Langa sufletul meu strivit,
Uitat, si astazi, la fel ca altadata,
Uitat de toti si niciodata iubit.
Mai lasa-ma astazi straine,
Ce te-ai oprit aici stingher,
Sa-ti spun povestea mea de maine,
Sa-ti spun de nemiloasa ieri.
Astazi, nu mai sunt ce-am fost odata, nici rani pe suflet nu mai am, am doar o inima alungata.
Astazi nu mai zambesc la fel, nici sufletul meu nu o mai face, caci a zambi eu nu mai stiu, stiu doar cum se tace.
Frumoase versuri Lavi...dar vreau sa vad mai multa veselie,mai mult optimism...pentru ca tu meriti tot ce este mai frumos.Sa ai o seara linistita.
ReplyDeleteimi place :x
ReplyDeleteProbabil ai mai scris poezie, nu am urmarit blogul in trecut, oricum suna bine !
ReplyDeletep.s. nu forta rima si nu te teme sa folosesti mai multe cuvinte !
Succes !
:X:X Superb
ReplyDelete:)ca de obicei,asa cum ne-ai obisnuit foarte frumos,o seara linistita iti doresc>:D<
ReplyDeletefrumoasa poezie dar trista.
ReplyDeleteSucces in continuare! Daca se poate un pic mai multa veselie, nu m-as supara:). Fi binecuvantata!
ReplyDeletefrumoase versuri dar triste :(!
ReplyDeleteFrumos !
ReplyDeleteO parere ? http://tipimaginar.blogspot.com/
Gabriella,
ReplyDeletesi eu vreau sa vad mai mult optimism in mine, dar cateodata chiar nu sunt in stare.
Gabrielle Rose
ma bucur ca iti place :)
Ioanide
multumesc pentru sfat >:d<
Flyerboy
Multumesc !
Dream,
multumesc, o seara minunata iti doresc si tie! >:D<
Denisa,
da e cam trsita.
Robert N,
in ultima vreme veselia nu mai da pe la mine...dar am sa incerc pe viitor! :) multumesc!
Denisaaa,
am priceput, sunt triste:))
Daniel Alexandru,
Multumesc.
e frumoasa poezia, in timp vei invata din nou sa zambesti :)
ReplyDeletefoarte frumoasă poezie, multă inspirație în continuare!
ReplyDeleteDomul să te binecuvânte!
wow, tu m-ai adăugat și la blogroll, merci mult!
ReplyDeleteIeri gândurile îmi păreau ca blocuri de granit
ReplyDeletePe care-eternitatea îngheţase,
Şi mă-nchinam la ele ca păgânul
Ce roagă marmurele sfinte să nu-l lase
De duhurile negre ispitit.
Azi gândurile-mi sunt ca trestii ce se pleacă,
Şi simt o bucurie ne-nţeleasă
Văzându-le aşa plăpânde
C-ar tremura şi de-un suspin,
De-o şoaptă...
O, vraja-ameţitoare a gândurilor blânde!
Ce oare a venit să schimbe dintr-o dată
Viaţa rece-a sufletului –
Ce mister?
Şi ce să fie raza rătăcită
Ce-a coborât s-aducă-nduioşare
În gândurile prinse-n lanţ de fier?
...Un cântec se aude-n stradă,
E cântecul banal, dar tragic, ce-nsoţeşte
Pe cei ce spun adio celor vii –
Şi soarele ferestrele dezmiardă...
Foarte frumoase si versurile tale,imi plac mult numai ca emana multa tristete,dezamagire in jur si asta inseamna numai pesimism...Nu fi trista.ci incearca sa zambesti,sa te bucuri in continuare de tot ce-ti ofera viata...EL!
FII BINECUVANTATA:X
Minunata poezie ,dar totusi trista .>:D<
ReplyDeleteFlorin,
ReplyDeletecu siguranta voi invata, pentru ca imi doresc sa invat! :)
Cristina,
iti multumesc!
Aldea Ciprian,
frumoasa poezie :) multumesc!
Alee.Mee da, e putin trista :D
Pe'atat de trista, pe'atat de frumoasa.
ReplyDeleteSunt convinsa ca ti-ai stors sufletul plin de tristete >:D<
O poezie de apreciat!