Versetul zilei

Tuesday, March 4, 2014

Prietenul adevărat iubeşte oricând

 Sursă imagine: www.funzug.com

 În articolul anterior, v-am "provocat" să îmi daţi teme pe care să pot scrie, deoarece stau destul de rău cu inspiraţia, nu ştiu ce am, au fost 3 persoane care mi-au propus până acum câte ceva, iar eu am decis să scriu despre toate acele subiecte propuse. Am să încep cu ultima temă, nu le iau într-o ordine, ci iau prima dată tema care mă inspiră în acel moment.

Prieteni cu bune şi rele (propusă de Mălina)

"Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate"
Proverbe 17:17

Prietenii în opinia mea sunt acele persoane care sunt alături de tine atât în momentele de fericire, bucurându-se pentru tine cât şi în momentele de necaz, plângând cu tine, sau ţinându-te în braţe.
Prietenii sunt oameni care deşi îţi cunosc toate defectele le acceptă şi nu ţi le reproşează.

Lăsând la o parte definiţia mea dată la modul obiectiv şi trecând la modul subiectiv pot spune că prietenii sunt a doua mea familie, cea aleasă de mine. Eu sunt tare pretenţioasă când vine vorba de oamenii pe care îi las să îmi intre în suflet, tocmai pentru că uneori am lăsat oameni "urâţi" să intre în sufletul meu iar mai târziu mi-au provocat răni. Acesta este motivul pentru care nu oricine poate să îmi fie prieten iar cei ce ajung în această familie a mea sunt oameni minunaţi, iar eu sunt binecuvântată pentru că îi am. Uneori greşesc aici, pentru că pun bariere celor care nu au nevoie de ele.

Nu am să mă axez pe defectele pe care le avem noi, sau prietenii în general, dar aş vrea să spun câte ceva despre greşelile pe care le facem într-o relaţie de prietenie chiar şi atunci când iubim acea persoană şi nu vrem să o rănim. Aceste greşeli pot să fie de multe feluri, şi cred că suntem responsabili pentru ele, fie că este vorba de nişte cuvinte spuse , fie că este vorba chiar de fapte...
Totuşi, consider că unele greşeli trebuie trecute cu vederea, chiar dacă la momentul respectiv ni se par  foarte mari, asta pentru că prietenii adevăraţi se găsesc rar iar pe de altă parte, şi noi suntem oameni, iar Dumnezeu ne iartă nouă zilnic cu mult mai mult şi ne spune să facem acelaşi lucru cu cei de lângă noi.

Dar există şi greşeli, fapte, care duc la dezlegarea unei relaţii pe termen definitiv, acele fapte pe care poţi să le ierţi, să le uiţi, dar niciodată nu va mai fi la fel pentru că rămân cicatrici în suflet. Nimic nu este mai rău decât o astfel de rană...

 Sursă imagine:
monsterinc101.blogspot.com

Într-o prietenie trebuie să investeşti ani, dar dacă nu ai grijă o poţi dărâma în doar câteva secunde.

Vreau să vă las un gând, şi anume că,  oamenii speciali, şi prin asta mă refer la prieteni adevăraţi, nu trebuie lăsaţi să plece! 
Şi prin prieten adevărat mă refer la un prieten care ar face tot ce îi stă în putere  numai ca să ştie că tu eşti bine, un prieten care dacă nu te poate înţelege stă lângă tine în tăcere, un prieten care te ceartă dar numai pentru a-ţi arăta că mergi în direcţia greşită sau staţionezi, un prieten care nu este gelos pe bucuria ta ci din contră, sărbătoreşte succesul tău, un prieten lângă care poţi povesti orice ore în şir, ştiind că nu se plictiseşte ascultându-te, un prieten care îţi este loial şi chiar şi peste ani, chiar dacă nu mai vorbiţi la fel de mult, sau v-aţi schimbat totuşi, când îl suni şi îi spui: " Ionică, am nevoie de tine!" el îţi răspunde cu drag. Un prieten căruia nu îi este ruşine de tine sau de convingerile tale, şi care poate nu îţi spune că te iubeşte sau că îi eşti drag, dar are grijă să ţi-o arate.

Fii, un aşa prieten, pentru că dacă tu vei fi aşa, atunci vei găsi pe cineva la fel ca tine, doar ştii că cine se aseamănă se adună.
Uneori suntem nemulţumiţi de cum se comportă prietenii noştri cu noi, dar poate ar trebui să avem mai multă grijă la cum ne comportăm noi cu ei!


P.S. Ahh, ce lung e, :D sper să aveţi răbdare să citiţi, şi dacă nu aveţi răbdare, să ştiţi că urmează să vă scriu despre asta. :))

13 comments:

  1. Ma bucura faptul ca ai abordat aceasta tema dar totusi am o nelamurire: ce faci daca persoana pentru care ai da totul te ignora? prietenia din ce stiu eu e o chestie de reciprocitate ..sau nu?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai depinde, daca acea persoana iti arata prin ignorarea ei ca nu mai vrea sa aiba legatura cu tine atunci cred ca nu prea ai ce face, pentru ca da, eu asa cred, ca prietenia e o relatie, o relatie are la baza cel putin 2 oameni, nu poate fi doar unul, deci e reciprocitate...
      Dar daca acea persoana te ignora nu stiu, ca e suparata sau are toane , atunci nu stiu, poate mai pote fi facut ceva, cred ca depinde si de cat de puternica e o relatie si de ceea ce a dus la acea ignorare...

      Delete
  2. Draga Lavinia,
    Ma bucur ca am avut rabdare sa citesc tot textul lol... sa stii ca nu a fost mare, nici nu am observat cum am ajuns la P.S... :)
    Un subiect atat de actual si care cred ca asa a fost decand s-a format omenirea.
    Am fost si eu ranita nu odata, insa stiu ca lectia a fost invata :)

    Sa ai doar prieteni adevarati si Dumnezeu sa te ocroteasca!!! xxx

    ReplyDelete
    Replies
    1. De data asta chiar am exagerat cu textul lung, kilometric chiar :)) dar aveam multe de spus.

      Da, e un subiect care mereu va putea fi discutat.

      Multumesc, amin.
      Si tu sa ai doar prieteni adevarati, iar Dumnezeu sa te ocroteasca si pe tine!

      Delete
  3. "Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate". Cu asta ai spus tot. :* Multumesc pentru acest post. Mi-ai adus aminte de un "frate".

    ReplyDelete
  4. Prieteni adevăraţi...
    Poate se întâmplă numai la mine însă eu nu prea văd prieteni adevăraţi.

    ReplyDelete
  5. Eu cred totuși că cine se aseamănă se adună. E adevărat că există și excepții dar ele nu fac o regulă. Prietenii adevărați sunt o binecuvântare. Sunt foarte puțini dar când apar poți să fi sigură că sunt pentru o viață.

    ReplyDelete
  6. Sunt cam sceptica in privinta prieteniilor. :) Nu zic ca nu exista, dar cam greu ca o legatura dintre doi oameni sa fie gen frate-sora daca ei sunt straini. :) E discutabil:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pai se presupune ca oamenii aceia nu mai sunt straini...

      Delete
  7. Minunata postarea.Si te inteleg atit de bine.
    Te astept cu drag si pe la mine :* .

    ReplyDelete