Plouă la fereastră.

Îţi arde inima de durere, de amăgire şi de nervi. Ceva o macină dar nici măcar tu nu ştii ce.Priveşti spre fereastra deschisă la ploaia rece ce stă gata să topească şi flăcările inimii tale, dar parcă ceva nu o lasă. Totuşi, picăturile cad aliniate la pământ, în aceeşi direcţie în care odată cădeau peste tine doar că acum traiectoria lor este alta, una care nu te priveşte. Oftezi, te simţi pustie şi mai priveşti încă o dată ploaia, gândurile îţi fug departe. Imediat te vezi pe vremea când erai copil, când totul părea simplu şi erai mai inocent.În ce moment te-ai transformat în persoană care eşti acum? O persoana amară.Ştiu, ai vrea să te schimbi, să faci lucrurile să fie altfel şi totuşi ceva te opreşte, să fie aceeaşi piedică pe care o întâmpină şi ploaia? Dar stropii ating fereastra şi sar peste părul tău uscat , peste trupul tău rece şi peste inima ce este în flăcări.Te laşi cuprinsă de toate şi uiţi ce făceai acolo şi la ce te gândeai.O dorinţă puternică îţi cuprinde din nou inima, ai vrea pace şi linişte, ai vrea o lume senină, ai vrea să nu te mai temi de oameni iar apoi realizezi că şi tu eşti om, că de fapt trebuie să te temi de tine şi de răul pe care fără să vrei îl faci celorlalţi.