fara sa isi dea seama de prea multe, credinta deschise cufarul.Atunci imagini vechi, chiar prafuite, poze, lacrimi, bucurii si multe alte clipe frumoase iesisera rand pe rand din cufar.O tacere adanca incepu sa domneasca peste intreaga incapere si brusc se auzi o voce: "dar il iubesc"....
Eram eu, sufletul meu coplesit de durere striga catre mine, dar gandurile imi erau atat de departe si totusi printre lacrimi am putut sa rostesc aceste 3 cuvinte.." dar il iubesc!" Da, chiar in acel moment , iubirea se reintoarse impreuna cu speranta in inima mea, iar deznadejdea isi facu bagajul si pleca fugind fiind urmata de invidie, pentru ca detestau acel loc, detestau casuta inimoarei mele, si pentru ca acolo unde este iubire, nu mai este loc si pentru invidie sau deznadejde...
The end.
Si s-a tot dus iubirea, ingandurata si plina de amaraciune mergea pe acel drum, ce parea sa nu aiba final, si fara sa isi dea seama cum aluneca intr-o prapastie, era sa cada, insa chiar atunci o mana i-a intins ajutorul si a tras-o inapoi.Era speranta care, intorcandu-se inapoi in casuta inimioarei mele si afland de toate evenimentele ce au avut loc in lipsa ei, a pornit in cautarea iubirii.
-Tu, zise iubirea mirata, dar cum ai stiut ca sunt aici?-Nu stiu, cred ca undeva in mine este o flacara puternica, aprinsa ce imi arata pasii catre tine, iubire.Nu ma pot dezlipi de tine, am nevoie de tine.Vino, sa ne intoarcem impreuna inapoi in inimioara.Sufletul acela e atat de trist de cand ai plecat, iar tristetea plange toata ziua de dorul tau.Doar credinta o mai alina din cand in cand, te rog, vino inapoi, vino cu mine!
-Nu, eu nu pot, continua iubirea,lasa-ma, sa merg, am pornit pe drumul acesta nu mai vreau sa ma introc inapoi.Sunt ranita si ma doare, si nu inteleg unde am gresit, de ce m-au alungat asa usor...
-Pentru ca deznadejdea si-a pus in gand sa te piarda si astfel sa poata rani acel suflet si mai mult, dar haide vino, vino cu mine!
Capitolul 6
Iubirea se tinea tare in hotararea ei, dar nici speranta nu se lasa mai prejos...
-Nu!
-Te rog, mai gandeste-te, nu poti ramane aici singura, uite ce era sa patesti.Ce se intampla cu tine daca nu veneam eu?
Insa in tot acest timp, in casuta inimioarei mele aveau loc certuri grozave, si cum de obicei cel ce greseste are gura mai mare:-Nu,nu, nu, eu am zis sa plece, eu vreau sa plece! Ce a fost in capul sperantei? Cum sa meraga sa o caute si sa o aduca inapoi? zise deznadejdea furioasa, trantind un scaun cu putere la pamant....
Dar ce sa vezi?! De undeva de sub podeaua rece, iesise o urma de fisura la iveala , si curioasa, credinta se apropie in graba de acel loc, si trase cu putere.Acolo ascunsese iubirea acel cufar plin de amintiri si fara sa isi dea seama de prea multe, credinta deschise cufarul.Atunci imagini vechi, chiar prafuite, poze, lacrimi, bucurii si multe alte clipe frumoase iesisera rand pe rand din cufar.O tacere adanca incepu sa domneasca peste intreaga incapere si brusc se auzi o voce: "dar il iubesc"....Eram eu, sufletul meu coplesit de durere striga catre mine, dar gandurile imi erau atat de departe si totusi printre lacrimi am putut sa rostesc aceste 3 cuvinte.." dar il iubesc!" Da, chiar in acel moment , iubirea se reintoarse impreuna cu speranta in inima mea, iar deznadejdea isi facu bagajul si pleca fugind fiind urmata de invidie, pentru ca detestau acel loc, detestau casuta inimoarei mele, si pentru ca acolo unde este iubire, nu mai este loc si pentru invidie sau deznadejde...
The end.
Eu nu m-as mai intoarce...
ReplyDeletese va intoarce ? intodeauna se intoarce :)
ReplyDeleteîntotdeauna e loc pentru un sâmbure de speranţă!
ReplyDeleteSper că n-ai să te superi dacă-ţi spun că vino se scrie fără cratimă, e verb la imperativ!
cu tot dragul, anna
upss, greseala mea:)
ReplyDeletenu ma supar, am corectat, multumesc
mereu se va uita in spate;)
ReplyDeletedap...chiar incepe sa ma atinga povestea asta!
ReplyDeleteadda, ince fel, sper ca in ceva de bine:)
ReplyDeleteMa bucura foarte mult maniera in care ai interpretat ale mele commenenturi.De altfel nici nu ma asteptam la altceva din partea ta.Am sperat din tot sufletul ca "micile mele critici" sa aiba un scop constructiv.Nu m-am gandit nici o clipa ca o sa te superi pe mine.Acum am vazut ca nu m-am inselat.Iar daca am expus si ceva din ideile mele in legatura cu povestea ta,poate ca am vrut sa te gandesti un pic mai departe.Daca mi-am expus parerea,asta nu inseamna ca e neaparat cum zic eu.Dar in hora creatiei,cand intra mai multe idei,se incinge jocul,se unesc spiritele si uite asa poate se inventeaza un nou dans,un pic mai minunat decat cele jucate pana atunci.Am citit continuarea povestii si pe langa faptul ca e frumos ce ai scris,dar si adevarat,sa stii ca mi-a mers si la inima.Si nu e numai asta.Pana si logica e incantatoare.Acea logica pe care in mod normal ar trebui sa o folosim numai cand ne ducem la piata.Ai construit un dialog asa potrivit intre doi prieteni buni:speranta si iubirea,in care fiecare se defineste pe sine.Un exemplu de cum trebuie sa se ajute adevaratii prieteni intre ei.De asemenea in finalul capitolului 3,ai redat si ce se intampla de fapt cu personajul in momentele de zbucium ce se petreceau in suflet-de fapt aici ai aratat impactul acestui zbucium interior asupra unui alt element de baza al fiintei umane-ratiunea .Iar faptul ca povestesti la persoana I imprima povestii efecte profunde,traite,experimentate.Totusi,nu pot sa-mi ascund satisfactia ca am si eu o contributie mica,mica,mica de tot la aceasta poveste.Dar daca vrei ceva mai antrenant si amuzant in acelasi timp,eu iti propun ceva:gandeste-te la o alta poveste,scrie primul capitol,apoi scriu eu al doilea si tot asa,in mod alternativ,pana o terminam.Cand eram in liceu,la propunerea profului am fost 3 care am scris un basm:2 baieti si o fata.Unul a scris prima parte(expozitiune,intriga),altul ceva la desfasurarea actiunii, al treilea a continuat cu punct culminant si deznodamant.A iesit asa de amuzant incat fiecare dintre noi se ferea sa citeasca.Bineinteles ca am citit eu->curajosul.Si bineinteles ca nu am putut sa ma abtin din ras.Dar de data asta imi promit ca am sa ma straduiesc mai mult.Atunci era cu deadline ca era tema,dar acum,chit ca nu am timp ca am intrat in sesiune,dar n-o sa ne preseze nimeni.Bineinteles,daca vei fi de acord.
ReplyDeleteLavi ..glumeam ... nu sunt inca dar voi fi peste 3 ani ..sper
ReplyDeleteSperanţa şi credinţa sunt singurele care nu ne abandonează când ne este greu!
ReplyDelete